G4Media.ro

Analiză: Bilanțul primului an de mandat al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu:…

Sursa/Facebook Maia Sandu

Analiză: Bilanțul primului an de mandat al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu: reforme în justiție, creșteri de pensii, dezghețarea relației cu Vestul, dar și un nou contract dezavantajos cu Gazprom

Maia Sandu are un an de mandat ca președinte al Republicii Moldova. Bilanțul primul an de mandat din cei patru arată că Maia Sandu și-a îndeplinit în parte promisiunile făcute cetățenilor în campanie și a influențat, chiar dacă nu intra în prerogativele președintelui, și o o serie de alte măsuri din zona social-economică ce se aflau mai degrabă în curtea Guvernului. Există și restanțe care i se pot imputa.

La un an distanță de la alegerea sa, pe 15 noiembrie 2021, Maia Sandu rămâne figura cea mai importantă din tabără forțelor pro-europene (36,4% încredere în octombrie, sondaj IData) și locomotiva simbolică a verticalei de putere de la Chișinău. Rating-ul său politic rămâne foarte ridicat, datorită prestației sale și faptului că a reușit să coalizeze în jurul său și puterea executivă și cea legislativă. Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când puterea este în proporție atât de mare – Președinție, Guvern și majoritate parlamentară absolută – în mâinile forțelor pro-europene.

În programul său de candidat, Maia Sandu și-a asumat cinci obiective naționale pe care le vom analiza pe rând:

1. Dreptate, ordine și disciplină

La acest capitol, președintele Maia Sandu a arătat în ultimul an o atitudine de intrasigență față de corupție și a dispus fie personal, fie prin intervenția Guvernului sau Parlamentul, demararea unei ample reforme în domeniul justiției.

Primul semnal a fost fost suspendarea actualui procuror general, Alexandr Stoianoglo și declanșarea unei proceduri de evaluare a acvitității acestuia care este în curs. Stoianoglo a și fost reținut și se află în arest la domiciul. Pe numele său există deja cinci capete de acuzare legate de corupție și abuz în serviciu. Reținerea lui Stoianoglo a fost criticată de o parte a societății civile și de opoziția pro-rusă pentru o presupusă încălcare a drepturilor acestuia.

Cu toate acestea, în mandatul de până acum nu s-a înregistrat nicio rezolvare pe marile dosare de corupție, procesul de reformă și schimbare a unor personaje-cheie corupte din sistemul de justiție fiind unul mai degrabă incipient.

La capitolul ordine și disciplină putem menționa aducerea la Ministerul de Interne, unul extrem de corupt, a Anei Revenco, fosta sa consilieră prezidențială, care a începutul un proces masiv de curățare a sistemul, după ce peste 40 de înalți demnitari din MAI și-au dat demisia, iar procesul continuă.

Totuși, Anei Revenco i se impută păstrarea și a unor personaje din cadrul MAI suspectate de acte de corupție, precum noul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Iurie Podarilov, despre care ministra însă a spus că i-ar fi fost fabricat pe timpul lui Vlad Plahotniuc.

La capitolul reforma justiției, Maia Sandu a insistat pe evaluarea externă a magistraților pentru a curăța sistemul de magistrați corupți și care și-a dobândit ilicit averile prin acte pasibile de corupție. În această fază, a fost înregistrat proiectul de lege, astfel că implementarea ei este doar o chestiune de timp în următoarele luni și de coagulare a unui proces concret.

În ultimul an și cu precădere după 11 iulie, atunci când PAS a obținut majoritatea în Parlament, mai multe personaje controversate au demisionat de la conducerea multor instituții-cheie din Republica Moldova. O parte dintre ei au și început a fi anchetați de către organele legii.

2. Locuri de muncă acasă și familii unite

În ceea ce privește acest capitol ce ține exclusiv de competențele Guvernului și a Parlamentului, PAS nu a reușit decât parțial să rezolve aceste probleme grave sistemice în cele 100 de zile a la instalarea la putere. Salariile în mediul public  încă nu au crescut și nici ajutoarele pentru familiile cu probleme, deși președintele Maia Sandu a promis acest lucru în campania electorală.

Cu toate acestea, criza gazelor și stabilitarea unui nou preț la factura de gaze a adus și o compensație de solidaritate din partea guvernului, estimată la 10 miliarde de lei, circa 500 de milioane de euro. Numai în primă fază, Guvernul condus de Natalia Gavriliță a alocat 1,6 milioane de lei (circa 80 de milioane de euro) pentru astfel de compensații.

3. Pensie minimă de 2.000 de lei moldovenești

În campania electorală, Maia Sandu a promis creșterea pensiilor și a reușit să capaciteze astfel și o parte din electoratul tradițional de stânga format din bătrâni și pensionari.

În fiecare localitate, dar absolut în fiecare localitate, ne întâlnim cu oameni care ne vorbesc despre cât de mică este pensia lor, chiar dacă acești oameni au muncit și câte 40-50 de ani, au contribuit cu taxe la stat și acum e timpul ca statul să le întoarcă această contribuție”, spunea Maia Sandu.

Aceasta a fost de fapt și prima acțiune concretă a Guvernul Nataliei Gavriliță – și ea o fostă consilieră și apropiată a Maiei Sandu. La numai o lună de la învestirea pe 6 august, cabinetul Gavriliță aproba pe 8 septembrie majorarea pensiei minime pentru limita de vârstă la 2.000 de lei moldovenești [circa 100 de euro] și indexarea pensiilor cu 3,86% de la 1 octombrie, fapt care s-a și produs.

4. Două miliarde de lei anual pentru proiecte de modernizare a satelor

Maia Sandu a mai promis investiții de circa două miliarde de lei anual [circa 100 de milioane de euro] în modernizarea satelor Republicii Moldova care suferă care suferă de depopulare intensivă. „Ne angajăm, cu ajutorul partenerilor europeni, să aducem câte 2 miliarde de lei anual pentru salvarea satelor. În fiecare an vom aduce suplimentar câte 2 miliarde de lei la banii care se alocă de către stat, iar azi statul alocă câte 500.000 de lei anual”, promitea Maia Sandu în campania de anul trecut.

Banii, spunea ea, vor merge, pentru crearea locurilor de muncă în sate, pentru apeducte și canalizare, pentru reparația școlilor și grădinițelor, pentru gestionarea deșeurilor. De asemenea, mai spunea ea, banii vor putea fi accesați direct fonduri pentru dezvoltarea rurală, până în prezent acesta fiind mai mult apanajul subordonării politice a primarilor față de puterea centrală.

De altfel, pe vremea regimului Plahotniuc 2015-2019, UE și-a schimbat strategia și a încurajat accesarea de bani din proiecte europene pentru mediul rugal și regional, din lipsă de încredere față de fostul Guvern condus de Pavel Filip.

Încă de dinainte de alegeri, UE a promis 600 de milioane de euro pentru următorii trei ani de zile 2021-2024.

Comisia Europeană anunțat în iunie 2021 că fondurile vor fi alocate condiționat în următorii trei ani ca asistență macrofinanciară, granturi și investiții. O parte vor merge și pentru dezvoltarea rurală. De menționat este că că UE a alocat circa un miliard de euro în ultima decadă în baza Acordul de Asociere UE-Republica Moldova.

5. Scoaterea Moldovei din izolare și apropierea de Uniunea Europeană.

În timpul campaniei electorale, Maia Sandu a mai promis restabilirea relațiilor Republicii Moldova cu statele vecine – România și Ucraina – dar și cu Uniunea Europeană și SUA, cu toții parteneri strategici ai Chișinăului. Anterior, relațiile fuseseră stricate premeditat de către binomul Igor Dodon – Vlad Plahotniuc, în principal din cauza intereselor rusești și a corupției.

Voi promova o politică externă în folosul oamenilor și voi scoate țara din izolare internațională. În politica externă, eu mă voi conduce strict de interesul cetățeanului, toate deciziile și toate programele pe politică externă vor porni de la interesul omului. Voi reface relațiile bune cu România, Ucraina, UE, SUA, Rusia și alte țări”, spunea Maia Sandu.

De menționat este că Maia Sandu a reușit foarte rapid îndeplinirea acestei promisiuni, după efectuare de vizite imediate după preluarea mandatului la Kiev, București și Bruxelles.

Toate statele acestea au înțeles rapid necesitatea restabilirii încrederii cu noua șefa statului Republica Moldova și au ajutat imediat cu bani, vaccinuri și echipamente medicale Republica Moldova, grav lovită de criza pandemic provocată de COVID-19.

Ce nu a reușit Maia Sandu în primul an este dezvoltarea relațiilor cu Rusia, care au rămas mai degrabă reci. De altfel, recenta criză a gazelor a scos la iveală aceleași vulnerabilități energetice ale Republicii Moldova în domeniul energetic față de Rusia și de proxy-ul ei – regiunea separatistă transnistreană.

Astfel, o bilă neagră ar merge în dreptul negocierilor cu Rusia pentru un nou contract la gaze pe cinci ani, perioadă pentru care în premieră Republica Moldova a semnat un astfel de contract. Maia Sandu a dezvăluit că pe timpul crizei gazelor s-a aflat în permament contact telefonic cu șeful-adjunct al Administrației Prezidențiale de la Moscova, Dmitri Kozak, dar nu a reușit să obțină un preț mai bun sau condiții avantajoase.

Deocamdată, nu este preconizată nicio întâlnire la nivel de stat între președintele rus Vladimir Putin și cel al Republicii Moldova, Maia Sandu. Dar după vizita recentă a ministrul de Externe, Nicu Popescu, o altfel de întâlnire ar putea avea loc în viitorul apropiat.

Un altă nereușită a Maiei Sandu este numirea fostului său subaltern de pe vremea premieratului între iunie 2019 și noiembrie 2019, Vlad Kulminschi, în calitate de vice-premier pentru Reintegrarea cu regiunea separatistă transnistreană. Rezultatele acestuia în acestă privință au fost nule, iar după două luni, Kulminschi a și demisionat invocând motive personale.

Astfel, relațiile cu Tiraspol rămân în continuare recei și încordate, ultima întâlnire în format 5+2 pe dosarul transnistrean având loc în 2019 la Bratislava.

Concluzie: Mandatul de an la șefia statului al Maiei Sandu a depins în mare parte de ultimele luni, atunci când puterea a fost preluată după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie de către forțele pro-europene. Un mare succes a fost declanșarea acestora în condițiile în care Partidul Socialiștilor și Partidul Șor se aflau la putere și, în mod normal, ar fi rămas până în 2023.

Aici, un rol important l-a avut și Curtea Constituțională, dar și jocul politic al Maiei Sandu în privința negocierilor pentru postul de premier cu Socialiștii conduși de Igor Dodon. În cazul în care vor performa împreună în anii rămași de mandat, iar opoziția nu va promova figuri noi și credibile, Maia Sandu și PAS ar avea șanse pentru încă un ciclu de putere de alți patru ani.

Totul depinde de cât de rezilientă va fi actuala putere în fața unor crize puternice precum cea pandemică sau energetică care au pus în dificultate buna guvernare și imaginea actualei configurații de putere de la Chișinău.

Foto: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Sursa/Facebook Maia Sandu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Moldovenii sunt alt aluat.

  2. Daca functioneaza reactoarele modulare la noi, le monteaza baietii si la ei, cu saruri minerale, cu tot. Sa fie d’alea Bunii. TerraPower. Primesti vaccin gratuit daca-ti instalezi de la ei + OS gratis. : D

  3. e un prim pas catre vest pe care il face R moldova Romania trebuie sa sustina acest demers pentru ca unirea poate fi realizata doar in cadrul uniunii europene. Urmeaza strangerea relatiilor cu SUA si cu NATO si incet-incet scapa de rusi si de hotie si coruptie. In sfarsit a venit vremea ca si molodovenii sa aiba drept la viata decenta si la un nivel de trai cat de cat bun, la egalitate in fata justitiei.

  4. Mai vedem la primăvară, după ce ies ghioceii. Valabil și pentru Uniunea Europeană. Foarte probabil Putin se va juca cu robinetul de gaz sub diverse pretexte. Europenilor probabil ca nu le va opri livrările doar ii va tine pe ghimpi. Cu doamna Sandu însă… Opririle vor fi mai lungi și mai dese poate chiar una finala în miezul gerului

    • Un motiv in plus să se facă gazoductul american, în paralel cu conversia încălzirii pe electricitate în Europa. Să-și țină putin gazele cât o vrea și sa deschidă robinetul la maxim, ca nu le va mai lua nimeni, poate doar chinezii.

  5. Asta ne da speranta. Daca se poate la fratii de peste Prut, care pornesc dintr-o situatie mult mai nasoala chiar si decat fratia asta a hotilor de la noi, USL, atunci se poate si la noi.
    Dar numai cu oamenii potriviti.

  6. Un singur cuvant: bravo. Asadar se poate.

  7. E mareata!!!
    Comparativ cu cei 7 ANI ai prezidentului Haos Werner Iohannis, al carui bilant e ZERO!
    ZERO dupa 7 ANI de mandat la Cotroceni!
    Bravo, succes, Maia Sandu!!

  8. Interesant, cu cât se plătește o astfel de „analiză” de comanditar?!

  9. Pe cand bilantul ficusului sas spune așa dupa 7 ani:
    ZERO reforme in justitie.
    ZERO reforme in educatie.
    Multe vacante la activ.
    Destabilitate pe scena politica provocata de propriul orgoliu.
    Multă lene afisata.
    Un + totuși il reprezintă relatiile internationale cu UE si Licuriciul.
    Până la urma representarea externa este atributul presedintelui, dar in intern,praf si pulbere a fost putoarea cu mediatul intre puteri.
    Mediocru lunganu’