G4Media.ro

Analiză: Cât de vulnerabilă mai este astăzi Republica Moldova în fața Rusiei

Analiză: Cât de vulnerabilă mai este astăzi Republica Moldova în fața Rusiei

Guvernarea pro-europeană de la Chișinău a intrat într-o perioadă complicată. Reforma în justiție a început în forță și a generat, deja, o criză internă din cauza reținerii procurorului general, o măsură care a fost catalogată prea dură de unii analiști, amintind de un adevărat „blietzkrieg justițiar”, se arată într-o analiză publicată de Veridica.ro. Este exact genul de situație pe care Rusia o exploatează de obicei, iar Moscova are la dispoziție câteva pârghii pentru a se asigura că Moldova merge în direcția pe care și-o dorește.

Riscurile unui „blietzkrieg justițiar”

Singurul lucru notabil făcut Stoianoglo, în cei aproape doi ani cât s-a aflat în funcție, a fost eliberarea în iunie 2020 a oligarhului Veaceslav Platon, un personaj extrem de corupt implicat atât în dosarul „furtul miliardului”, cât și în dosar„Landromatul rusesc”. Cu toate acestea, când Stoianoglu a fost reținut s-a făcut o paralelă cu reținerea fostului premier Vlad Filat în toamna anului 2015.

În numai câteva ore, Filat s-a trezit dintr-unul din exponenții puterii de la Chișinău în rezident al Penitenciarului numărul 13 din Chișinău. Conform unui plan pus în mișcare de rivalul lui Filat, oligarhul Vlad Plahotniuc, parlamentarii au votat rapid ridicarea imunității fostului premier, după care acesta a și fost luat pe sus chiar din sediul legislativului.

Reținerea-fulger a procurorului general Stoianoglo, oricât de justificată ar părea prin prisma unor capete de acuzare destul de evidente, a produs un șoc în societate. Pe unii i-a bucurat „tele-justiția”, dar pe alții i-a pus pe gânduri ca modus operandi.

Episodul a resuscitat opoziția pro-rusă, până atunci confunză și amorfă. Dodon a zburat rapid la Moscova pentru a primi ordine și, din „exil”, a declarat deja Republica Moldova drept „stat capturat”. O sintagmă uzitată frecvent din octombrie 2015 până în iunie 2019, pe vremea domniei autocrate a oligarhului acum fugar Vlad Plahotniuc.

După revenirea sa de la Moscova, Dodon a organizat duminică, împreună cu susținători PSRM pro-ruși din UTA Găgăuzia, un protest trecută intitulat „Spune NU dictaturii”. Anterior, Dodon susținuse că „Procuratura Generală, în frunte cu Alexandr Stoianoglo, a evoluat considerabil”.

De altfel, imediat după reținerea lui Stoianoglo s-a organizat și o mică rebeliune la Comrat, acolo unde socialiștii găgăuzi au afirmat că „poporul găgăuz în va apăra pe Stoianoglo”. Astfel, dintr-o chestiune judiciară, cazul Stoianoglo a virat spre una identitară. Prin structura sa demografică și ideologică pro-rusă, Găgăuzia poate fi transformată oricând într-un focar de instabilitate.

Continuare pe Veridica.ro

Foto: Cetățeni moldoveni la protestele de 9 octombrie pentru susținerea procurorului generat suspendat, Alexandr Stoianoglo, bănuit de fapte de corupție. Protestul a fost organizat de către Igor Dodon și PSRM. Sursa/Facebook Igor Dodon

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Vremurile au dovedit că oamenii puternici și deciși au câștigat marile războaie.
    Cei slabi , tanguitori și visători au eșuat lamentabil.