ANALIZĂ Ce riscă președintele Trump în scandalul Ukrainegate după ce Democrații au lansat procedura de impeachement
Democrații americani au anunțat că vor deschide o anchetă formală de punere sub acuzare a președintelui Donald Trump după apariția unor informații că a solicitat Ucrainei să-l ancheteze pentru corupție pe fostul vicepreședinte Joe Biden, unul dintre principalii săi contracandidați în lupta pentru Casa Albă, și pe fiul acestuia.
Decizia anunțată de Nancy Pelosi, speaker-ul Camerei Reprezentanților și lidera democraților, vine în contextul în care mai mulți membri ai formațiunii liberale, în special din aripa radicală a Partidului Democrat, i-au cerut acesteia de luni de zile să declanșeze așa-numita procedură de impeachement împotriva liderului republican.
Trump a negat orice ilegalitate în acest caz, dar a recunoscut că a discutat despre Biden cu omologul ucrainean. Până în prezent, niciun președinte american nu a fost înlăturat din funcție prin această procedură, iar analiștii sunt sceptici că actualul lider al Statelor Unite, care se bucură de o susținere puternică printre republicanii din Congres, va fi primul demis în urma Ukrainegate.
„Aceasta este o discuție foarte serioasă, într-o clasă proprie, despre comportamentul președintelui Statelor Unite,” a spus Pelosi marți dimineața. „De îndată ce avem informațiile factuale, suntem gata.” Ulterior, ea a anunțat formarea unui comitet de selecție privind lansarea procedurii de impeachement, afirmând că, dacă ancheta va dovedi că Trump a cerut Ucrainei să-l investigheze pe Biden și pe fiul său pentru corupție, blocând în același timp un ajutor militar de sute de milioane de dolari pentru regimul de la Kiev, acest lucru „este greșit.”
Pelosi a afirmat că simpla cerere de anchetare a unui rival politic de către o țară străină (informație dezvăluită în premieră de către un avertizor de integritate de la Casa Albă) este o acuzație suficientă pentru a-l pune sub acuzare pe Trump. „Este o trădare a jurământului depus la instalarea în funcție,” a spus Pelosi, adăugând că președintele „trebuie să răspundă” pentru acțiunile sale prin care „a încălcat legea… Nimeni nu este mai presus de lege.”
Decizia anunțată de Pelosi se bucură de sprijinul a circa 145 de democrați din totalul de 235 din Camera Reprezentanților, dar este extrem de nepopulară priuntre americani. Un sondaj de opinie realizat de Monmouth University la sfâșitul lunii august a indicat că cei mai mulți dintre americani se opun punerii sub acuzare și îndepărtării din funcție a președintelui Trump. Potrivit anchetei, 59% dintre americanii chestionați au afirmat că Trump nu trebuie pus sub acuzare și obligat să părăsească funcția. În timp ce 72% dintre democrați consideră că o astfel de investigație este „o idee bună,” doar 39% dintre independenți și 8% dintre republicani sunt de aceeași părere.
Doar 1 din 5 americani crede că o eventuală procedură de impeachement ar duce cu adevărat la îndepărtarea lui Trump din funcția de președinte.
Sondajul Monmouth University a venit la doar câteva săptămâni după ce Camera Reprezentanţilor a respins o moţiune prezentată de democratul Al Green ce solicita lansarea procedurii de destituire a liderului de la Casa Albă, invocând „atacurile rasiste” la adresa a patru parlamentare ale Partidului Democrat provenind din rândul minorităţilor, membre ale aripii radicale a formațiunii.
Eforturile unor democrați de a-l destitui pe președinte sunt complicate așadar de lipsa de susținere în rândul opiniei publice de peste Ocean. Patrick Murray, directorul Monmouth University Polling Institute, a rezumat cel mai bine această atitudine a americanilor: „Ținând cont de majoritatea lucrurilor, Donald Trump nu este un președinte popular, dar apetitul pentru punerea lui sub acuzare ramâne scăzut.” (Conform sondajului Monmouth, 40% dintre cei intervievați aprobă felul în care Trump se achită de obligațiile de președinte, în timp ce 53% dezaprobă acest lucru. Ultimul sondaj Rasmussen, care urmărește săptămânal opinia americanilor legată de activitatea președintelui, a indicat ca 53% dintre alegatorii potentiali au o opinie favorabila despre activitatea lui Trump la Casa Alba.
Răspunsul republicanilor
Între timp, președintele Trump – care a negat orice ilegalitate în acest caz și a continuat să îl acuze pe Biden de corupție – a promis pe Twitter că o transcriere a apelului din 25 iulie cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, va fi făcută publică în cursul zilei de miercuri. Trump susține că fostul vicepreședinte democrat a intervenit pentru eliminarea unui procuror ucrainean ce îl investiga pe fiul lui Biden, care face parte din consiliul de administrație al unei companii energetice ucrainene.
Decizia democraților a stârnit răspunsuri vehemente și amenințări din partea Casei Albe și a republicanilor. „Democrații nu fac altceva decât să folosească politica ca o armă atunci când ar trebui să lucreze în numele alegătorilor lor,” a declarat secretara de presă a Casei Albe, Stephanie Grisham, într-un mesaj tweet. „Președintele Trump este aici la New York, muncind din greu în numele țării noastre, în timp ce democrațiie continuă să tropăie și să strige cuvântul impeachement. Nimic nou aici.”
La rândul său, președintele Comitetului Național Republican, congresmanul Tom Emmer (Minnesota), a precizat într-o declarație: „Să nu aveți niciun dubiu în acest sens: sprijinirea procedurii de impeachement îi va costa pe democrați majoritatea” în Camera Reprezentanților în 2020.
Niciun republican din Congres nu sprijină în acest moment procedura de impeachement. Justin Amash a fost singurul membru al Partidului Republican din Cameră care a susținut îndepărtarea lui Trump din funcție, în contextul raportului procurorului special Robert Mueller privind Rusia, dar el a anunțat în luna iulie că părăsește partidul, devenind independent. Multi analiști cred că, la o adică, republicanii îşi vor mobiliza eforturile în faţa unei campanii de destituire a lui Trump pe care o percep ca exagerată şi arogantă.
De asemenea, comentatorii consideră că nu este exclus ca preşedintele Trump să iasă întărit în urma eforturilor democrațiilor de a-l demite, iar susținerea lui în rândul republicanilor sa crească constant. Ideea că preşedintele este vânat inutil de democrați ar putea să ajute la mobilizarea bazei sale electorale, făcând ca alegătorii republicani sau independenţii care preferă Partidul Republican să iasă în număr mare la vot în noiembrie viitor.
Iar Ukrainegate s-ar putea să fie, în final, la fel de riscantă și pentru Joe Biden. Nu este exclus ca informația privind convorbirea lui Trump cu omologul său ucrainean să fi fost lansată pe piață chiar de către echipa de campanie a liderului republican. Scandalul creat a făcut ca povestea afacerilor familiei Biden în Ucraina să revină în forță pe scena publică americană, iar fostul vicepreședinte să fie nevoit să dea acum explicații despre acuzațiile grave de corupție.
Cum se demite un președinte
Procedura de înlăturare din funcție a președintelui Trump este una extrem de dificilă, fără șanse certe de reușită și, mai mult, ar putea complica viața democraților într-un moment în care partidul se pregăteste pentru alegerile cruciale pentru Casa Albă din 2020.
În ciuda radicalizării discursului unora dintre politicienii democrați și a susținerii covârșitoare de care înlăturarea lui Trump se bucură printre suporterii Partidului Democrat, declansarea unei proceduri de destituire a actualului președinte, cunoscută sub numele de impeachment, rămâne o mișcare riscantă.
Chiar dacă democrații sunt acum majoritari în Camera Reprezentanților, Senatul – care va avea cuvântul final – este încă în mâinile republicanilor. Va trebui să existe dovezi irefutabile despre vinovăția lui Trump (în acest caz, presiunile dovedite asupra liderilor ucrainieni pentru a-i ancheta pe Joe și Hunter Biden) pentru ca o parte dintre republicani să aprobe demiterea liderului de la Casa Albă.
Dar ce este această procedură? O procedură de punere sub acuzare (impeachment) este procesul formal prin care un președinte american aflat în funcție poate fi acuzat de abateri. Articolele de punere sub acuzare sunt lista de acuzații formulate împotriva președintelui. Vicepreședintele și alți oficiali americani pot să fie supuși acestei proceduri.
În principiu, înlăturarea celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ar trebui să se bazeze pe informaţii care vor fi obţinute în urma unei anchete şi care ar putea duce la punerea sub acuzare a liderului american. Cazul începe în faţa Camerei Reprezentanţilor, unde orice membru poate cere lansarea procedurii de punere sub acuzare a lui Trump.
Speaker-ul camerei inferioare, ca lider al partidului majoritar, are sarcina de a determina dacă trebuie sau nu să declanșeze o anchetă privind presupusele abateri ale președintelui.
Nancy Pelosi va fi așadar cea care va avea un rol major în acest caz. Dacă va exista o decizie de a începe procedura de impeachment, Pelosi va hotărî dacă Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților se va ocupa de anchetă sau dacă va fi format un comitet special separat. Dacă președintele Camerei încredințează sarcina anchetei Comitetului Judiciar, nu există nicio limită de timp pentru ca investigația să fie finalizată și, la discreția președintelui comisiei, va fi programată o audiere publică, unde urmează să se supună la vot articolele de punere sub acuzare.
O majoritate simplă a membrilor comisiei ar trebui să voteze în favoarea aprobării unui articol sau a articolelor de punere sub acuzare pentru ca procesul să ajungă în fața Camerei Reprezentanților. Comitetul Judiciar al Camerei este în prezent format din 24 democrați și 17 republicani; este necesar ca 21 dintre voturi să fie favorabile procedurii.
Fiecare articol de punere sub acuzare, care este adoptat cu majoritate simplă de voturi în comisie, va fi apoi votat de către Camera Reprezentanților. Dacă vreunul din aceste articole obține un vot majoritar simplu, care este de 50% plus un vot suplimentar, aceasta înseamnă că președintele este pus sub acuzare de către Camera Reprezentanților.
După votul din Camera Reprezentanților, Senatul este însărcinat cu organizarea procesului legat de procedura de impeachment în care există un prag mai mare de voturi necesare care trebuie atins pentru ca procedura să aibă succes. Asta înseamnă că, în Senat, un număr mai mare de aleși trebuie să voteze în favoarea condamnării decât în Camera Reprezentanților.
În Cameră, este necesară o majoritate simplă, iar în Senat este nevoie de o majoritate de două treimi (67%). Dacă Senatul nu reușește să adune numărul necesar de voturi, atunci președintele va fi doar pus sub acuzare (impeached), dar nu va fi înlăturat din funcție. Așa s-a întâmplat în cazurile de impeachment de până acum.
De două ori de-a lungul istoriei, Camera Reprezentanţilor a pus sub acuzare formală doi preşedinţi (Andrew Jackson şi Bill Clinton), dar cazurile au fost respinse după ce Senatul nu a reuşit să strângă cele două treimi necesare condamnării şi înlăturării vreunuia dintre cei doi lideri.
De asemenea, Richard Nixon a fost foarte aproape de a fi pus sub acuzare, însă a demisionat înainte ca acest lucru să se producă efectiv (Comitetul Juridic al Camerei a aprobat trei articole vizând punerea să sub acuzare în legătură cu scandalul Watergate). Cu alte cuvinte, până în acest moment, Statele Unite nu şi-au înlăturat niciodată preşedintele cu ajutorul acestui mecanism.
În cadrul procesului din Senat, congresmenii din Camera Reprezentanților acționează ca niște procurori, în timp ce președintele este aparat de avocații săi. El nu trebuie să apară în persoană în fața senatorilor. Procesul din Senat este prezidat de judecătorul șef al Curții Supreme.
Dacă totusi președintele Trump va fi înlăturat din funcție, există două variante: fie vicepreședintele Mike Pence îi va lua locul, fie va fi urmat cursul normal al liniei de succesiune la funcția de lider al Americii.
Interesant de menționat este că, în timp ce Senatul are puterea de a înlătura un președinte din funcție în urma procesului de impeachment, el nu are puterea de a trimite un președinte la închisoare. În acest caz, înlăturarea din funcție este singura pedeapsă pe care o poate primi președintele, care poate însă face obiectul unor acuzații penale separate, ulterior (acestea ar putea ele însele să ducă la amenzi usturătoare și chiar detenție).
În plus, un președinte poate continua să guverneze chiar și după ce a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților. Spre exemplu, după ce Bill Clinton a fost pus sub acuzare pe 19 decembrie 1998, el a rămas președinte pentru încă un an, timp în care a fost achitat în procesul desfășurat în Senat.
Analiștii au notat de altfel că, în timp ce Clinton a continuat să-și exercite atribuțiile, iar procedura de impeachment nu a avut niciun impact juridic sau oficial, moștenirea lui este afectată și acum de procedura declanșată în urmă relației pe care a avut-o cu Monica Lewinsky.
În ceea ce privește justificarea pentru punerea sub acuzare a președintelui american, Constituția enumeră „trădarea, luarea de mită sau alte crime și delicte mari,” dar caracterul vag al celei de-a treia opțiuni a provocat probleme în trecut, atât în cazul lui Andrew Johnson, cât și în timpul procedurilor care l-au vizat pe Bill Clinton. Iar analiștii cred că „nimeni nu știe cu adevărat” ce este inclus sau nu în mod specific în definiția largă ce există în Constituția Statelor Unite.
Ceea ce este cert este că decizia liderilor Partidului Democrat va diviza și mai mult americanii, declanșând, în plin an electoral, o confruntare ce se anunță pe viață și pe moarte între democrații din Congres și liderul de la Casa Albă. Președintele republican, care, așa cum s-a văzut de la preluarea mandatului, are un stil confruntațional și pare că abia a așteptat decizia democraților de a-l pune sub acuzare. De altfel, în repetate rânduri, el i-a provocat pe democrați să facă acest pas, încrezător că spectrul procedurii de impeachement, declanșată de partidul de opoziție, îi va consolida sprijinul politic nu doar printer susținătorii săi, dar și printre americani.
De altfel, ca o nouă dovadă că Ukrainegate pare s fie parte a unei strategii electorale atent pregătite de Casa Alba, după anunțul de marți al lui Nancy Pelosi, președintele Trump și echipa sa de campanie au lansat rapid o serie de mesaje tweet prin care îi atacă pe democrați, inclusiv un videoclip cu critici ai președintelui, între care democrata radicală Ilhan Omar, care discută despre procedura de impeachement. Postarea s-a încheiat cu un mesaj pentru susținătorii liderului republican: „În timp ce singurul obiectiv al democrațiilor este acela de a se lupta cu Trump, președintele Trump luptă pentru tine.”
Surse: New York Post, BBC, AP
Foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii