ANALIZĂ Ce se întâmplă atunci când guvernul federal al SUA este închis parțial
Guvernul Statelor Unite a intrat oficial în blocaj parțial la miezul nopții de vineri, după eşecul tentativelor de compromis între Congres şi Casă Albă cu privire la buget şi la finanţarea construirii unui zid la frontieră cu Mexic. Deocamdată, nimeni nu știe cu exactitate cât va dura această situație, mai ales că președintele Donald Trump și liderii democrați continuă să se mențină fiecare pe poziții, refuzând cu obstinație să accepte solicitările celeilalte tabere.
Cert este că aproximativ 800.000 de angajați federali din totalul de 2.1 milioane, adică mai mult de o treime, vor fi afectați într-un fel sau altul de închiderea parțială a guvernului federal. Aproape jumătate vor fi trimiși acasă fără să fie plătiți, în timp ce restul vor continuă să muncească fără însă să existe garanția că vor fi plătiți retroactiv atunci când situația va reveni la normal. Datorită faptului că în Statele Unite urmează patru zile libere (luni și marți fiind zile nelucrătoare alocate pentru Crăciun), abia miercuri se vor face simțite primele efecte ale închiderii parțiale de guvern. Dar ce anume înseamna această blocare a administraţiilor federale și care sunt serviciile afectate?
Vineri, Senatul de la Washington nu a reușit să voteze un proiect de lege privind cheltuielile care să includă cele 5.7 miliarde de dolari solicitate de președintele Trump pentru construirea unui zid la granița cu Mexicul (lege pe care Camera Reprezentanților o aprobase încă de joi). Acesta este un proiect pe care liderul republican l-a promis încă din timpul campaniei electorale din 2016, dar pentru care nu a reușit, până în acest moment, să obțină fondurile necesare. Analiștii cred ca strategia lui Trump, de a insista în legătura cu acest zid, este una justificată, căci baza sa electorală este de acord cu proiectul și îl susține în confruntarea cu democrații.
Închiderea parțială a guvernului federal și a zecilor de agenții care îl compun face ca sute de mii de angajați federali să intre în șomaj tehnic, iar alte câteva sute de mii să lucreze fără să fie plătiți. Deși aproximativ trei sferturi din departamentele și agențiile guvernamentale și-au finalizat deja bugetele pentru anul 2019 și au fonduri până în luna septembrie a anului viitor, alte câteva (Departamentul de Stat, Justiție, Transport sau Agricultură) nu au făcut-o până în acest moment.
Nu este clar cât va dura această închidere parțială a guvernului federal. Vineri, președintele Trump a declarat că, dacă nu primește finanțarea pentru zidul de la frontiera sudică, „va fi o blocare parțială care va dura mult timp.” Sâmbătă, liderul american s-a întâlnit cu mai mulți congresmeni republicani pentru „a-și uniformiza pozițiile.” Aceasta în contextul în care discuțiile dintre democrații și republicanii din Congres s-au reluat tot sâmbătă, ambele tabere menținând însă că nu vor ceda presiunilor celeilalte.
În același timp, surse din Senat au declarat că singura variantă posibilă în acest moment este aceea de eliminarea a fondurilor pentru zid din versiunea de lege adoptată de Cameră și trimiterea ei înapoi pentru a fi revotată în Camera Reprezentanților. Acesta este însa un lucru pe care nici camera inferioară, dominată de republicani, și nici președintele Trump nu par dispuși să-l accepte în acest moment.
Precedente
Acesta nu este primul blocaj parțial al guvernului federal american. În timpul președinției lui Jimmy Carter, guvernul a fost în „shutdown” în fiecare an, fiecare închidere durând în medie câte 11 zile. În timpul celor două mandate ale președintelui Ronald Reagan au existat șase închideri parțiale ale guvernului, care au durat de obicei câte una sau două zile.
Cea mai semnificativă închidere parțială a guvernului a fost în 2013, în timpul Administrației lui Barack Obama, când agențiile și departamentele guvernamentale au fost închise timp de 16 zile, după ce conservatorii au încercat să blocheze implementarea legii sănătății, cunoscută sub numele de Obamacare. În luna ianuarie a acestui an, guvernul federal a fost închis pe o perioada de trei zile, determinată de insistența democraților ca orice măsură bugetară să vină însoțită de protecție pentru tinerii imigranți cunoscuți sub numele de „dreamers” (visătorii). Guvernul a mai fost închis parțial, timp de câteva ore, în luna februarie a acestui an, în contextul unei dispute partizane legate de deficitul federal. Odată cu închiderea de acum, este pentru prima dată în ultimii 40 de ani când au avut loc trei blocaje parțiale într-un singur an.
Cine este afectat
În ceea ce privește închiderea actuală a guvernului federal, nu se știe cu exactitate care sunt agențiile și departamentele afectate și câți angajați federali vor avea probleme. Ținând cont de cele întâmplate în anii trecuți, comentatorii au oferit următoarele explicații:
* cecurile Social Security, cele pentru pensionari și persoane cu handicap, vor continuă să ajungă la beneficiari
* soldații americani desfășurați în teatrele de operațiuni de pe glob vor rămâne la posturile lor
* medicii și spitalele vor primi rambursările necesare prin Medicare și Medicaid
* U.S. Postal Service este o agenție independentă și nu va fi afectată de închiderea guvernului
* aproape toți cei 240.000 de angajați ai Department of Homeland Security își continuă activitatea, deoarece ei sunt considerați „esențiali.” Toate agențiile guvernamentale importante care lucrează în securitatea națională sau desfășoară activități care „protejează viața și proprietatea,” între care FBI, Border Patrol, Transportation Security Administration, Immigration and Customs Enforcement și Coast Guard, vor rămâne deschise. Sistemul de control al traficului aerian, inspecția alimentelor, Medicare, asistența medicală pentru veterani și alte programe guvernamentale vor funcționa normal. Miile de zboruri din această perioada de sărbători nu vor fi afectate
* Federal Emergency Management Agency va răspunde în cazul producerii unui dezastru natural
* serviciile pentru paşapoarte şi vize de la ambasadele şi consulatele Statelor Unite ale Americii din străinătate vor continuă să funcționeze
* biroul procurorului special Robert Mueller, care investighează posibilele legături între campania electorală a lui Trump și Rusia, nu va fi afectat de închiderea parțială a guvernului
*pe de alta parte, sute de mii de angajați federali vor intră în șomaj tehnic și unele servicii vor fi închise. Washington Monument și multe alte atracții turistice importante se vor închide, la fel ca și muzeele aflate în zona Național Mall din capitala federală. În trecut, marea majoritate a parcurilor naționale au fost închise vizitatorilor și celor care doreau să campeze, dar în timpul ultimei închideri guvernamentale, în luna ianuarie, Department of Interior a încercat să înlesnească accesul vizitatorilor. Cele mai multe parcuri naționale vor rămâne deschise, însă centrele lor de informații vor fi închise
* oficiali din statele Arizona și Utah au pregătit planuri de a ține deschise parcurile naționale Grand Canyon, Zion, Arches și Bryce Canyon. Statuia Libertății și Ellis Island din New York au rămas si ele deschise
* sute de mii de angajați federali nu vor fi plătiți decât în momentul în care fondurile vor fi deblocate. În trecut, ei au fost plătiți retroactiv, inclusiv cei care au fost obligați să rămână acasă (angajații federali au primit deja o zi liberă suplimentară, luni, 24 Decembrie, printr-un ordin semnat recent de președintele Trump)
* circa 380.000 de angajați din NASA, Housing and Urban Development, Departamentul Comerțului și cel al Transporturilor vor intra în șomaj tehnic, la fel ca cei aproximativ 16.000 angajați ai Național Park Service și 52.000 de angajați din Internal Revenue Service
Surse: TIME, Newsweek, AP
Foto: Donald Trump, pledoarie pentru zidul la granița cu Mexic (Sursa: Contul de Facebook al președintelui SUA)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii