G4Media.ro

ANALIZĂ Ce vor face talibanii cu avioanele și elicopterele pe care au…

sursa foto: Pexels/ Alejandra Santiago

ANALIZĂ Ce vor face talibanii cu avioanele și elicopterele pe care au pus mâna în Afganistan, dincolo de victoria psihologică: Cine va asigura costurile, expertiza și logistica necesare întreținerii?

Avioanele și elicopterele pe care talibanii au reușit să le captureze în timpul ofensivei din Afganistan reprezintă un avantaj militar important pentru insurgenții islamiști, de care aceștia ar putea profita pentru a-și întări capacitățile de luptă, dar și pentru a-și continua campania de teroare împotriva afganilor. Aceasta cu condiția ca militanții să găsească piloți pentru aparatele de zbor, mecanici care să le întrețină, precum și suficienți bani pentru a le menține în funcțiune. Nu este exclus, cred experții, ca islamiștii să încerce chiar să vândă avioanele și elicopterele Chinei, Rusiei sau Iranului, pentru a le exploata tehnologia, sau celor din Statul Islamic, care să le folosească pentru a ataca interesele SUA în regiune.

Câteva date statistice

Un raport din luna iulie al Inspectorului General Special pentru Reconstrucția Afganistanului – principala autoritate de supraveghere a guvernului SUA privind reconstrucția țării din Asia Centrală – a indicat că forțele aeriene afgane au operat un total de 211 de aparate de zbor. Dintre acestea, aproximativ 167 de avioane și elicoptere erau disponibile pentru utilizare în data de 30 iunie.

Forțele aeriene afgane au operat 23 de avioane de atac A-29, patru avioane de transport C-130 și un total de 33 de versiuni militarizate ale avionului Cessna Caravan, dintre care unele au fost configurate pentru misiuni de atac mai reduse, conform raportului inspectorului special.

De asemenea, forțele afgane au beneficiat de aproximativ 150 de elicoptere, care au inclus aparate americane UH-60 Black Hawk și MD-530 (circa 50 de bucăți), precum și cele sovietice Mi-17 sovietic, acestea din urmă fiind în proces de retragere. Elicopterele de atac MD-530 sunt dotate cu mitraliere și rachete.

Majoritatea avioanelor au operat din două baze, una în Kabul și cealaltă în Kandahar.

Din totalul de aparate de zbor aflate în inventarul forțelor aeriene afgane, probabil cel mai avansat este A-29 Super Tucano, un avion de atac cu turbopropulsor construit de producătorul brazilian Embraer și modificat de Sierra Nevada, o companie americană din industria de apărare care a dotat aeronava cu senzori și arme fabricate în Statele Unite.

Spre deosebire de un avion de vânătoare construit pentru viteză și manevrabilitate în luptele aeriene, A-29 este optimizat pentru misiuni împotriva unor insurgenți, în care o aeronavă trebuie să zboare încet și jos pentru a lovi țintele aflate la sol. Aeronava poate fi pilotată de piloți relativ neexperimentați și operată în zone austere, așa cum sunt regiunile muntoase din Afganistan.

A-29 Super Tucanos au fost furnizate forțelor afgane în mod special ca să poată oferi sprijin aerian soldaților afgani de la sol. Aparatele pot lansa bombe ghidate cu laser și alte tipuri de bombe.

În total, în ultimii 20 de ani SUA au oferit Forțelor Aeriene Afgane peste 208 avioane, potrivit Biroului de Responsabilitate al Guvernului SUA (GAO). În iulie, Departamentul Apărării a declarat că furnizează Forțelor Aeriene Afgane mai multe aeronave – inclusiv 35 de elicoptere Black Hawk și trei A-29 – într-un semn al angajamentului continuu față de guvernul de Kabul, chiar dacă forțele americane erau în plin proces de retragere din Afganistan. Trei dintre aparatele Black Hawk au fost de altfel livrate luna trecută.

Reuters a notat că, între 2002 și 2017, Statele Unite au acordat armatei afgane aproximativ 28 de miliarde de dolari în arme, inclusiv puști, rachete, ochelari de vedere pe timp de noapte și chiar mici drone pentru colectarea de informații.

Dar aparate precum elicopterele Black Hawk au fost cel mai vizibil semn al asistenței militare americane și ar fi trebuit să fie cel mai mare avantaj al armatei afgane față de talibani.

Capturate de islamiști

După ce talibanii au preluat controlul asupra aerodromului din Kandahar vinerea trecută, insurgenții au publicat fotografii și înregistrări video pe rețelele de socializare care îi înfățișau lângă elicoptere americane Black Hawk și Mi-17 fabricate de sovietici.

Ulterior, după ce militanții islamiști au capturat aeroportul din Mazar-i-Sharif la sfârșitul săptămânii trecute, talibanii au publicat imagini cu un avion de atac A-29 și un elicopter utilitar MD-530, care părea însă foarte avariat.

Talibanii ar fi capturat în Kunduz și un elicopter Mi-35 donat de India, dar înregistrările video arătau că aeronavei îi lipseau rotoarele. Grupul islamist a postat, de asemenea, un videoclip care arăta două elicoptere Mi-17 într-un hangar cu rotoare și piese de schimb.

Unele avioane ale forțelor afgane au scăpat de a fi capturate de talibani deoarece erau în Statele Unite pentru întreținere. Oficialii americani au anunțat că ele vor rămâne acolo. De asemenea, cele aflate în drum spre forțele afgane vor fi folosite în schimb de armata SUA pentru a ajuta la evacuarea din Kabul.

În prezent, în condițiile în care Afganistanul se află sub controlul talibanilor, experții cred că întrebarea nu mai este dacă organizația va avea acces la avioanele și elicopterele furnizate de SUA, ci ce intenționează să facă cu ele și, eventual, care ar fi răspunsul americanilor.

Până în prezent, Departamentul Apărării de la Washington nu a confirmat câte dintre aeronavele militare deținute de afgani au fost capturate de talibani, câte din ele sunt încă operabile și câte aeronave au fost duse de către piloții forțelor aeriene afgane în țările vecine, pentru a le pune la adăpost.

Duminică seara, trei avioane ale forțelor aeriene afgane și două elicoptere – care transportau 143 de soldați – au aterizat în siguranță în Tadjikistan după ce au primit permisiunea autorităților din această țară, a relatat The New York Times.

Forțele aeriene afgane au găsit, de asemenea, un adăpost sigur în Uzbekistan, deși nu este clar câte aeronave și personal din Afganistan au zburat în această țară.

Luni, Procuratura Generală de la Tașkent a confirmat că 22 de avioane militare nespecificate și 24 de elicoptere – transportând în total 585 de soldați și aviatori – au intrat în țară pe 14 și 15 august.

Oficialii uzbeci au mai declarat că alte trei avioane de atac A-29 au cerut permisiunea de aterizare pe 15 august, fiind escortate de avioane MiG-29 ale aviației uzbece. Un aparat MiG-29 și unul de tipul A-29 s-au ciocnit în timpul zborului, însă piloții ambelor aeronave au reușit să se catapulteze în siguranță.

Pe 16 august, biroul și-a anulat integral declarațiile inițiale, fără a oferi nicio explicație asupra numărului de aeronave afgane care au aterizat în Uzbekistan.

Răspunsul americanilor

Luni, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Pentagon, generalul maior Hank Taylor, directorul adjunct al Statului Major pentru operațiuni regionale, a declarat că nu are informații dacă armata Statelor Unite va lua măsuri pentru a împiedica capturarea sau utilizarea avioanelor sau a altor echipamente militare de către talibani.

Bradley Bowman, un fost pilot Black Hawk care a servit în Afganistan și a criticat retragerea haotică ordonată de către președintele Joe Biden, a declarat pentru Defense News: „nu există nicio îndoială că (talibanii) au capturat sute de mașini Humvee, piese de artilerie și alte echipamente, precum și avioane.”

  • „Acest lucru ar trebui să fie profund, profund îngrijorător pentru americani, nu numai pentru că noi le-am finanțat și le-am oferit, ci și cum talibanii ar putea beneficia de ele”, a adăugat el. Bowman a sugerat că armata SUA ar trebui să distrugă echipamentele americane rămase în Afganistan, precum și toate avioanele și elicopterele lăsate în urmă de forțele aeriene afgane.

„Dacă facem asta acum, aș putea vedea cum talibanii își vor schimba atitudinea față de operațiunile de evacuare din Kabul”, a spus el, recomandând ca după evacuarea tuturor americanilor și partenerilor afgani să fie distruse toate aparatele de zbor capturate de către talibani. O opinie care însă nu este împărtășită de alți comentatori, care cred că americanii au ratat momentul propice pentru bombardarea aparatelor și a aeroporturilor capturate de talibani. Iar problema s-a complicat și mai mult în condițiile în care, în prezent, americanii și aliații lor sunt într-o cursă contracronometru pentru evacuarea strănilor și afganilor din Kabul, operațiune care depinde foarte mult de bunăvoința talibanilor. Bombardarea elicopterelor și avioanelor capturate de islamiști i-ar putea înfuria pe talibani, care ar putea răspunde blocând evacuările și chiar luându-i ostatici pe cei care vor să plece din Afganistan.

Ce vor face islamiștii

Întrebarea aflată pe buzele multora este însă ce anume vor face talibanii cu aparatele capturate, care, chiar dacă nu sunt cele mai performante din lume, reprezintă o amenințare semnificativă. Opiniile sunt împărțite, dar majoritatea analiștilor și-au exprimat îngrijorarea că insurgenții ar putea să profite pentru a-și întări capacitățile de luptă, pentru a-și continua campania de teroare împotriva afganilor sau chiar pentru a ataca țări vecine.

Mulți comentatori cred însă că talibanii s-ar confrunta cu o lungă listă de obstacole dacă ar încerca să opereze echipamentul în sine, folosind avioanele și elicopterele rămase pentru a forma baza unei forțe aeriene ad-hoc.

În primul rând, talibanii nu sunt piloți instruiți capabili să piloteze în siguranță aeronavele, folosind senzorii acestora, încărcând și desfășurând armamentul de la bord etc. Pregătirea unui pilot este una complexă, care durează cel puțin câteva luni.

Deși insurgenții ar putea să fie capabili să decoleze și să mențină aparatele în aer, acest lucru ar putea fi mult mai riscant pentru ei, decât pentru cei aflați la sol. Aceasta deoarece operarea unui aparat simultan cu „citirea” datelor provenite de la senzori sau folosirea armanentului de la bord – mitraliere, rachete, bombe – necesită experiență și numeroase ore de antrenament.

În al doilea rând, un obstacol și mai mare pentru talibani ar fi costul, expertiza și logistica asociate întreținerii aeronavelor, o operațiune costisitoare care implică întreținerea aeronavelor înainte și după zbor, efectuarea reparațiilor și cumpărarea pieselor de schimb șamd. (Americanii au oferit susținere financiară pentru cele mai multe dintre aparatele operate de forțele afgane). Faptul că aparatele au nevoie de întreținere efectuată în mod regulat ar putea fi o bătaie de cap pentru talibani.

Unii experți cred însă că aceste probleme nu ar fi imposibil de surmontat. De exemplu, talibanii ar putea apela la piloții forțelor aeriene afgane, pe care i-ar putea forța sau convinge (financiar sau în alt mod) să li se alăture. De asemenea, insurgenții ar putea antrena piloți proveniți din rândurile lor, chiar dacă acest lucru ar fi o misiune mai complexă și de durată.

Nu este exclus chiar ca puteri străine considerate inamice ale Statelor Unite – Rusia, China sau Iran – să vină în ajutorul islamiștilor, oferindu-le piloți, piese de rezervă sau cunoștințe despre întreținerea și menținerea aparatelor în stare de funcționare.

De asemenea, talibanii ar putea să încerce să vândă avioanele și elicopterele Chinei, Rusiei, Iranului sau chiar celor din Statul Islamic pentru a le exploata tehnologia și a le folosi împotriva americanilor. Richard Aboulafia, analist aerospațial al Grupului Teal, a spus însă că deși insurgenții ar putea căuta să vândă aeronavele capturate, niciunul dintre avioanele sau elicopterele operate de forțele aeriene afgane nu conține tehnologii sensibile care ar fi utile unor națiuni precum China sau Rusia. „Dacă rușii sau chinezii ar dori să pună mâna pe un Super Tucano sau pe un model timpuriu Black Hawk nu ar fi atât de greu”, a spus el, adăugând că „aparatele au fost echipate într-un mod tehnologic destul de redus”. (Experții dau ca exemplu aparatul A-29, ale cărui autonomie, viteză de zbor, putere a computerului de zbor sau capacitate de ridicare de la sol nu reprezintă vreo amenințare serioasă pentru avioanele cu care este înzestrată armata Statelor Unite).

În ceea ce privește amenințarea reală reprezentată de folosirea de către talibani a avioanelor și elicopterelor capturate împotriva altor țări, analiștii cred că ea nu ar trebui exclusă, deși este redusă în acest moment. Chiar dacă talibanii ar putea găsi în cele din urmă piloți calificați, amenințarea aeriană pe care talibanii ar reprezenta-o pentru regiune nu este credibilă.

Unii experți cred că utilizarea armelor de pe avioane și elicoptere – fie asupra cetățenilor din Afganistan, fie împotriva altor națiuni din regiune – ar putea chiar submina în cele din urmă obiectivul talibanilor de a menține controlul asupra țării.

Comentatorii cred că este greu de crezut că o forță aeriană a talibanilor, neexperimentată și nepregătită, ar putea ataca țări din jur. Cel mai probabil, amenințarea cea mai semnificativă vine din altă parte, așa cum s-a întâmplat și înainte de atacurile din 11 septembrie 2001: talibanii ar putea să adăpostească și să ofere ajutor unor grupări teroriste, facilitând inclusiv accesul acestora la aparatele de zbor capturate.

În sfârșit, experții se referă și la aspectul de imagine, care contează foarte mult în actuala criză din regiune. Chiar dacă insurgenții nu beneficiază acum de piloți și nu pot opera aeronavele, postarea de imagini și videoclipuri cu aparatele de luptă și elicopterele capturate este un instrument puternic de propagandă pentru talibani și unul care are darul să demoralizeze, înfricoșeze sau îngrijoreze civilii afgani, milițiile rivale din Afganistan, oficialii americani sau din alte țări aliate SUA. Alături de ofensiva rapidă prin care a preluat controlul Afganistanului, capturarea de arme și echipamente militare americane – incluzând aici avioane și elicoptere – este așadar o victorie psihologică uriașă pentru grupul islamist.

Surse: Defense News, Defense One, Reuters, New York Times, Fiscal Times, sursa foto: Pexels/ Alejandra Santiago

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

43 comentarii

  1. Dacă au putina minte avioanele și elicopterele vor fi bombardate după ce sa încheiat evacuarea oamenilor.

  2. Ca s-a existe o victorie, trebuia să fi existat o bătălie! Nu e cazul …

    • Foarte înțelept comentariul, mai bun decât al neamțului Sun Tzî, care scria:
      „Este mai bine să câștigi fără să lupți decât să te implici într-o bătălie care nu este necesară. Cele mai dulci victorii vin atunci când inamicul se predă înainte ca bătălia să înceapă.”
      Evident, n-a avut ocazia să vă cunoască pentru a-i da peste nas cu zicerile sale idioate.

  3. „Cine va asigura costurile, expertiza și logistica necesare întreținerii?”

    Unii spun ca Rusia, altii zic ca China. Poate fac un consorțiu .

    • Pakistan. Ei vor asigura logistica pentru ce cred ei ca e necesar pentru ca Talibanii sa le asigure spatele strategic si sa gazduiasca grupari teroriste anti-indiene.

    • Nu asigura nimeni…unele vor fi folosite in atacuri kamikaze, altele pe post de decor, dar cele mai multe vor fi vandute ca fier vechi, primesc expertiza de la coloratii din Romania….o sa le vanda in China la fier vechi

    • Cel mai rău ar fi să fie vândute vecinilor. Unele noutăţi tehnologice vor ajunge oricum în China şi Rusia.

    • Rusia si China pot asigura expertiza, piese si intretinere pentru echipamente rusesti, ca pentru americane nu au. Si daca echipamentele sunt atat de vechi incat poate fi adaptata expertiza, atunci n-au cum sa fie periculoase.

  4. Mi se pare fantastic cum apar analizele aste adupa ce talibanii au recastigat Afghanistanul.

    Mii de experti pe m2 insa 0 valoare. Unul nu a fost in stare sa spuna exact care este situatia din teren.

    De asemea brusc expertii in vaccinurovau devenit experti in geopolitica & razboi :))

  5. De ce n,or fi utilat avioanele cu n soft care poate fi comandat de la sursa si care sa blocheze sau avarieze aboonul in caz dr nevoie ,de ce nu ,l utilizeaza precum calul Troian

  6. Niste vechituri frate, hidroavioane cu ak-uri legate. Elicopterele BH sunt de 50 ani.
    Avioanele sunt braziliene deci nu e tehnologie americana.
    Da noah, poate le dau prin rabla si primesc niste Suhoi-uri

    • Da, că și Suhoi-urile alea or fi ultimul răcnet al tehnologiei…

    • „Niste vechituri frate”

      „Phrate”, tu ai auzit de Super Tucano?
      Nu-i ultimul răcnet, dar nici nu merge să-i zici „vechitură”…
      Știu că-i frumos să ne dăm cu părerea la orice, dar totuși…

    • Exact phrate, Cesna niste vechituri cu pusca oe geam.
      Iar A-29 Super Tucano e tehnologie braziliana, fix ce ziceam mai sus. Nu ca ar fi slabe, dar nici nu chiar le incap turbanele inautru incat sa le puna probleme avioanelor americane, europene, rusești, chinezești.

  7. Cum cine? Supergalacticul biden!
    As vrea sa-i vad pe toti laudatorii si votantii mariei sale din media stangista, neomarxista, corporatista. Build back better cu orice ocazie, bre!

  8. Eu chiar ma gandeam ca oamenii in papuci si capot vor lua acele avioane ca sa ne atace, pentru ca ei urasc libertatea lui Catu!

    …. Asta in cazul in care nu ploua, ploaia fiind dusmanul lui F-16, dupa cum am vazut si la ziua Aviatiei lui Ciuca….

    … Si daca vor innebuni ca sa inlocuiasca strategia victorioasa cu niscaiva contracte cu Raytheon.

  9. Alea bune deja sunt in afara Afganistanului, cele rămase sunt pt selfiuri. Ei se simt in siguranta in vizuini nu in vazduh.

  10. Nimic nu este întîmplător la americani.Nici retragerea,nici armamentul rămas acolo și nici ce va urma să facă talibanii cu el (armamentul).

  11. darkweb-ul cred a e plin de anunturi cu „suveniruri” de la americani pt talibani … probabil acusica vom vedea cum creste sicrypto , ca sa se acopere oferta … va fi „sublim”

  12. „Comentatorii cred că este greu de crezut că o forță aeriană a talibanilor, neexperimentată și nepregătită, ar putea ataca țări din jur.”
    Astia is tot aia care dadeau 90 de zile pana intra talibanii in Kabul?

  13. Ce vor face talibanii cu avioanele capturate. Dacă erau romani le vindeau la fier vechi sau dacă erau rusi le dădeau pe votca dar talibanii nu știu ce vor face.

  14. Mon cher,

    e simplisimă soluțiunea, într-o primă fază le vor canibaliza, până se vor găsi alți ,,talibani” ai traficului de armament s.h. care să le pună pe tavă altceva la fel de ,,bănos”: niscaiva droguri, trafic de carne vie pentru organe, s.a.m.d.

  15. Cel mai probabil o sa le vanda catre americani cu preturi foarte bune. Talibanii din fruntea tarii stiu clar ca n-ar fi cucerit tara nici in visele lor daca nu le-o puneau americanii pe tava. Prin urmare nu are rost sa se puna rau cu ei. Cea mai inteligenta solutie este sa le returneze contra unui cost rezonabil.

    • Zice in articol ca-s echipamente vechi, uzate moral. Cel mai bine se pot vinde ca fier vechi, nu la preturi foarte bune.

  16. steagul LGBT cine il va ridica si proteja?

    cine va condamna antisemitismul si rasismul in Afganistan?
    Domnu Muratu Alecs? De o saptamana nu a condamnat antisemitismul talibanilor, asteptam cu ingrijorare un semn de la domnia lui

    Dupa ce a terminat de condamnat si executat oameni morti si preoti pentru antisemitism, cred ca acum are de condamnat, totusi, niste regimuri islamiste contemporane cu pozitia lui de „sefu la anti-antisemitism pa glob”

  17. Deci, nimeni nu înțelege nimic din ce se întâmplă în Afganistan?
    Hai ca va lamuresc eu! Vorbim de o investiție de peste 1 000 de miliarde, doar armament de 28 de miliarde dolari în câțiva ani.
    Adică chiar sa fi băgat americanii atâția bani? Categoric nu, ci excrocii care conduc SUA au furat de la poporul american și de la europeni multe sute de miliarde și ne mint pe noi ca le_au investit în Afganistan.
    Dacă s-ar fi vrut cu maxim 100 de miliarde Afganistanul după 20 de ani ar fi arătat ca și Elveția din toate punctele de vedere.
    Deci, într-un cuvânt am fost fentati de cei mai corupți oameni de pe fata pământului.

    • Suta la suta corect. Mai nou spun ca au cheltuit 2,3 trilioane de dolari in Afganistan. Pai la banii astia arata tara aia ca Elveția. A fost o mega furaciune. Cam cum ne-a construit si noua Bechtel Autostrada Transilvania.

  18. `Analiza`?
    De catre cine `pertinent` in asa ceva?
    Aceiasi oameni sau structuri care au `omis` ascensiunea talibanilor?
    Chiar e hazlie treaba asta.
    Dati-ne idei sau strategii, ca `noi`, care suntem platiti cu jdemii de $ pe luna nu stim cum sa facem
    Sa va duceti sa va luptati cu talibanii, pentru a justifica banii luati ar fi ceva, nu?
    Ce ati facut pentru banii primiti?
    Nu exista niciun organism sa verifice banii cheltuiti vs obiective, in afara de vorbe si oameni care cad din avioane?

  19. Nu vor face nimic pentru ca nu stiu sa le utilizeze. Cate ore de zbor are un pilot din cadrul armatei? Plus logistica necesara, probabil nici nu stiu sa le alimenteze.
    Ma gandesc ca gruparea aceasta de primitivi inarmati care s-a impus cu forta facand uz de arme nu are cum sa reziste prea mult la putere. Au mai fost si alte factiuni care au fost anihilate. Pana la urma omul de rand nu va suporta sa fie calcat pe grumaz la infinit…

  20. Nu as crede ca talibanii sunt chiar atât de primitivi. Deși sunt puțin numeric au reușit sa cucerească o tara în câteva zile. Asta înseamnă că populația ii prețuiește și e de acord sa fie guvernata de acești indivizi.

  21. Exact, primul alineat este exact adevarul, de tehnica americană capturată vor profita ISIS pentru a le da americanilor lecții cu propriile tehnici de război.

  22. N-A CAPTURAT NIMENI NIMIC, E DOAR FIER VEKI ABSNDONAT…

  23. Deci noi am cumparat cu chin si vai 12 avioane second hand si ăstora le-au dat cateva sute aparate de zbor, din care 167 avioane si elicoptere? Noi fiind in NATO !!!!
    Evident toate astea le-au ramas talibanilor…
    Vieți pierdute si bani cheltuiți de pomana!
    Si acum trebuie sa primim refugiații pe care nu ii vor alții?
    Bai, suntem prosti sau cum?

  24. După câteva săptămâni va fi un muzeu militar în aer liber.
    Eu zic deja sa se gândească bine” învingătorii” că vor scoate venituri bune din tarifarea accesului 😀

  25. Americanii lasa arme in urma lor ca sa fie siguri ca vor avea de lucru si maine.Sunt multe posibilitati ,poate vor vinde la traficanti de arme,poate vor avea pilotii lor ,poate vor rugini degeaba.In orice caz este gresit sa subestimezi o grupare ce a rezistat 20 de ani de razboi cu cea mai puternica armata.