ANALIZĂ Cele trei atitudini de învățare pe care adulții trebuie să le însușească, pentru o pregătire și o adaptare mai bune la viitorul tot mai volatil

În contextul dezvoltării fără precedent a sistemelor de Inteligență Artificială, oamenii trebuie să învețe mai mult decât până acum, pentru a se putea adapta mai ușor unui viitor extrem de volatil, spune profesorul Mircea Miclea. Cum să învățăm noi, adulții, singuri mai mult? Și cu ce rezultat? Singurul ministru din istorie care a demisionat după ce Guvernul nu a acordat Educației bugetul promis la preluarea mandatului, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească și cel mai tânăr șef de catedră din istoria Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Miclea a dat răspunsul la toate aceste întrebări în cadrul unei conferințe susținute la Reșița.

„Ne trebuie mai multă învățare și această «mai multă învățare» înseamnă că trebuie să avem trei atitudini care ne pot oferi șansa să facem față unui viitor greu de prezis. Mă refer la învățarea pe care noi trebuie să o avem, ca adulți, nu la învățarea pe care o facem în școală, la copii. Noi, ca oameni, ca adulți care trebuie să ne pregătim pentru viitorul care vine peste noi. Ce fel de atitudini ne favorizează o adaptare mai bună la un astfel de viitor greu de prezis? Sunt, după părerea mea, trei atitudini care trebuie luate în seamă”, a declarat Mircea Miclea pe 26 mai 2023, în cadrul conferinței „Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine”. Discursul eveniment susținut de reputatul psiholog și cercetător a deschis o serie de conferințe cu acces gratuit pentru public, organizate de Primăria Reșița și Grupul pentru Management și Mediere Culturală.

Răspunsul integral al lui Mircea Miclea:

„Această conferință se referă la cum să gândim educația noastră de mâine. Astăzi nu mă voi referi la educația din preuniversitar sau din universitar. O să mă refer la educația adulților, la educația noastră, ca oameni. Premisele de la care o să pornesc sunt cele pe care e ușor să le înțelegem cu toții: trăim într-o lume din ce în ce mai impredictibilă. Am fost martori recenți la aceste impredictibilități: n-am putut prezice nici noi, nici altcineva criza economică din 2008-2009, n-am putut prezice pandemia, n-am putut prezice războiul din Ucraina, n-am putut prezice că o să apară ChatGPT-ul, nimic, nimic esențial.
Altfel spus, cum spunea Nicholas Taleb în cartea «Lebăda neagră», apar tot felul de «lebede negre» mult mai frecvent decât înainte. Adică tot felul de evenimente care sunt rare statistic, dar care sunt cu consecințe foarte mari. Și asta face ca viitorul să fie extrem de impredictibil, cum spunea și Taleb. Practic, pentru peste 10 ani, toate predicțiile aproape că sunt echivalente cu a da cu banul. Ori dai cu banul despre ce se va întâmpla peste 10 ani, ori tot pui la cale tot felul de statistici ca să faci predicția, atât de volatil este mediul.
Deci, problema e așa: Oare cum să ne educăm azi ca să facem față unui viitor pe care nu-l putem bănui? Aici e marea problemă. Pentru că înainte, viitorul putea fi bănuit, putea fi prezis. Lumea se mișca mai încet. Anii ’70, de exemplu, erau anii de aur ai strategiilor corporatiste. Orice corporație considera că trebuie să aibă un plan strategic pe 5-10 ani și era foarte eficient să ai un astfel de plan strategic, pentru că lumea era stabilă. Când lumea devine din ce în ce mai volatilă, planurile strategice sunt din ce în ce mai puțin eficiente. Deci problema cea mare este cum să ne pregătim noi azi pentru un viitor pe care nu-l cunoaștem? Mai mult decât atât, cum să învățăm, ce să învățăm în condițiile în care, practic, o mare parte din informații și în învățare pot fi preluate de sisteme de inteligență artificială?

Ați văzut cu toții valurile pe care le-a iscat apariția Chat GPT-ului și în tot acest context, întrucât este foarte multă informație pe net și apare Chat GPT, lumea începe să gândească ceva în genul acesta: de ce să mai învățăm, din moment ce totul e, ca să citez limba de lemn, «la un click distanță»? N-are rost să mai punem în capul nostru ceea ce oricum putem accesa foarte rapid, nu? De ce să mai învățăm când inteligența artificială oricum știe mai multe lucruri și va ști mai multe lucruri decât știm noi? De ce să mai învățăm, ce să facem atunci, nu?
Răspunsul meu la această întrebare – ce e de făcut în aceste condiții ale unui viitor din ce în ce mai volatil, mai greu predictibil – este că nu ne trebuie mai puțină învățare, chiar dacă o să fie sistemele astea de inteligență artificială. Ne trebuie mai multă învățare. Da, o să nuanțez acest răspuns. Ne trebuie mai multă învățare și această «mai multă învățare» înseamnă că trebuie să avem trei atitudini care ne pot oferi șansa să facem față unui viitor greu de prezis. Mă refer la învățarea pe care noi trebuie să o avem, ca adulți, nu la învățarea pe care o facem în școală, la copii. Noi, ca oameni, ca adulți care trebuie să ne pregătim pentru viitorul care vine peste noi. Ce fel de atitudini ne favorizează o adaptare mai bună la un astfel de viitor greu de prezis?
Sunt, după părerea mea, trei atitudini care trebuie luate în seamă. Deci cu siguranță că trebuie să învățăm mai mult decât am învățat până acum.
I. Dar trebuie să învățăm întâi mai responsabil. Atunci când suntem în școală, inclusiv când suntem la universitate, nu suntem atât de responsabili pentru curriculumul nostru. Vine universitatea sau școala și ne spune: uite, acesta e curriculumul tău. Asta trebuie să înveți tu: lecția întâi, lecția doi, lecția trei. Și noi, 12 ani de zile, nu facem altceva decât să urmăm un curriculum stabilit de altcineva; nu suntem noi responsabili să ne stabilim curriculum. Și la facultate la fel: vine facultatea și spune: ăsta e curriculumul pe care trebuie să-l urmezi, astea sunt lecțiile pe care tu trebuie să le parcurgi până la finalul universității. N-avem, așadar, responsabilitatea curriculumului. Bun, dar universitatea se termină, școala se termină. Ce facem? Trebuie să devenim mai responsabili pentru a ne stabili propriul nostru curriculum. Subliniez încă o dată: să ne stabilim un curriculum, pentru că adesea noi confundăm informația cu învățarea. Noi credem că dacă avem acces la informație, noi o să și învățăm. Accesul la informație ne produce o formă foarte primitivă de învățare. Nu-i suficient să ai acces la informații. Informația ca atare nu este învățare. Informația ca atare poate să fie multe alte lucruri.
De exemplu, informația poate să fie divertisment. Stăm adesea pe tot felul de rețele și pe tot fel de link-uri de pe internet ca să ne distrăm. Sau informația poate să fie o evaziune. Adică, în loc să ne confruntăm cu adevăratele probleme pe care le avem de le rezolvat, noi evadăm uitându-ne la tot felul de clipuri pe care cineva le-a pus pe Youtube sau căutând tot felul de știri, sărind de la un link la un alt link. Asta ce este? O evaziune – o modalitate de a fugi de problemele fundamentale pe care noi trebuie să le înfruntăm. Ne ascundem într-un ocean de informație. Deci informația ca atare, chiar dacă este accesibilă, nu produce învățare; ea poate produce evaziune, ea poate produce distracție, divertisment, poate produce multe alte lucruri, poate produce și o minimă învățare. Dar informația ca atare nu e suficientă pentru ca să producă învățare.
[…]”
Citește discursul integral al profesorului Mircea Miclea pe Edupedu.ro

Sursa foto: Ciprian Hord