ANALIZĂ Cum se aplică în țările UE certificatul COVID pentru prezența la locul de muncă: soluțiile radicale ale Italiei, Franței ori Greciei, țări lovite puternic de primele valuri ale pandemiei
În perspectiva unor noi valuri pandemice și a riscurilor pe care le-ar presupune o nouă criză sanitară, mai multe țări europene au adoptat condiții ferme privind prezența fizică la locul de muncă a angajaților din sectorul public și privat.
Aceste condiții sunt adoptate la nivel național, în cele mai multe cazuri, sub forma obligației de vaccinare sau a efectuării de teste care, în unele cazuri, sunt decontate de stat, în alte cazuri, sunt suportate de angajați.
Condițiile impuse, numite „certificat COVID”, „green pass” sau „corona pass” (în funcție de țară) țin strict de legislația national. La nivelul UE nu există o reglementare sau o recomandare pentru restricții impuse la nivel de angajatori și angajați.
Uniunea Europeană a adoptat, în sprijinirea reluării activităților economice și în special a mobilității între țări, Certificatul digital privind COVID care a intrat în vigoare la 1 iulie 2021. Acest certificat și-a extins ulterior utilizarea și, până în octombrie, așa cum arată informațiile publicate de CE, a fost adoptat de 20 de state membre – inclusiv în scopul impunerii unor reguli interne, cu baze legale specifice, precum acces la evenimente sau în locurile publice (restaurante, cinema, mall și altele),.
Mai multe state membre au decis să impună direct obligativitatea Certificatului verde la job sau au creat un cadru care să le permită angajatorilor să solicite, pentru prezența fizică la locul de muncă, schema completă de vaccinare ori teste periodice anti-COVID.
- Exemple din țările UE cu certificat COVID pentru angajatori și angajați:
ITALIA: Lovită puternic în primul val al pandemiei, a fost printre primele state care au introdus vaccinarea obligatorie pentru cei din sistemul de sănătate, încă din luna mai. Peste 2.000 de medici au fost suspendați, în prima fază, pentru că nu s-au conformat. Din septembrie, toți angajații trebuie să prezinte „Green Pass” care atestă că au trecut recent prin boală, că sunt vaccinați sau au test cu rezultat negativ în ultimele 48 de ore. Costul acestor teste este unul fix, de 15 euro. Statul acoperă numai costurile testelor celor ce nu se pot vaccina, din motive de sănătate.
Rata de vaccinare actuală: 72,4%
FRANȚA: Prima țară care impus vaccinarea, de la jumătatea lunii septembrie, pentru personalul sanitar și pentru cei care lucrează cu publicul, precum polițiștii și pompierii. Circa 3.000 de lucrători au fost suspendați pentru că nu s-au conformat. Rata de vaccinare actuală: 68,6%.
GRECIA: Toți angajații nevaccinați trebuie să prezinte un test negativ de două ori pe săptămână, pentru a merge la birou. Aceștia își suportă costurile testelor rapide antigen, de circa 10 euro.
Rata actuală de vaccinare: 60,2%
DANEMARCA. Vineri, 12 noiembrie Guvernul a propus să accelereze legislația care să le permită angajatorilor să solicite angajaților certificat digital COVID. Se așteaptă să intre în vigoare în această săptămână. Rata actuală de vaccinare: 75,7%
LETONIA: Pe 5 noiembrie, Parlamentul a decis că angajații cărora li se solicită să se vaccineze și refuză, să poată fi concediați, dacă nu s-au conformat timp de 3 luni și cu anumite condiții pe care trebuie angajatorii să le îndeplinească. Rata actuală de vaccinare: 53,6%
OLANDA: Guvernul a anunțat că lucrează la amendarea legislației care va permite introducerea dovezii de vaccinare („corona pass”) la locul de muncă. Nu va fi obligatoriu dar va permite angajatorilor să solicite această dovadă. Rata de vaccinare actuală: 64,8%
AUSTRIA: Din cauza numărului în creștere de infectări, în Austria a intrat în vigoare luni un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, care vor putea să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic. Vor exista controale aleatorii, iar neconformările vor fi amendate cu până la 1.450 de euro.
Parlamentul European a introdus și el, la începutul lunii noiembrie, obligația prezentării unui „certificat verde digital COVID” de către europarlamentari și angajații instituției, pentru prezența fizică la sediu. Această obligație a fost contestată în justiție de un grup de eurodeputați și angajați ai Parlamentului, între care și deputatul român Cristian Terheș (PNȚ-CD). Aceștia au obținut temporar permisiunea de a intra în sediu fără a trebui să arate certificatul digital COVID. Ei trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR sau să efectueze pe loc un test rapid al cărui rezultat să fie negativ.
Detalii despre rezutatele introducerii certificatului COVID la nivelul UE: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_21_5267
Surse de informații: Parlamentul European, Deutsche Welle, Euronews, Comisia Europeană / Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii