ANALIZĂ Cum se vor descurca studenții cu noile cheltuieli de chirii, cămine, utilități într-unul din marile centre universitare ale țării? Student: „Greul va fi pus pe părinți”
„Urmează să mă întorc în Cluj pentru a începe noul an universitar și aș dori să găsesc două persoane cu care să împart chiria, că tare s-au scumpit toate și iarna e lungă și grea” – e mesajul unei studente în prag de an nou universitar în cel mai scump oraș din țară.
Nu e singurul caz – cu bugetele depinzând în mare măsură de fonduri de la „compania-mamă” (/tată), studenții care trebuie să se descurce în noul an universitar își fac acum socotelile cu mai multă atenție: dacă plătești chirie în Cluj sau ești mai norocos și ai prins loc în cămin (dar tot ai de plătit), trebuie să ții cont și de eventuala taxă la facultate, de cheltuielile lunare pentru școală și să îți mai rămână niște fonduri de o ieșire cu noii amici, cheltuielile lunare de câteva sute de lei sunt de luat în calcul.
„Greul va fi pus pe părinți”
Ioana Frânghiu, președinte al Organizației Studenților din UBB (OSUBB), studentă și ea cu chirie de Cluj, spune că majorările de costuri cu utilitățile reprezintă o temă de actualitate printre cei din generația sa. Mai ales că mulți dintre studenții din Cluj locuiesc în apartamente închiriate și au ca unică sursă de venit bugetul părinților.
„E greu să ai o stabilitate când totul e atât de incert și nu știi de pe o zi pe alta cum se vor schimba lucrurile. E o frică cu care probabil mulți studenți trăiesc, chiar dacă subiectul nu e atât de discutat. Problema mai mare intervine la studenții care stau în chirie, care au ales sau pe care nevoia i-a forțat să aleagă chiria. E trist pentru noi să vedem că nu există soluții viabile de care tinerii studenți să beneficieze în cazul unor scumpiri bruște, situație care pare că deja se întâmplă. Nu există soluții pentru multe lucruri, pe care tinerii să se bazeze, însă în situația de față cred că greul va fi pus pe părinții acestora, mai ales din punct de vedere financiar. E un cerc vicios din păcate, deoarece de multe ori dificultățile financiare reprezintă unul dintre factorii care conduc la abandonul universitar”,
spune Ioana.
Robert e anul II la Facultatea de Matematică și Informatică și stă și el în Cluj, în chirie, pentru studii. Confirmă și el că tinerii sunt îngrijorați de creșterea prețurilor la uțilități.
„Da, ne afectează. Nu toți studiem într-un domeniu care să ne permită să ne angajăm încă din timpul studenției, sau doar dorim să trăim perioada evoluând și pe alte planuri, astfel banii de care dispunem lunar nu reprezintă o avere și orice modificare a pieței energetice ne poate da calculele foarte tare peste cap. Deci clar modul în care ne afectează este unul destul de negativ pe plan financiar”, spune Robert. Aceasta aduce în discuție încă un aspect unde criza prețurilor ar putea avea impact. „Cred că, în acest moment, criza energetică și efectele sale reprezintă o problemă pentru studenți. La nivel universitar, am ajuns la un nivel în care modul de predare și învățare se face intr-o mare parte cu ajutorul tehnologiei, așa că, dacă această criză se înrăutățește, există posibilitatea să nu mai putem folosi aparatura de care dispunem acum si de care, intr-o anumită măsură, am devenit dependenți”,
menționează Robert.
Agent imobiliar: „Toți clienții se interesează de nivelul cheltuielilor, chiar și străinii”
Creșterea prețurilor energiei are efecte în piața imobiliară, iar studenții care își caută chirii au în vedere și acest aspect.
„Toți clienții se interesează de nivelul cheltuielilor, chiar și străinii”, spune Lucian Rogojan, broker imobiliar la agenția Welt Imobiliare în Cluj, care a intermediat o serie de închirieri în ultimele săptămâni. „Le explicăm despre măsurile de compensare și ei se cam încadrează cu cheltuielile în aceste sume. Dar de la 31 martie… Dumnezeu cu mila! Majoritatea caută să închirieze apartamente cu centrală proprie, dar totul depinde de buget. Dacă nu își permit un apartament de două camere cu 400-450 de euro, merg și pe o garsonieră, cu sau fără centrală. Prețurile sunt mari, am avut și chirii de 1000 de euro pe lună, dar de cheltuieli se interesează. Și să știți că străinii stau și la 19 grade. Studenții sunt interesați de acest aspect, iau măsuri, vor să schimbebecurile, să pună leduri, ca să reducă din cheltuieli”, a constatat expertul imobiliar.
Acesta spune că pentru o garsonieră din Cluj cheltuielile ar putea trece de 400 de lei o dată ce temperaturile încep să scadă și dăm drumul la căldură. Un efort financiar considerabil pentru cei care a de plătit chirii în cel mai scump oraș din țară. â
„Am închiriat apartamente cu două camere la 450- 480 de euro, chiar și la 600 de euro. Sincer, nu mă așteptam să se dea la suma aceasta, dar s-a găsit client. E vorba de o locuință aproape de facultate. Chiriile au ajuns din nou la nivelurile din 2019, de dinainte de pandemie”, spune Rogojanu, din orașul în care tocmai s-au reîntors studenții, după o pauză de studii online.
Cheltuieli studențești
Un student (și părinții săi) au de pregătit și în acest nou an universitar bugete care presupun costuri de sute de euro lunar pentru chirie, plus taxa de studii, dacă nu ai reușit să prinzi un loc bugetat. Traiul în marile centre universitare e costisitor, iar taxele de studii pot fi de mii de lei pe an (10.000 de lei la Medicină în Cluj, de exemplu), arată o analiză Risco.ro.
Un studiu Revolut arată că o familie a cheltuit pentru începerea anului universitar aproximativ 1.850 de lei (fără costurile de întreținere – chirie și utilități), doar în luna septembrie 2022. Dacă adăugăm și suma medie cheltuită pentru serviciile de închiriere de apartamente de la agențiile imobiliare, bugetul pentru un student se ridică la aproximativ 3.000 lei, în septembrie 2022 (față de 2.400 lei în septembrie 2021 sau 2.800 lei în septembrie 2020). Mai multe date AICI
Exemple de chirii, înainte și după începerea anului universitar, în Cluj și în țară (Storia/ Imobiliare.ro):
Potrivit celui mai recent raport Storia.ro, chiriile au urcat și în septembrie. Recordul îl deține Constanța, unde scumpirea este de 17% față de august. Față de anul trecut, chiriile sunt cu 22% mai mari.
Datele pentru Cluj:
Nu doar chirii, ci și cămine mai scumpe, la nivel național
La nivel național, studenții fac față tot mai greu cheltuielilor majorate – fie că stau în cămine, fie că au nevoie de chirii, declara la început de an universitar, pentru RFI, Oana Țînțar, secretar general al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). „Au existat cămine în țară în momentul de față pentru care regiile s-au majorat și cu peste 50% – 60%. Acest lucru a creat un dezechilibru și un context foarte sensibil pentru mulți studenți, mai ales pentru cei care acum își încep parcursul în învățământul superior. Chiar și în cursul săptămânilor trecute am fost contactați de mulți studenți și de părinții bobocilor. S-au plâns de creșterile regiilor și de faptul că nu își permit să asigure copiilor lor parcursul în învățământul superior în contextul actual. Prețurile pot să se ridice până la 400 – 450 de lei sau chiar mai bine și nu tot timpul pentru camere de două, trei locuri, poate chiar și pentru patru locuri în cameră. Față de anul trecut când în medie se regăseau undeva pe la 250 de lei”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank