Analiză Deutsche Welle. Verificarea faptelor: Câți oameni ar fi murit pentru Cupa Mondială din Qatar

Criticile și apelurile la boicot se înmulțesc la adresa Cupei Mondiale. Activiști pentru drepturile omului, oameni politici, suporteri vorbesc despre 15.000 de vieți pe care le-ar fi curmat turneul FIFA. Deutsche Welle a verificat afirmațiile.

Această verificare a faptelor are în centrul atenției cifrele publicate de FIFAși de autoritățile din Qatar, precum și de grupurile pentru drepturile omului și de mass-media, care au fost comentate în mod repetat și considerate fie reale, fie false. Autorii acestui articol sunt conștienți de faptul că aceste cifre nu pot oferi decât o imagine incompletă a presupusei suferințe a lucrătorilor migranți din Qatar.

Afirmație: 15.000 de muncitori au murit pentru Cupa Mondială din Qatar.

Cifra de 15.021 a ieșit la iveală printr-un raport din 2021 al organizației pentru drepturile omului Amnesty International. Frecvent citată este și cifra de 6.500 de persoane, vehiculată de ziarul britanic „The Guardian” la începutul anului 2021.

Verdict: Fals.

Deși adesea interpretată în acest fel, niciuna dintre surse nu a afirmat că toate aceste persoane au murit pe șantierele de construcție a stadioanelor sau că moartea lor are directă legătură cuevenimentul FIFA. Ambele cifre citate includ la modul general străinii care au murit în Qatar.

15.000 de morți nu doar din cauza Cupei Mondiale

Cifra de 15.021 din raportul Amnesty International provine din statisticile oficiale ale autorităților din Qatar, acoperind intervalul 2010-2019. Autoritățile au înregistrat 15.799 de decese de non-qatarezi în Qatar în perioada 2011-2020. Nu sunt astfel incluși doar muncitorii slab calificați din construcții, paznicii sau grădinarii, ci și profesorii, medicii, inginerii sau oamenii de afaceri. Unii dintre ei proveneau din țări în curs de dezvoltare, alții din țări emergente și industrializate. Statisticile din Qatar nu permit o defalcare precisă.

Jurnaliștii de la Guardian au ajuns la 6.751 deoarece și-au limitat cercetările la persoanele din Bangladesh, India, Nepal, Pakistan și Sri Lanka și au solicitat cifrele de la autoritățile din țările de origine. Aceste cinci țări reprezintă o proporție semnificativă din forța de muncă străină din Qatar, în special cea necalificată sau slab calificată.

Afirmație: Ratele de deces se încadrează în „limitele previzibile“.

Deși autoritățile din Qatar nu contrazic cifrele de mai sus, în replică la articolul din The Guardian, Ministerul Informațiilor din Qatar a declarat că această cifră „se încadrează în limitele previzibile la o populație de această mărime și demografie”.

Verdict: Afirmații înșelătoare.

Este adevărat că, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, ratele de mortalitate sunt considerabil mai mari în țările de origine decât în rândul lucrătorilor migranți din Qatar. Și, desigur, conform statisticilor Qatarului, în Qatar mor mai mulți oameni din 100.000 de cetățeni în decursul unui an decât din 100.000 de muncitori străini. Însă aceste constatări au o importanță redusă din punct de vedere epidemiologic, deoarece comunitatea străină din Qatar nu este comparabilă cu o întreagă populație națională.

Muncitorii din Qatar au fost excepțional de sănătoși

De pildă, proporția copiilor mici și a persoanelor în vârstă – așadar grupurile de populație cu cea mai mare mortalitate – este disproporționat mai mică decât în cazul populației totale a țărilor. În plus, vorbim despre oameni sănătoși. Pentru a obține o viză de muncă pentru Qatar, doritorii au nevoie de o serie întreagă de certificate de sănătate. Printre altele, solicitanții trebuie să facă dovada că au fost testați negativ pentru boli infecțioase precum HIV/SIDA, hepatita B și C, sifilis și tuberculoză – cauze de deces relevante din punct de vedere statistic în unele țări de origine.

În același timp, cei doi jurnaliști francezi Sébastian Castelier și Quentin Muller subliniază în cartea lor „Les Esclaves de l’Homme Pétrole” că niciuna dintre cifrele menționate nu include lucrătorii migranți care au murit la scurt timp după ce s-au întors acasă din Qatar. Nepalul, de exemplu, a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de decese cauzate de insuficiența renală în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani în ultimul deceniu. Un număr considerabil dintre ei se întorseseră cu puțin timp înainte de la muncă din Orientul Mijlociu. Munca grea în deșert, coroborată cu lipsa cantității și calității apei potabile despre care vorbesc cei afectați, ar putea fi o explicație concludentă.

Afirmație: Doar 3 persoane au murit ca urmare a muncii lor pe un șantier al Cupei Mondiale.

FIFA și Comitetul Cupei Mondiale din Qatar susțin că doar trei persoane au murit în legătură directă cu munca lor pe șantierele de construcție a stadioanelor. Instituțiile mai recunosc că alți 37 de muncitori au murit, dar fără nicio legătură directă cu munca lor.

Verdict: Afirmații înșelătoare.

Poate că cifrele acestea sunt corecte. Documentate sunt două accidente în care muncitorii au căzut de la mare înălțime iar un altul a murit după ce a fost lovit de un camion cisternă. Cu toate acestea, cifrele sunt înșelătoare din două motive. În primul rând, organizatorii Cupei Mondiale îi ignoră pe toți cei care au murit pe alte șantiere de construcții care, probabil, nu ar fi existat fără Cupa Mondială. La urma urmei, Cupa Mondială a declanșat un boom al construcțiilor în Qatar, în cursul căruia au fost construite o nouă rețea de metrou, autostrăzi, hoteluri, o extindere a aeroportului, orașul Lusail și alte proiecte. Potrivit FIFA, puțin peste 30.000 de muncitori au fost angajați pe șantierele turneului în perioadele de vârf.

În al doilea rând, cei familiarizați cu condițiile de pe teren se îndoiesc că cele 37 de decese neaccidentale ale lucrătorilor de la Cupa Mondială nu au legătură cu munca lor. Potrivit raportului anual al Comitetului Qatar World Cup „Progress of Workers’ Welfare 2019” (Progresul Bunăstării Muncitorilor 2019), din nouă muncitori de pe stadion în acel an, trei ar fi murit din cauza insuficienței cardiace sau a unui stop respirator din „cauze naturale”. Totuși, pentru specialiști, acestea nu sunt cauze naturale de deces, cu siguranță nu în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

Mii de decese din cauze inexplicabile

Aceste trei decese nu sunt o excepție. Cercetările efectuate de Guardian au arătat că medicii din Qatar au raportat stop cardiac sau respirator subit din „cauze naturale” în aproximativ 70% din cazurile de deces ale lucrătorilor migranți. Potrivit Amnesty International, registrele guvernului din Bangladesh susțin această cifră.

Potrivit seriei documentare a ARD intitulată ”World Cup of Shame”, medicii din Qatar au declarat că au fost presați să completeze certificatele de deces în acest fel. La sfârșitul anului 2021, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a criticat documentarea accidentelor și a cauzelor de deces. În 2014, firma internațională de avocatură DLA Piper a criticat și ea autopsiile inadecvate într-un raport independent comandat de guvernul din Qatar.

În ”sistemele de sănătate administrate corespunzător”, imposibilitatea determinării cauzei decesului este consemnată la aproximativ unul din 100 de decese, spun experții intervievați de Amnesty International. O autopsie invazivă nu este aproape niciodată necesară. În aproximativ 85 la sută dintre decese este suficientă o „autopsie verbală”, adică interogarea martorilor oculari sau a persoanelor care cunoșteau victima, bolile ei anterioare sau condițiile de trai.

Numeroși astfel de martori, care au vorbit cu organizații pentru drepturile omului, precum Human Rights Watch, Amnesty International sau Fairsquare, sugerează că insolația, epuizarea sau bolile mai degrabă ușoare, dar netratate, sunt cauzele multora dintre aceste decese subite și inexplicabile. Caracterul disparat al înregistrărilor disponibile face imposibilă o evaluare concludentă. Rămâne întrebarea de ce autoritățile din Qatar nu publică o documentație mai cuprinzătoare a deceselor.