Analiză Financial Times: Cum și-a recăpătat UE vigoarea. Boris Johnson a salvat în mod accidental Uniunea Europeană. Acum pare mai puternică decât oricând

Analiză publicată de Simon Kuper în Financial Times, preluată de Rador:

Multe lucruri sunt în neregulă cu UE. În comandamentul european înspăimântător de postmodernist de la Bruxelles, unde tot mai mulți se îmbolnăvesc de atâta stat prin birouri, birocrații de azi pot apărea mâine dimineață în calitate de angajați ai unor forme private de avocatură. Europa se confruntă cu un război tot mai intens, cu o criză a nivelului de trai, cu perspectiva unei recesiuni și, în Italia, cu primul guvern de extrema dreaptă instalat vreodată la conducerea unuia dintre statele membre mari. Și mai e și amenințarea nucleară a lui Vladimir Putin: să argumentezi că el n-ar face niciodată ceva atât de autodistrugător înseamnă să treci cu vederea cum am ajuns în situația dată. În plus, UE și-ar putea pierde și protectorul american dacă Donald Trump sau vreunul ca el va ajunge la putere în 2024.

În parte și datorită acestor amenințări, UE pare că a prins o putere fără precedent. O așa-zisă „uniune” care a fost concepută în primul rând pentru gestionarea intereselor interne rivale se unește acum împotriva inamicilor săi.

UE a trecut prin ani și ani de presupuse „crize existențiale”. În 2012, cam când economia Rusiei era la apogeul expansiunii sale, euro era mereu pe punctul să se prăbușească. În 2014 un lider nou apărut în zona extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, a cerut abandonarea monedei comune. UE era dezbinată în state debitoare și creditoare, iar ulterior, cu „criza imigranților” din 2015, în tabăra Germaniei și tabăra cam tuturor celorlalți. În 2016 adepții Brexit-ului argumentau că UE urma să se destrame oricum.

Dar, din contră, statele membre și-au reînnoit jurămintele nupțiale. Au contemplat prăpastia de pe buza ei, s-au gândit dacă viața ar fi mai bună fără euro și au rămas. Similar, Brexit a înăbușit în fașă și alte intenții de plecare. Boris Johnson a salvat în mod accidental Uniunea Europeană. Bruxelles-ul avea să descopere curând că-i este mai ușor să acționeze atunci când Londra nu-i bagă bețe în roate.

Și crizele au contribuit la consolidarea UE. Instituțiile ei colaborează acum mai eficient, iar „instrumentarul politic” i s-a îmbogățit, afirmă Brigid Laffan de la European University Institute din Florența. Ea subliniază adoptarea sancțiunilor europene contra Rusiei în ziua în care Putin a invadat Ucraina: „Comisa își făcuse dinainte toate temele”. Puterea sporită a UE, adaugă ea, „este o putere de a acționa mai degrabă decât de a comanda”. Iar UE face toate acestea cu vreo 43.000 de „eurocrați” răspândiți prin diversele sale instituții, calculează Caroline de Gruyter în cartea ei în limba olandeză „Beter wordt het niet” („Mai bine de atât nu se poate”); Regatul Unit a avut nevoie de 50.000 de oameni doar pentru a gestiona formularele vamale în urma Brexit-ului.

Acum, Putin a ajutat UE să recreeze o uniune a valorilor care, surprinzător, rezistă deocamdată bine. Iar după descoperirea gropilor comune de la Izium, „niciodată din nou”, acel raison d’être postbelic al Uniunii, nu mai pare perimat. Și cum europenii se pregătesc pentru un Trump 2.0, ei încep să dea formă unui soi de uniune militară, care ar urma să includă și Regatul Unit. Au vândut deja obligațiuni comune și se îndreaptă poticnit spre o uniune bancară, o uniune energetică, ba chiar și înspre o uniune a lanțurilor de aprovizionare. Evident că statele membre se ciorovăiesc pe detalii. Dar tocmai ciorovăiala pașnică e ideea care stă la baza UE, scrie De Gruyter.

Statele mai mici au învățat că UE le va lua apărarea în fața unor puteri externe: cu precedentul Irlandei contra Regatului Unit, al țărilor baltice contra Rusiei. Și vecinii o pot duce bine lângă frontiera UE – iar plecarea Londrei a dovedit că uniunea nu e vreo închisoare -, doar că trebuie să întrețină o relație cu Bruxelles-ul. Reuniunea Comunității Politice Europene care va avea loc săptămâna viitoare la Praga este, de facto, o cerere de prietenie adresată Londrei.

Faptul că anul trecut am trăit în Spania m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă UE pentru țările periferice ale Europei. Pentru iberici, baltici și irlandezi UE a reprezentat șansa lor de a evada în modernitate. După același lucru tânjesc și Ucraina și alte țări est-europene rămase pe dinafară. Coada s-a format la intrarea în UE, iar nu la ieșirea din ea.

Până și noul premier italian Meloni ilustrează într-un sens triumful Europei. Ea a renunțat să mai vorbească despre abandonarea monedei euro și despre primatul legislației naționale asupra celei europene, iar între Ucraina și Putin a ales-o pe prima. Pentru că ea nu vede altă alternativă. E adevărat că are nevoie și de 200 de miliarde de euro din fondurile UE. Dar, din nou, UE reprezintă solidaritatea cu membrii mai slabi, așa cum era și înainte de dezastruosul experiment cu „austeritatea” de pe parcursul anteriorului deceniu. Un sondaj comandat primăvara aceasta de Parlamentul European arată că susținerea pentru apartenența la UE este acum mai ridicată decât oricând în ultimii 15 ani.

Euro menține scăzut prețul creditelor pentru Italia. De fapt, cu o zi înainte ca extrema dreaptă să câștige alegerile, randamentul obligațiunilor italiene pe cinci ani se situa sub cel al obligațiunilor britanice. În vreme ce nivelul de trai al britanicilor săraci se scufundă sub cel al Sloveniei, unica „măsură birocratică europeană” pe care adepții Brexit-ului au reușit s-o dibuie spre a o lichida e plafonarea primelor bancherilor.

Încercarea Londrei de a determina Bruxelles-ul să revizuiască Protocolul privind Irlanda de Nord va eșua, afirmă Laffan: „UE nu redeschide tratate”. Fiindcă nici măcar nu are nevoie: „UE era mai puternică de la bun început. Puterea ei comercială o depășește de departe pe a Regatului”.

Acum UE se ia în sfârșit, timid, de Viktor Orbán – cel mai dificil inamic al ei, întrucât, la fel ca monștrii din filmele de groază, el se află deja în interiorul casei. Bruxelles-ul va bloca o parte din fondurile UE pe care se bazează Ungaria, în cazul în care el nu va lua măsuri împotriva corupției. Poate că „puterea blândă” a UE nu este chiar atât de blândă. (Traducere: Andrei Suba)