G4Media.ro

Analiză KeysFin: Impactul direct al Brexit asupra economiei românești va fi marginal.…

Analiză KeysFin: Impactul direct al Brexit asupra economiei românești va fi marginal. Topul investitorilor britanici în România

Procesul de ieșire al Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta marginal economia locală, Regatul Unit fiind al 9-lea partener comercial al României și ocupând ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcți în România în 2018, potrivit unei analize a firmei de business information KeysFin.

În România există peste 1600 companii cu acționariat din Regatul Unit, conform datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice. Dintre acestea, aproximativ 1300 au o pondere directă, majoritară, care depășește 50%, a investițiilor britanice. Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Marea Britanie a fost de aproximativ 20 miliarde de lei în 2018.

TOPUL CELOR MAI MARI COMPANII CU ACȚIONARIAT BRITANIC DIN ROMÂNIA

Primele trei companii cu acționariat direct, majoritar britanic din România, în funcție de cifra de afaceri, fac parte  din industria prelucrătoare și sunt: URSUS BREWERIES SA (1,8 miliarde de lei), ADIENT AUTOMOTIVE ROMÂNIA SRL (1,2 miliarde de lei) și CRH CIMENT ROMÂNIA SA (974 milioane de lei).

Topul este completat de companii precum: BRICOSTORE SA, SEWS ROMÂNA SRL, ADIENT SRL, PLEXUS SERVICES RO SRL, ALCEDO SRL, ENDAVA ROMÂNIA SRL și GLAXOSMITHKLINE (GSK) SRL.

Companiile cu acționariat direct, majoritar britanic, din România au însumat un profit net de aproximativ un miliard de lei în 2018, iar cele mai profitabile au fost: URSUS BREWERIES SA, CRH CIMENT ROMÂNIA SA, IPSOS INTERACTIVE SERVICES SRL, AVIVA SRL, ENDAVA ROMÂNIA SR, DNATA CATERING SRL, ALCEDO SRL, PAYPOINT SERVICES SRL și GLAXOSMITHKLINE (GSK) SRL. Împreună, companiile de mai sus concentrează peste 55% din profitul total al companiilor cu acționariat direct, majoritar britanic prezente în România, respectiv 555 milioane lei.

MAREA BRITANIE, ÎN TOPUL CELOR MAI MARI 10 INVESTITORI STRĂINI DIN ROMÂNIA

Potrivit metodologiei Băncii Naționale a României investițiile străine directe în România au crescut cu 66% în ultimii 10 ani, depășind 81 miliarde de euro în 2018, valoarea investițiilor britanice crescând cu 135% în aceeași perioadă de timp, peste pragul de 1,7 miliarde de euro.

Marea Britanie ocupă ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcți în România, în 2018. De altfel, în ultimii 10 ani Marea Britanie a oscilat între locurile 16 (2009) și10 (în 2014 și 2018) în topul celor mai mari investitori străini din România.

Principalele sectoare în care investesc britanicii, în funcție de cifra de afaceri, sunt: industria prelucrătoare (10,2 miliarde de lei, reprezentând 51% din total), comerț (3,9 miliarde de lei și 20% din total) și IT&C (2,3 miliarde de lei, cu 11% din total).

Cei mai mulți investitori britanici din România aleg Capitala, astfel că, din punct de vedere geografic, Bucureștiul se află pe primul loc în clasamentul celor mai consistente investiții britanice directe, cu o cifra de afaceri cumulată de peste 9,4 miliarde de lei, care constituie aproximativ 47% din total. Următoarele județe în clasamentul celor mai mari investiții britanice directe sunt: Cluj (1,6 miliarde de lei și 8% din total) și Timiș (1,3 miliarde de lei și 7% din total).

„Legăturile comerciale relativ reduse cu Marea Britanie poziționează România printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale BREXIT-ului, impactul direct pe plan local fiind marginal. Unul dintre principalele riscuri economice pe care le vedem legate de acest eveniment este însă contagiunea ce ar putea fi generată de un proces necontrolat de ieșire Marii Britanii din Uniunea Europeană. În ciuda unei probabilități minime pe care o acordăm acestui scenariu, o astfel de evoluție nefiind dorită de niciuna dintre părți, impactul la nivelul piețelor financiare ar putea fi unul major“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

COMERȚUL INTERNAȚIONAL AL ROMÂNIEI, AFECTAT SAU NU DE BREXIT?

Schimburile comerciale (exporturi plus importuri) dintre România și Marea Britanie au înregistrat în 2018 o creștere de 9%, comparativ cu anul 2017 și de 33% față de 2014. Astfel, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a ajuns la 4,6 miliarde de euro în 2018.

Marea Britanie este al 9-lea partener comercial al României și a 5-a piață de desfacere pentru exporturile locale, fiind în creștere în ultimii 5 ani cu peste 34%, la 2,9 miliarde de euro în 2018. Importurile din această țară au crescut și ele cu 31% față de 2014, la peste 1,7 miliarde de euro în 2018.

Totuși, deși țara noastră a înregistrat în 2018 cel mai bun rezultat în ceea ce privește evoluția balanței comerciale, cu un surplus comercial de 1,1 miliarde de euro (exporturi minus importuri), în raport cu Marea Britanie, valoarea comerțului dintre cele 2 state reprezintă doar 3% din totalul comerțului internațional al României.

IMPACTUL INDIRECT AL BREXIT-ULUI

În Marea Britanie trăiesc peste 328.000 de cetățeni români, reprezentând a treia comunitate europeană, după Polonia și Irlanda, iar negocierile privind libera circulație a persoanelor vor continua fiind una din cele mai sensibile teme, alături de libera circulație a bunurilor. Procesul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană este așadar unul îndelungat, estimările KeysFin sugerând că se va extinde până la sfârșitul anului viitor.

În plan economic, raporturile comerciale ale României cu Marea Britanie sunt relativ reduse, aspect care poziționează țara noastră printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale Brexit-ului.

Cu toate acestea, o accentuare a tensiunilor dintre cele 2 părți sau o înrăutățire a condițiilor din piețele financiare internaționale s-ar transmite la nivelul economiei locale destul de rapid din cauza principalelor dezechilibre macroeconomice pe care România le înregistrează deja, spre deosebire de celelalte state din regiune: deficitul bugetar și cel comercial care afectează semnificativ capacitatea de finanțare internă și externă a economiei locale.

Citește analiza integrală KeysFin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. 2x AG , 3x gazon ?

    • Nigel Farage’s dramatic final speech at the European Parliament ahead of the Brexit vote

    • Farage: ‘You patronising stuck up snob!’

    • cat de disperati sunt lipitorile din parlamentul ueSS

      fete strambe, priviri pline de ura, cuvinte grele

      isi pierd locurile de munca si pensiile speciale (da, pensiile speciale care se acorda parlamentarilor din ROMANIA sunt cf regulilor din parlamentul ueSS)

    • Nu mai ”disperati” decât ”lipitorile” Mafiei, inclusiv cele din filiala PRO-PSD-ALDE, la care slujește trolul analfabet și incult X-link, argat la veceul luju al turnătorului la securitate dan voiculescu.

      Sunt ”disperați că ”isi pierd locurile de munca si pensiile speciale (da, pensiile speciale care se acorda parlamentarilor din ROMANIA sunt” o combinație a mafiei securiste care nu există în statele civilizate iar tâmpenia vânturată de trolul X-link cu ”regulile UE” e doar alt fake de trol diversionist. Dacă n-ar fi un fake, X-link ar enumera ”regulile” de care vorbește menționând unde și când au fost adoptate și ar da exemple de state unde zice că s-ar aplica aceste ”reguli”. Dar nu o face, pentru că X-link e un trol care propagă numai fake-uri, cum s-a dovedit de fiecare dată.

      ”fete strambe, priviri pline de ura, cuvinte grele”- asta e tot ce poate ”mimica fetei” la extemiștii ”conservați” care ar vrea ca toată lumea să stea în spatele zidurilor și băgată în găuri, cum le place lor. N-o să stea.

  2. Europa spre deosebire de Statele Unite este un mozaic de natii si culte iar rolul UE pana acum pe langa cel economic a fost si de unire si deconflictualizare prin parlamentul continental (UE).Ca Anglia nu a fost apreciata la adevarata valoare de contributor net din toate punctele de vedere,economic aducea un imperiu în cadru UE,de la Australia pana n Canada,cultural, singurele universitati din cadru UE din topul mondial al universitatilor erau din Anglia,plus cea mai folosita limba la nivel global,asta e … Their loss !! Piete de comert mult mai mari si mai putin alambicate(cu care poa sa faca trade agreementuri) decat cea a UE (formata oricum din multe state nationaliste economic) se gasesc.Coroana UE avea cateva diamante,nu multe,unul l a pierdut.Restul ….

  3. O zicere a lui Churchill,care defineste in mare parte mentalitatea unui fost imperiu al oceanelor si al marilor si al unei natiuni de cutezatori : https://www.azquotes.com/quote/1269715

  4. If Britain must choose between Europe and the open sea, she must always choose the open sea.