Analiză Le Monde: Planul Trump pentru Fâșia Gaza- jena aliaților arabi ai Statelor Unite
Analiză Le Monde preluată de Rador:
În Egipt, Iordania și Arabia Saudită, liderii și-au exprimat dezacordul față de un plan de relocare a populației din enclava palestiniană, dar nu pot risca o confruntare directă cu președintele american.
Între neîncredere și nervozitate, aliații arabi ai Washingtonului au fost puși cu spatele la zid. Marți, 4 februarie, președintele american Donald Trump, în conferință alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, și-a confirmat sprijinul pentru strămutarea forțată în Egipt și Iordania a 2 milioane de palestinieni din Fâșia Gaza, care a devenit de nelocuit după cincisprezece luni de conflict dintre Israel și Hamas. Luându-și aliații prin surprindere, a mers până acolo încât a sugerat ca Statele Unite ar trebui să preia controlul asupra enclavei pentru a o transforma într-o „Riviera din Orientul Mijlociu”, cu sprijinul financiar al monarhiilor petroliere din Golf.
Principalele părți interesate și-au exprimat opoziția față de planul lui Trump. Miercuri, 5 februarie, la Amman, în prezența președintelui palestinian Mahmud Abbas, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a respins încă o dată „orice încercare de a anexa teritoriul și de a strămuta palestinienii din Gaza și Cisiordania”, în timp ce, la Cairo, ministrul egiptean de externe Badr Abdelatti, care s-a întâlnit cu premierul palestinian Mohammad Mustafa, a subliniat importanța consolidării politice și economice a Autorității palestiniene din Gaza.
Sponsorii din Golf le-au oferit sprijinul, invocând drepturile inalienabile ale palestinienilor. Iritată la culme, Arabia Saudită a respins comentariile lui Donald Trump, care a susținut că Riadul nu a cerut înființarea unui stat palestinian în granițele din 1967 în cadrul discuțiilor privind normalizarea cu Israelul. Riadul a declarat miercuri dimineața că „Arabia Saudită își va continua fără încetare eforturile pentru înființarea unui stat palestinian independent având Ierusalimul de Est ca capitală și nu va stabili relații diplomatice cu Israelul fără acceptarea acestui fapt”.
Oficialii americani au revenit de atunci asupra declarațiilor, excluzând ideea unei desfășurări americane în enclavă sau o deplasare permanentă a locuitorilor din Gaza. Cu toate acestea, ideea unei strămutări temporare pe perioada reconstrucției enclavei – respinsă și ea energic de țările din regiune – rămâne pe masa discuțiilor, deși calendarul este incert.
Ideea nu este nouă în anturajul lui Donald Trump. În februarie 2024, în timpul unei conferințe la Universitatea Harvard, ginerele său, Jared Kushner, lăuda deja potențialul imobiliar al litoralului fâșiei Gaza.
Ideea este în concordanță cu viziunea pe care acesta din urmă, un fost dezvoltator imobiliar devenit trimis special pentru Orientul Mijlociu în timpul primului mandat al lui Trump, propusese în 2019 o pace ancorată în dezvoltarea economică – în detrimentul cerințelor politice ale palestinienilor – și în normalizarea relațiilor țărilor arabe cu Israelul, realizată parțial în cadrul Acordurilor Avraam semnate în 2020 cu Emiratele Arabe, Bahrein și Maroc. În al doilea mandat, Donald Trump este hotărât să completeze această viziune prin obținerea normalizării relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel. De la atacul Hamas asupra teritoriului israelian din 7 octombrie 2023, el a fost mai aliniat ca niciodată cu guvernul Netanyahu, care solicită eradicarea oricărei prezențe Hamas în Gaza și respinge categoric înființarea unui stat palestinian.
Planul lui Trump reînvie trauma Nakba („catastrofa”), exilul forțat al sutelor de mii de palestinieni în timpul creării Statului Israel în 1948, în timp ce 6 milioane de refugiați palestinieni sunt deja înghesuiți în lagăre, în principal în Liban, Siria, Iordania și Cisiordania ocupată. Țările din regiune îl văd ca pe o amenințare la adresa stabilității în Orientul Mijlociu și o sabotare a deceniilor de eforturi internaționale pentru soluția cu două state.
Din octombrie 2023, atât Amman, cât și Cairo au declarat orice exod al palestinienilor pe pământurile lor drept o linie roșie. Egiptul insistă că o astfel de strămutare forțată ar însemna „lichidarea cauzei palestiniene” și un pericol pentru securitatea sa națională, temându-se că teritoriul său ar deveni o bază pentru atacurile împotriva Israelului. Iordania, a cărei populație este predominant palestiniană, se teme de destabilizarea economică și politică în cazul unui nou aflux de refugiați pe teritoriul său.
Președintele american a spus că este încrezător că va putea câștiga Egiptul și Iordania, două țări care depind în mod critic de ajutorul economic și militar american pentru a le asigura stabilitatea și a-și menține economiile pe linia de plutire. Alături de Israel, Egiptul este singurul aliat al Washingtonului care a primit o derogare de la înghețarea ajutorului american, inclusiv a asistenței militare în valoare de 1,3 miliarde de dolari (1,2 miliarde de euro) plătit anual de Washington în temeiul Acordurilor de la Camp David.
Iordania, însă, nu a scăpat de înghețarea temporară a fondurilor decretată la sfârșitul lunii ianuarie, când ajutorul economic și militar anual american urma să fie majorat la 2,1 miliarde de dolari în 2025.
„Consilierii lui Trump știu foarte bine că sacrificarea unui aliat la fel de important ca Egiptul pentru stabilitatea regiunii ar fi o greșeală gravă. Statele Unite nu își vor sacrifica influența în lumea arabă doar pentru a construi o „rivieră” în Gaza. „Nu sunt chiar atât de nebuni”, declară Mohammed El-Orabi, fost ministru egiptean de externe, invocând rolul strategic al Egiptului ca primă țară care a semnat pacea cu Israelul și ca mediator cu Hamas.
„Nici Egiptul, nici Iordania nu vor ceda”, spune Hussein Ibish, specialist în Golf la Institutul Arab al Statelor Golfului din Washington. „Fie Trump este nebun, fie crede că asta va pune presiune asupra Hamas… ceea ce este greșit”.
Anunțul Casei Albe coincide cu reluarea negocierilor dintre Israel și Hamas privind continuarea încetării focului în Gaza, la finalul unei faze inițiale de șase săptămâni, care a început pe 19 ianuarie. „Sau poate că încearcă să împingă Arabia Saudită să-și reducă cerințele privind normalizarea?” „Nu va fi impresionată”, continuă expertul.
Președintele american este convins că poate convinge Riadul să își normalizeze relațiile cu Israelul în schimbul unei compensații americane, în special pentru un pact de apărare și pentru dezvoltarea energiei nucleare civile. Deși aceste compensații sunt tentante pentru coroana saudită, dependentă de umbrela de securitate americană în fața amenințării Iranului și a aliaților săi din regiune – o altă prioritate a lui Donald Trump, liderul lumii sunnite trebuie să țină cont și de emoția stârnită în regat și în toată lumea arabo-musulmană de tragedia Gaza.
Pentru moment, țările arabe se abțin de la orice condamnare directă a declarațiilor lui Donald Trump, pentru a evita o confruntare directă cu un aliat major. Ofensiva lor diplomatică este de așteptat să continue la următoarele reuniuni bilaterale, cum ar fi întâlnirea dintre Trump și regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, programată pentru 11 februarie. Mai multe surse menționează și o viitoare vizită la Washington a președintelui egiptean Abdel Fattah Al-Sisi.
„Nu există o viziune arabă unificată și solidă care să se opună lui Donald Trump”, deplânge politologul iordanian Amer Sabeileh, care consideră că Ammanul trebuie să-și afirme atuurile, „să-și promoveze rolul în cooperarea regională, în fața Iranului, în problema siriană”.
La Cairo, aceeași observație se face în legătură cu „diplomația arabă învechită”. „Egiptul trebuie mai întâi să-și revitalizeze diplomația: să iasă din tăcerea și din atitudinea de așteptare față de Israel pentru a negocia o soluție de durată la problema palestiniană. Această poziție depinde în mod necesar de o aliniere totală și solidă a cancelariilor arabe din regiune, pentru a contracara planul lui Trump”. „Dacă vor vorbi pe o singură voce, cu siguranță o pot evita”, a spus Hossam Bahgat, directorul Inițiativei Egipteane pentru Drepturile Personale, care, împreună cu alte șase organizații pentru drepturile omului, a condamnat propunerea SUA.
Traducerea: Ruxandra Lambru
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii