G4Media.ro

Analiză NBC News: Austria înclină spre Rusia

Analiză NBC News: Austria înclină spre Rusia

Austria înclină spre Rusia de când actuala coaliție de guvernare a încredințat coordonarea ministerelor de interne și al apărării și, odată cu ele, a serviciilor secrete interne și militare, formațiunii politice de extremă dreapta Partidul Libertății din Austria (Freiheitliche Partei Österreichs – FPÖ), scrie NBC News într-o analiză publicată în ediția online. Membră a Uniunii Europene din 1995, Austria nu a aderat niciodată la NATO.

FPÖ, format în 1956 de către foști naziști, a câștigat, la alegerile parlamentare din 15 octombrie 2017, peste 26% din voturi și a devenit, astfel, al treilea partid din Austria, având cu doar 1 loc mai puțin în Consiliul Național, legislativul federal, față de Partidul Social-Democrat din Austria (Sozialdemokratische Partei Österreichs – SPÖ). Pentru participarea la coaliția de guvernare, președintele FPÖ, Heinz-Christian Strache, a fost numit vicecancelar federal, iar conducerea Ministerului de Interne și al Ministerului Apărării a fost încredințată partidului său. Succesul obținut în alegeri a avut la bază o campanie bazată pe o puternică retorică anti-sistem și anti-imigrație, oponenții politici catalogând FPÖ ca fiind un partid rasist, islamofob și antisemit.

Liderii FPÖ nu-și ascund simpatia față de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și de regimul acestuia. Președintele FPÖ, Heinz-Christian Strache, a anunțat, pe 19 decembrie 2016, că a semnat „un pact de cooperare” pe 5 ani cu Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin, care ar avea ca scop întărirea relațiilor politice și economice dintre Viena și Moscova. A fost un gest unic printre partidele mari din Uniunea Europeană.

Iar acordul, avea să se dovedească, nu este doar unul formal. Austria a fost una dintre puținele țări ale Uniunii Europene (UE) care au refuzat să expulzeze diplomați ruși de pe teritoriul său în semn de solidaritate cu Regatul Unit după intoxicarea, la 4 martie, în Salisbury, a fostului spion rus Serghei Skripal şi al fiicei acestuia cu un agent neurotoxic. Cancelarul federal al Austriei, Sebastian Kurz, avea să explice că nu expulzează diplomați ruși pentru că Austria dorește să fie „un constructor de poduri între Est și Vest” și „să păstreze deschise canalele de comunicare cu Rusia”.

De-a lungul timpului, FPÖ a cerut, totodată, și ridicarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei impuse după anexarea, în 2014, a Peninsulei Crimeea. Tot FPÖ a militat și pentru organizarea unui referendum privind ieșirea Austriei din Uniunea Europeană.

Ce spun experții internaționali

Un expert al organizației European Council on Foreign Relations din Berlin, Gustav Gressel, fost ofițer angajat al Ministrului Apărării din Austria, a explicat, pentru NBC News, implicațiile pe care le are poziționarea FPÖ față de Rusia președintelui Vladimir Putin: „Austria este integrată economic și politic în Vest, dar FPÖ este gata să joace cartea de a fi parte din Est. (…) Dacă ar exista o confruntare Est – Vest, vei avea, practic, părți ale inamicului în spatele propriilor linii.”. „Austria este parte din politica de securitate și apărare comună a Uniunii Europene și orice este stabilit și discutat acolo se va scurge către Moscova”, a mai spus expertul.

Și pentru Siegfried Beer, specialist în spionaj al organizației Austrian Center for Intelligence, Propaganda and Security Studies, spune că este „o chestiune de încredere și neîncredere” și că, în termeni de securitate și de raportare la parteneri, să predai lui FPÖ controlul serviciilor de securitate „nu a fost cea mai bună soluție”.

Ungaria, un alt stat-problemă în ceea ce privește încrederea partenerilor în serviciile secrete naționale

G4Media.ro a scris, citând o analiză publicată, pe ediția online, de cotidianul maghiar „Népszava”, despre lipsa de încredere a partenerilor din Vest față de serviciile secrete ale Ungariei. Aceasta s-a instalat în ultimii ani după ce s-a creat impresia, scrie „Népszava”, că ceea ce știu serviciile maghiare află și serviciile rusești. Situația a adus deja la o izolare a Ungariei în zona de intelligence din partea partenerilor săi occidentali.

(Sursa foto: Facebook / Vladimir Putin)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. foarte multi politicieni austrieci sunt cumparati de catre Putin, la mijloc sunt „firmele austriece de hidrocarburi” in care Rusia a pompat multi bani. o sarcina este ca Austria sa devina un „pion energetic” al Rusiei cu care sa controleze tarile din jur care sunt dependente de hidrocarburile rusesti. si inca stiu ca Aastria a refuzat unor proecte energetice europene in favoarea celor rusesti. rusii cu ajutorul Austriei isi intaresc monopolul si dependenta Europei centrale .
    pentru a contracara aceasta dependenta e nevoe ca EUropa sa-si diversifice sursele de gaz/petrol, sa dezvolte sursele alternative. insa Germania nu prea doreste acest lucru caci si acolo Putin a cumparat angro multe „tirfe”.

  2. referitor la Ungaria stiu ca pune multe bete in roate Ucrainei si face multe lucruri pentru a bafa noroi in relatia Ucraina – SUA. SUA ajuta Ucraina iar Ungaria fiind membra NATO santajeaza SUA, pune veto pe unele decizii NATO ce tin de ajutorul pentru Ucraina.

  3. Am un respect deosebit pentru statul autriac si pentru politica lui externa. Nu este nici o favorizare a Rusie este politica reala in cei mai puri termeni si asta in conditiile in care, in ultimii ani, Rusia a for doar atacata.

    • vai saracii de ei, mi se rupe…..ceva.
      Au fost atacati? dupa ce au cotropit crimeea si provoaca zilnic razboi in ucraina, tot ei sunt aia atacati, nu? de unde veniti ma? din jungla???

  4. În anul 1849 armata revoluţionară ungară a înfrânt armata austriacă. Împăratul austriac în vârstă de 18 ani a cerut sprijin Rusiei. Armata rusă a invadat Ungaria şi Transilvania înfrângând revoluţia ungară salvând astfel Imperiul Habsburgic şi Transilvania. Lângă Arad au fost executaţi cei 13 comandanţi unguri cărora maghiarii le-au ridicat un monument. Pe frontul de est, 1941 – 1944 militarii austrieci prizonieri din armata hitleristă au avut un tratament sovietic mai bun faţă de cei germani. Rusia acum a aprobat ca acea conductă de gaze care vine pe sub Baltica în Germania, să poată aproviziona în caz de ceva şi pe Austria. Anul acesta când Italia a avut probleme cu gazul, prin intermediul Austriei a primit temporar gaz din Rusia via Germania.

    • Bun, rusii le-au facut-o ungurilor in acele vremuri. Iar acum ungurii de ce ii pupa undeva pe rusi?