Analiză NY Times: Cum își poate reduce Europa dependența militară de Statele Unite

Având în vedere că Washingtonul își îndreaptă atenția spre China și că există posibilitatea unei noi președinții Trump, Europa ar trebui să facă mai mult pentru propria apărare, arată o analiză a publicației The New York Times.

Chiar și membrii europeni ai NATO spun că trebuie să facă mai mult pentru a se apăra, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă și Statele Unite își îndreaptă prioritățile către Asia și o Chină în creștere.

Posibilitatea ca fostul președinte Donald J. Trump să revină la Casa Albă sporește îngrijorarea, având în vedere amenințarea sa repetată de a retrage apărarea colectivă din țările care nu își plătesc contribuția la alianță.

De fapt, statele membre europene au făcut progrese considerabile în ultimii câțiva ani pentru a reda mai multă credibilitate descurajării împotriva Rusiei. Dar au pornit de la o bază scăzută, după ce au redus drastic cheltuielile militare după prăbușirea Uniunii Sovietice și au reacționat cu îngăduință la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

Oficialii și analiștii NATO au declarat săptămâna aceasta, în timpul summitului alianței de la Washington, că europenii ar trebui să facă mult mai mult pentru a deveni mai puțin dependenți de Statele Unite. Printre acestea se numără alocarea de mai mulți bani pentru apărare, dezvoltarea producției de armament și coordonarea achiziționării de sisteme de armament care le-ar putea înlocui pe cele furnizate în prezent exclusiv de americani.

Cu președintele rus Vladimir Putin ocupat cu Ucraina și cu armata sa degradată de luptele crâncene de acolo, oficialii europeni și NATO cred că există o fereastră de trei până la șapte ani înainte ca Putin să fie tentat să testeze alianța NATO. Dar va folosi Europa această fereastră pentru a se reînarma?

Iată patru dintre lacunele-cheie pe care europenii ar trebui să le acopere dacă doresc cu adevărat să își reducă dependența de Statele Unite pentru propria apărare, potrivit publicației citate.

Banii

Nimic nu se întâmplă fără bani.

La zece ani după ce membrii NATO s-au angajat să cheltuiască 2% din produsul intern brut pe armată, două treimi vor face acest lucru până la sfârșitul anului. Dar o treime nu o vor face.

Și în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, insistă că 2% „este un prag, nu un plafon”, unii sunt încă departe, , inclusiv Spania și Italia. Cei mai importanți aliați europeni, precum Marea Britanie, Franța și Germania, nu s-au angajat ferm să cheltuiască cel puțin 2 % sau mai mult pe termen lung, în timp ce 2,5 % sau chiar 3 % este ceea ce are nevoie cu adevărat apărarea europeană.

Principala problemă privind cheltuielile militare este sustenabilitatea, a declarat Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO. „Este un efort de zece ani pentru a restabili apărarea europeană„, a spus el. „Europenii s-au descurcat mai bine, dar există încă o mulțime de semne de întrebare”, inclusiv ce se va întâmpla cu bugetele din Marea Britanie și Franța, în condițiile în care au loc schimbări politice majore în cele două țări. Noul prim-ministru al Marii Britanii, Keir Starmer, a sosit la summit spunând că Marea Britanie va ajunge la 2,5 %, dar nu a spus când.

Numărul trupelor

Armatele europene s-au redus după Războiul Rece, multe națiuni având ceea ce oficialii NATO numesc „armate bonsai”. Aproximativ 100.000 de soldați americani se află acum în Europa, o creștere după invazia Rusiei în Ucraina, dar acest număr va scădea în mod inevitabil, indiferent dacă Donald Trump va deveni președinte sau nu.

„Armatele europene sunt prea mici pentru a face față chiar și armelor pe care le au acum”, a declarat Jim Townsend, un fost asistent al secretarului american al apărării, acum la Centrul pentru o nouă securitate americană.

„Britanicii și danezii, ca să luăm două exemple, sunt armate bune, dar nu ar fi capabile să susțină o luptă intensă mai mult de câteva săptămâni”, a spus el. „Nu contează cât de bun ești dacă nu ești suficient de numeros.”

Armata britanică este cea mai mică de la Waterloo încoace; armata germană a fost un fel de glumă de când a murit Uniunea Sovietică.

Deși face eforturi de reconstrucție sub conducerea lui Boris Pistorius, ministrul apărării, are nevoie de încă 20.000 de soldați pentru a atinge nivelul minim de pregătire, iar cererea sa de creștere cu 7,25 miliarde de dolari a bugetului apărării pentru 2025 a fost redusă la 1,3 miliarde de dolari. El a spus că nu corespunde cu ceea ce „situația amenințării” necesită.

Problema nu este doar numărul celor în uniformă, ci și dezechilibrul dintre trupele de luptă și „birourile din spate” ale armatelor europene, ceea ce duce la o lipsă de soldați calificați în războaie de înaltă tehnologie. Salariile militarilor sunt comparativ scăzute; păstrarea soldaților calificați este dificilă; iar majoritatea armatelor, atunci când au făcut reduceri după Războiul Rece, au făcut-o în așa-numitele domenii de sprijin pentru serviciile de luptă, inclusiv ofițeri de informații, personal medical și mecanici.

„Nu îi vedeți la paradă, dar nu puteți lupta într-un război real fără ei”, a spus Townsend.

Noul model de forțe al NATO, asupra căruia membrii săi au căzut de acord în urmă cu doi ani, își propune să pună la dispoziție peste 300.000 de soldați pentru a răspunde la orice contingență în termen de 30 de zile (și peste 100.000 în termen de până la 10 zile) pentru a consolida imediat flancul estic al alianței în cazul unei crize. Cu toate acestea, oficialii NATO recunosc că, în prezent, alianța este considerabil sub acest număr.

Facilitatori strategici

Pentru ca Europa să se apere cu mai puțin ajutor din partea Americii, trebuie să umple niște găuri destul de mari și costisitoare de care Pentagonul se ocupă acum pentru NATO, a declarat Grand, care a scris un raport detaliat despre această problemă pentru Consiliul European pentru Relații Externe.

Principalele dependențe sunt ceea ce se numește „facilitatori strategici”. Acestea includ apărarea integrată antiaeriană și antirachetă, artileria și rachetele de precizie cu rază lungă de acțiune, tancurile de realimentare din aer, aeronavele de transport atât pentru trupe, cât și pentru echipamente grele precum tancurile, aeronavele de supraveghere aeropurtate, dronele sofisticate și sateliții de informații.

Potrivit unui studiu al Institutului Internațional pentru Studii Strategice, forțele europene au, de asemenea, lacune semnificative în ceea ce privește forțele navale și muniția, evidente în incapacitatea lor de a furniza Ucrainei proiectile de artilerie de bază în numărul necesar. Elemente fundamentale precum numărul batalioanelor de luptă, al tancurilor de luptă în serviciu, al artileriei autopropulsate și al vehiculelor de luptă pentru infanterie au rămas staționare sau au scăzut din 2014, în ciuda anexării Crimeii de către Rusia.

Având în vedere aceste deficiențe, „orice operațiune de luptă majoră în Europa s-ar baza pe forțele americane pentru a compensa deficiențele europene în forțele terestre, maritime și aeriene necesare”, se arată într-un studiu al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, intitulat „Este NATO pregătit pentru război?” Transformarea creșterii cheltuielilor în capacități de luptă rămâne „o provocare importantă”, a afirmat centrul.

NATO este pregătită pentru război, a concluzionat studiul, dacă acesta este unul scurt. „Dar întrebarea rămâne dacă este pregătită să lupte – și astfel să descurajeze – un război prelungit”, a arătat Centrul.

Războiul din Ucraina a pus, de asemenea, într-un contrast puternic declinul de după Războiul Rece al industriei europene de apărare – incapacitatea acesteia de a produce suficientă muniție, tancuri, artilerie, rachete, apărare aeriană și drone sofisticate. Deși s-au făcut progrese în ultimii doi ani și s-au investit mai mulți bani, există un decalaj lung între comenzi și livrări. Iar cererea globală pentru unele sisteme de armament cheie este de câteva ori mai mare decât oferta existentă.

Ucraina nu numai că a arătat cu prisosință că stocurile de arme „au fost prea mici și că capacitatea de producție a fost deficitară, dar a demonstrat, de asemenea, lacune grave în interoperabilitatea noastră”, a declarat Jens Stoltenberg la summitul din această săptămână. „Nu există nicio modalitate de a asigura o apărare puternică fără o industrie de apărare puternică”.

Acest lucru necesită o mai bună coordonare între NATO și Uniunea Europeană, pentru a se asigura că există mai puține duplicări, mai puține dispute între țări pentru contracte și mai multă interoperabilitate.

Europenii sunt, de asemenea, prea dependenți de producția militară americană, aproximativ 63% din achizițiile militare europene mergând către companii din afara Uniunii Europene, majoritatea americane, a spus Grand. „Acesta nu este cel mai bun mod de a crea sprijin intern european pentru mai multe cheltuieli militare”, a spus el.

Umbrela nucleară

În multe privințe, aceasta este cea mai sensibilă problemă. NATO, o alianță nucleară, se bazează pe umbrela nucleară americană ca ultim factor de descurajare împotriva unui atac rusesc. Nimeni nu sugerează că Washingtonul intenționează să renunțe la umbrelă, însă, în mod inevitabil, apar îndoieli cu privire la dorința de a utiliza arme nucleare pentru a apăra Europa și în ce circumstanțe.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că interesele țării sale au „o dimensiune europeană”. Dar doctrina nucleară franceză este strict națională, iar Franța nu joacă în prezent niciun rol în planurile nucleare ale NATO. Ar fi Franța dispusă să plaseze active nucleare în afara Franței?

La fel și Marea Britanie, care nu deține decât o forță de descurajare nucleară bazată pe submarine și are dificultăți în a-și finanța modernizarea.

Și apoi ar exista întrebări serioase pentru aliații non-nucleari: Ar fi dispuși să găzduiască instalații nucleare, să monteze arme nucleare pe avioanele lor sau să investească în mai multă apărare antirachetă? Ar trebui să existe un fel de „eurobombă”, și cine ar controla-o?

„Să luăm măcar în serios această dezbatere”, a spus Grand. „Să vorbim despre ceea ce Franța și Marea Britanie sunt dispuse să facă”.