Analiză OECD despre măsurile economice din sud-estul Europei: Leul e mai stabil decât restul monedelor din regiune, dar economia României va suferi din cauza interconectării cu economia globală
O analiză a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) în nouă state din sud-estul Europei arată că leul românesc are una dintre cele mai stabile evoluții în contextul crizei provocate de coronavirus, împreună cu monedele din Bulgaria și Croația, care sunt însă legate direct de valoarea monedei euro.
Analiza arată că doar băncile centrale din România, Serbia și Macedonia de Nord au tăiat dobânda-cheie, ceea ce a avut ca rezultat creșterea lichidității din sistemul bancar. Kosovo și Muntenegru, care au adoptat moneda euro unilateral și au abandonat instrumentele de politică monetară, nu pot lua astfel de decizii.
Pe de altă parte, studiul OECD arată că economiile din România și Serbia vor suferi cel mai mult, în comparație cu celelalte economii regionale, din cauza integrării profunde în lanțurile globale de aprovizionare, mai ales în sectoarele manufacturiere. Un indicator este scăderea exporturilor, cauzată de prăbușirea cererii.
Un alt risc major pentru România, ca și pentru Croația, este creșterea costurilor de împrumut. Percepția de risc pentru cele două țări e cea mai mare în regiunea de sud-est a Europei.
Studiul a fost realizat în România, Bulgaria, Croația, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu