ANALIZĂ Parcometrele pe care vrea să le cumpere Primăria București, de două ori mai scumpe decât cele cumpărate de alte orașe
Primăria Muncipiului Bucureşti (PMB) a anunţat de curând că vrea să cumpere 300 de parcometre stradale (aparat pentru plătit parcarea) cu circa 15.000 de euro fiecare (67.000 lei). Problema este că între preţul pe care PMB este dispusă să-l dea pe un astfel de aparat şi preţul pe care Primăria din Bistriţa, spre exemplu, l-a plătit pentru un aparat asemănător adus din Italia este o diferenţă de aproximativ 8.000 de euro. Iar exemplele nu se opresc aici. Mai mult decât atât, PMB vrea să achiziţioneze şi un soft în valoare de aproape două milioane de euro.
Din proiectul votatat de curând de către consilierii generali aflăm doar caracteristicile generale pe care cele 300 de parcometre vor trebui să le aibă. Trebuie să poată fi alimentate cu ajutorul panourilor solare integrate sau de la o sursă externă, să reziste la temperaturi cuprinse între – 25 grade C şi +55 grade C şi la o umiditate de 95%, şi nu în ultimul rând, trebuie să reziste împotriva actelor de vandalism.
Caracteristici pe care le-au avut în vedere şi alte primării din ţară atunci când au cumpărat parcometre stradale. Numai că preţurile pe care le-au dat pe acestea sunt mult mai mici decât preţul vehiculat de PMB.
Șeful companiei municipale care se va ocupa de aparatele de taxat din parcări susține că prețul e doar ”indicativ” și se bazează pe ”cercetări primare de piață”.
Bistriţa – 6.987 euro
Primăria Bistriţa a cumpărat 14 parcometre cu 6.987 euro bucata. Potrivit realitateadebistrita.net, valoarea totală a contractului a fost de aproximativ 450.000 lei.
Craiova – 7.763 euro
Primăria Craiova a cumpărat 14 parcometre care se alimentează cu ajutorul panourilor solare. Aceasta a dat 7.763 euro pe fiecare. Potrivit gds.ro, valoarea totală a contractului a fost de circa 500.000 lei. Serviciile de administrare a sistemului sunt oferite de furnizor cu titlu gratuit, pe o perioadă de şase luni. Potrivit caietului de sarcini, parcometrul are afişaj, tastatură, fantă pentru plata cu monede, fantă pentru plata cu card bancar, modem GSM, sistem de închidere securizat şi rolă de hârtie. Garanţia întregului sistem este de doi ani, iar cea a carcasei este de zece ani. Parcometrul afişează texul în patru limbi – română, engleză, germană, franceză, şi permite plata cu monede, cu carduri bancare tip contactless și carduri preplătite.
Iași – 8950 euro
Primăria Iaşi a cumpărat anul trecut 10 parcometre cu 8.950 euro bucata. Potrivit Curierul-Iaşi.ro, valoarea totală a contractului a fost estimată la 411.764 lei, fără TVA. Conform caietului de sarcini, fiecare parcometru are un sistem de montaj din materiale anticorozive și antioxidante, o carcasă din oțel inoxidabil și este vopsit în câmp electrostatic. Echipamentul rezistă la intemperii, umiditate, praf și vandalism, precum și la temperaturi cuprinse între – 30 și 60 de grade Celsius. Acesta va putea fi utilizat și de către persoanele cu nevoi speciale. Totodată, are protecție la supratensiuni de energie electrică, împământare și este dotat cu acumulatori care să asigure funcționarea și în cazul întreruperilor de curent. Parcometrele au afișaj atât în limba română, cât și în limba engleză, sunt dotate cu sistem de alarmă și vor comunica cu o aplicație de soft de gestionare bază de date prin tehnologia GPRS.. Echipamentul accepta bancnote de 1, 5, 10 și 50 de lei, precum și monede de 50 de bani. Plata va putea fi realizată și prin POS cu GPRS sau echivalent. Pe suprafața biletului emis vor fi menționate data și ora eliberării, ora terminării timpului achitat de parcare, zona tarifară și valoarea plătită.
Cluj Napoca – 9.190 euro
La începutul acestui an, potrivit cluj.com, Primăria Municipiul Cluj-Napoca a achiziţionat 60 de parcometre pentru care a plătit 2.591.763 lei fără TVA. Ceea ce înseamnă că un singur aparat a costat 9.190 euro.
Cum justifică municipalitatea din București prețurile umflate
Potrivit unor precizări făcute pentru G4Media.ro de către directorul Companiei Parking Bucureşti S.A., Cristian Olaru, sumele prezentate pentru achiziții sunt maximale și estimative şi nu reprezintă costul concret al sistemului de gestionare a parcajelor. Mai mult decât atât, directorul susţine că acestea au fost „estimate în baza unei cercetări primare de piaţă internă și internațională, pentru echipamente și softuri similare. Mai mult decât atât, sumele la care se face referire nu reprezintă doar costurile estimative pentru achizitia parcometrelor ci includ avizele, montarea, verificarea, service și mentenanță pentru o perioadă de 5 ani, iar prețul estimat este unul de LISTĂ și nu înseamnă că va fi plătit în final!”
În ceea ce priveşte softul în valoare de două milioane de euro, Campania Parking Bucureşti S.A. spune că de fapt este vorba despre o platformă complexă (de tip Internet of things), concepută special pentru interconectarea, în timp real, a camerelor video de supraveghere, a parcometrelor și a terminalelor angajaților societății: „O caracteristică high-tech, introdusă în premieră în sistemul de management al parcărilor din România, este reprezentată de posibilitatea determinării, în timp real, a gradului de ocupare a parcajelor, cu ajutorul camerelor de monitorizare dotate cu licență de tip Video analytics, în loc de utilizarea clasică a senzorilor de parcare, care pot fi deteriorați de multipli factori externi. Nu în ultimul rând, sistemul informatic de gestiune va cuprinde și un centru de comandă și control (videowall, data center, call center).”
Foto: Parcometru din Cluj (Sursa: Primăria Cluj)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii