ANALIZĂ Pierde Rusia bătălia pentru Marea Neagră?
Flota rusă de la Marea Neagră a suferit zilele trecute o nouă pierdere după ce forțele speciale ucrainiene au reușit să distrugă încă o navă de război a Moscovei. Scufundarea navei Ivanovets în portul lacului Donuzlav, lângă Crimeea anexată, a marcat cea de-a 26-a operațiune reușită a Ucrainei împotriva unei nave rusești de la începutul războiului. Incidentul a reconfirmat opiniile unor experți potrivit cărora Rusia pare să piardă bătălia pentru Marea Neagră, în condițiile în care Ucraina vrea să mențină fluxul comercial în regiune și să distrugă flota rusă.
O operațiune reușită
Forțele ucrainene au anunțat joi că au distrus cu drone marine o navă rusească înarmată cu rachete, ce făcea parte din Flota Mării Negre, într-o operațiune specială desfășurată în largul Crimeei ocupate de ruși.
Ivanovets – o navă de război de dimensiuni mici – a primit “lovituri directe în carenă” peste noapte, după care s-a scufundat, au afirmat serviciile militare de la Kiev. Oficialii ucraineni au prezentat imagini video care par să arate momentul impactului, urmat de o explozie puternică.
Ukraine’s GUR says it sunk the Russian Ivanovets Project 12411 Molniya-class corvette / missile boat with naval drones last night. A prominent Russian voenkor also said it sank. https://t.co/cJxkEGdqdohttps://t.co/SUFzORKDmw pic.twitter.com/dyycwdB9NP
— Rob Lee (@RALee85) February 1, 2024
“Epava zilei!” a scris Ministerul Apărării al Ucrainei, în timp ce Direcția Principală de Informații de la Kiev a precizat că nava a fost distrusă de soldații unității sale speciale “Grupul 13” în lacul Donuzlav, un golf cu apă sărată din partea de vest a Peninsulei Crimeea, care găzduiește o bază navală. Grupul a fost ajutat de Ministerul Transformării Digitale al Ucrainei și de platforma United24, a precizat Direcția.
“Ca urmare a unei serii de loviri directe împotriva carenei, nava rusă a suferit avarii incompatibile cu deplasările ulterioare – Ivanovets s-a înclinat la pupa și s-a scufundat,” a precizat canalul de Telegram al Direcției Principale de Informații.
O operațiune rusă de căutare și salvare în zonă a eșuat, a adăugat acesta. Nu este clar dacă au existat victime.
Potrivit oficialilor ucraineni, corveta rusă înarmată cu rachete supersonice valora în jur de 60-70 de milioane de dolari. “Bună treabă, războinicilor!” a scris Ministerul Apărării.
Un oficial din cadrul Ministerului de Externe de la Kiev, Olexander Scherba, a descris atacul drept “impresionant,” el adăugând: “La 03:45 a avut loc prima lovitură și la 04:00 întregul echipaj a fost deja evacuat. Deci nu exista nicio șansă ca această navă să fie salvată”.
Autoritățile ruse nu au comentat pe marginea incidentului. Bloggerul militar rus Voenkor Kotenok a scris însă pe Telegram că nava s-a scufundat după ce a fost lovită de trei ori de dronele navale ucrainene.
La rândul său, canalul de Telegram Rybar a scris că Ucraina a desfășurat cel puțin nouă drone navale care au părăsit regiunea de vest Odesa spre Crimeea, iar patru dintre ele au fost distruse de forțele ruse. Una a explodat lângă nava de război Ivanovets, “deteriorând-o.
Un observator al mass-media ruse, Ian Garner, a scris pe X că “știrile despre cea mai recentă navă rusă scufundată au fost întâmpinate cu o neputință frustrantă pe canalul rus al Telegram: ‘Nu este nimic de spus despre asta în acest moment.’”
“Observați reacțiile cu emoji: nu lacrimi, ci furie”, a scris el, referindu-se la emoji-urile pe care utilizatorii Telegram le-au folosit pentru a reacționa la informația despre nava atacată.
BBC a scris că mai multe caracteristici vizibile pe nava de luptă, așa cum apar ele în înregistrarea video difuzată de ucraineni, se potrivesc cu cele ale ambarcațiunilor Tarantul, sau Proiectul 12411, o clasă de nave cu rachete operate de Marina Rusă și de alte flote militare străine, căreia îi aparținea și Ivanovets.
Acestea includ aspectul catargului și a senzorilor deasupra suprastructurii principale, precum și o cupolă radar mare în partea de sus a punții.
Flota atacată
Experții militari au notat că atacul de miercurea trecută împotriva navei de război Ivanovets, ce aparținea Flotei Rusiei de la Marea Neagră, marchează a 26-a operațiune de succes a Ucrainei asupra unei nave rusești de la începutul războiului.
De exemplu, organizația independent de știri rusă The Insider a raportat că, de când președintele Vladimir Putin a lansat invazia împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022, cel puțin 26 de nave rusești au fost atacate de forțele Kievului. Flota Mării Negre a fost vizată de Ucraina, deoarece guvernul de la Kiev încearcă să inverseze anexarea Peninsulei Crimeea de către Putin în 2014. Regiunea servește drept centru logistic central al Rusiei pentru forțele sale din sudul Ucrainei.
Flota Rusiei de la Marea Neagră a suferit pierderi mari pe tot parcursul războiului. Nava sa amiral, crucișătorul Moskva, a fost atacată în aprilie 2022.
Crucișătorul cu rachete, care avea un echipaj de 510 de marinari, a fost un simbol al puterii militare a Rusiei, conducând atacul său naval împotriva Ucrainei la începutul războiului.
Kievul a spus că rachetele sale au lovit nava de război rusă. Statele Unite au confirmat, de asemenea, că vaporul a fost lovit de rachete ucrainene.
Moscova nu a raportat inițial niciun atac și a susținut că nava s-a scufundat după un incendiu, care a provocat explozia muniției aflată la bord, au anunțat oficialii de la Moscova, adăugând că întregul echipaj a fost evacuat ulterior către navele rusești din apropiere. Ulterior, Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că Moskva a fost pierdută.
Nava de 12.490 de tone este cea mai mare navă de război rusească scufundată în acțiune după cel de-al Doilea Război Mondial.
În septembrie 2023, Ucraina a lansat un atac cu rachete asupra sediului Flotei Mării Negre din Sevastopol, ucigând, se pare, un număr de ofițeri de rang înalt și distrugând un submarin rus.
Cel puțin 37 de marinari ruși au fost uciși când Ucraina a distrus nava de debarcare Novocherkassk în decembrie, după ce ambarcațiunea de război a fost lovită cu rachete de precizie lansate de avioane de luptă. Atacul aerian a avut loc la Feodosia, în Crimeea ocupată de ruși.
O persoană a fost ucisă în atac, potrivit șefului Crimeei, instalat de Rusia, Serghei Aksyonov. Alte câteva au fost rănite. Șase clădiri au fost avariate și un număr mic de oameni au trebuit să fie duși în centre de cazare temporară, a adăugat Aksyonov.
De asemenea, la mijlocul lunii ianuarie 2024, un grup de partizani ucraineni a afirmat că dronele ucrainene au scufundat o corvetă rusă din clasa Tarantul lângă Sevastopol, în Crimeea anexată, la sfârșitul lunii decembrie.
Grupul de partizani ucraineni Atesh, care are sediul în Crimeea, a afirmat într-o postare pe Telegram că membrii săi au descoperit o corvetă scufundată din clasa Tarantul în Golful Hrafska, în Sevastopol, care probabil a fost “lovită în timpul unui atac cu dronele maritime” cu câteva săptămâni în urmă.
Canalul Telegram Crimean Wind a raportat și el joi că un incendiu avea loc în largul coastei Crimeei. Nu este clar care ar fi putut fi cauza focului, dar s-a remarcat că în zona afectată “sunt multe nave de marfă și petroliere” cu sistemul de identificare oprit.
“Încearcă dronele marine ale Ucrainei să atingă trifecta?” a întrebat observatorul mass-media ruse Jay in Kyiv într-o postare pe X. “O altă navă arde la 80 km sud de Crimeea, conform canalului Telegram Crimean Wind”.
“Rușii călătoresc cu transponderele oprite, așa că nu putem confirma încă despre ce navă este”, a adăugat el. “Petrolier, navă de război rusească, transportator de cereale ucrainene furate?”
După atacul cu rachete asupra sediului flotei Mării Negre din Sevastopol în septembrie anul trecut, imaginile din satelit au arătat că Marina Rusă a mutat o mare parte din flota sa de la Marea Neagră din Crimeea în portul rusesc Novorossiysk, aflat mai departe în estul Mării Negre, în Krasnodar Krai, și portul naval din Feodosia.
Secretarul apărării britanic, Grant Shapps, a declarat pe 26 decembrie, la scurt timp după un atac asupra portului Feodosia, că Rusia a pierdut 20% din flota sa de la Marea Neagră în ultimele patru luni: cel puțin 26 de nave scufundate și alte 13c avariate.
Ce urmărește Ucraina
Experții apropiați ai Ministerului Apărării al Ucrainei au declarat anterior pentru Newsweek că guvernul de la Kiev este angajat într-o strategie de “demilitarizare” a Flotei Mării Negre, ca parte a pașilor către eliberarea în cele din urmă a peninsulei.
Atacurile ucrainienilor împotriva navelor Rusiei nu au doar un efect material, ci și unul psihologic extrem de puternic, afirmă comentatorii. Ucrainenii le dovedesc rușilor că pot desfășura eficient drone și alte sisteme de luptă care pot lovi vasele de război ale Moscovei.
Pe măsură ce atacurile ucrainene continuă, navele rușilor sunt nevoite să se îndepărteze tot mai mult de coastele Ucrainei, unde nu mai sunt în siguranță.
Navele din flota Rusiei de la Marea Neagră sunt acum mai vulnerabile la atacurile aeriene și la cele cu drone – deși nu este clar că forțele Ucrainei, epuizate și în pană de echipamente și sisteme militare, au resursele pentru a profita de acest lucru.
Într-o declarație făcută după scufundarea navei Moskva, amiralul Lord West, fost șef al Statului Major Naval britanic, a rezumat impactul atacurilor ucrainene asupra navelor rusești, afirmând : “Putin iubește marina. Când a ajuns la putere, prima parte a vechilor forțe sovietice în care a depus eforturi a fost Marina. Întotdeauna a avut o slăbiciune pentru asta”.
Marea Neagră a devenit așadar un loc periculos pentru navele de război rusești. În ciuda superiorității navale covârșitoare, navele de război ale Moscovei nu au reușit să pacifice zona. Mai mult, pe fondul intensificării războiului maritim asimetric ucrainean, faimoasa flotă a Mării Negre a Rusiei a fost forțată să plece.
“Ucraina se angajează într-o strategie metodică de demilitarizare a Flotei Mării Negre”, au declarat experți ucraineni apropiați Ministerului Apărării, citați de Newsweek în toamna trecută, erodând astfel în mod constant infrastructura de sprijin necesară pentru a menține navele Moscovei pe linia de plutire și lovind mijloace navale valoroase acolo unde este posibil. Pe măsură ce Kievul încearcă să izoleze – și în cele din urmă să elibereze – Crimeea, spațiile sigure ale Flotei Mării Negre par să se diminueze.
“Scopul lor este practic să ne sufoce din punct de vedere economic”, a declarat Andriy Zagorodnyuk, fostul ministru al Apărării al Ucrainei și acum consilier al Ministerului Apărării. “Singura modalitate de a ieși din această situație este distrugerea Flotei Mării Negre, distrugerea capacității acestora de a continua ocuparea Mării Negre și de a restabili libertatea de navigație”.
“Singurul lucru pe care îl putem face este să distrugem Flota Mării Negre și să spunem că orice navă nouă din zonă le va urma pe cele anterioare”, a adăugat Zagorodnyuk. “Nu există altă opțiune. Și ar trebui să urmăm această opțiune până când este realizată”.
Fiecare pierdere reprezintă o nouă provocare pe termen lung pentru sectorul rusesc al construcțiilor navale, limitat de tensiuni economice, sancțiuni internaționale și aflat în umbra predecesorului său sovietic, care se baza în mare măsură pe șantierele navale ucrainene.
“Toate au echipamente vechi”, a spus Zagorodnyuk despre navele Rusiei care au supraviețuit la Marea Neagră. “Toate au fost construite cu mult timp în urmă. Au unele probleme semnificative cu armele, echipamentele și așa mai departe”.
Înlocuirea navelor distruse sau grav avariate va dura ani, nu luni, a declarat Zagorodnyuk.
Astfel de operațiuni reușite împotriva navelor rusești au loc în contextul unor atacuri aproape zilnice cu drone, rachete și raiduri de comando asupra țintelor din Crimeea. Raidurile ucrainene au distrus sisteme radar, baterii de apărare aeriană și site-uri de rachete, printre altele.
“Ucraina identifică și dezvoltă aceste lacune de securitate în apărarea rusă în Crimeea”, a declarat Andriy Ryzhenko, un fost căpitan de navă ucrainean și expert strategic la compania de consultanță în apărare și logistică Sonata. Distrugerea instalațiilor de apărare aeriană în special, a spus Ryzhenko, “va crește intensitatea angajării”.
Atacurile ucrainene par, de asemenea, să fi distrus – sau cel puțin grav avariat – instalații vitale de doc uscat, folosite pentru întreținerea și repararea navelor rusești ale Flotei Mării Negre. Nu există alte facilități la Marea Neagră suficient de mari și de sofisticate pentru a servi acestui scop.
Atacurile, a spus Ryzhenko, ar trebui să servească drept “un avertisment foarte mare pentru ruși cu privire la vulnerabilitatea acestor instalații de reparații și va limita susținerea. Pur și simplu nu își vor putea repara navele și multe dintre ele sunt foarte vechi”.
Zonă de tensiune
Newsweek a scris că Marea Neagră, deja un teatru fierbinte al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, devine, de asemenea, un loc periculos de tensiuni între NATO și Rusia și un punct de sufocare pentru aprovizionarea globală cu alimente. Plină cu mine navale și patrulată de nave și avioane rusești, marea inospitalieră – așa cum a fost cunoscută pentru prima dată de grecii antici – va rămâne tensionată în viitorul apropiat.
Moscova nu dă niciun indiciu că va ușura blocarea intermitentă a transportului maritim ucrainean și nici nu va opri lansarea de rachete de croazieră în orașele ucrainene de pe vasele aflate în Marea Neagră. Regiunea rămâne una dintre cele mai presante probleme strategice ale Kievului.
“Nimeni nu poate schimba poziția Rusiei”, a spus Zagorodnyuk. “Ei fac asta pentru că nimeni nu-i poate opri… Practic, așa se comportă ei în general, peste tot.”
“Suntem singurii oameni care vor curăța mizeria asta”, a spus fostul ministru ucrainean al apărării. “Vom ataca navele rusești până când vor urma toate soarta navei Moskva sau vor fugi în partea de est a Mării Negre și vor rămâne acolo”.
“Rusia urmărește și superioritatea aeriană în Marea Neagră”, a spus Zagorodnyuk. Aparatele F-16 care ar opera în zonă “ne-ar permite să ținem navelae (rusești) în afara” apelor ucrainene și departe de porturile ucrainene vitale.
Pe termen lung, însă, Ucraina are nevoie de mai mult decât avioane de luptă, rachete antinavă și drone navale pentru a securiza Marea Neagră. “Mai târziu, trebuie să stabilim controlul asupra mării noastre teritoriale și asupra zonei economice exclusive maritime”, a spus Ryzhenko. “Pentru asta avem nevoie de o flotă de suprafață”.
Kievul lucrează de mult timp cu SUA pentru a achiziționa bărci de patrulare Mark VI și cu Marea Britanie pentru a achiziționa ambarcațiuni de atac P50-U în astfel de scopuri. Ryzhenko a afirmat că Ucraina are nevoie de o “flotă de țânțari” – un termen folosit în general pentru a se referi la o flotă mare formată din ambarcațiuni relativ mici -, capabilă să opereze la aproximativ 100 de kilometri de coastă timp de câteva zile odată. “Trebuie să susținem, nu doar să eliberăm,” a declarat Ryzhenko.
The Economist a vorbit recent de faptul că “Rusia pierde bătălia pentru Marea Neagră”, în contextul în care “Ucraina vrea să mențină fluxul comercial și să distrugă flota Rusiei”.
Publicația a reamintit că Ucraina a trebuit să muncească din greu pentru a-și stabili propriul coridor de transport al cerealelor, “răsturnând dominația Rusiei asupra Mării Negre, fără o singură navă de război funcțională.”
Potrivit lui Dmytro Pletenchuk, un purtător de cuvânt al Marinei Ucrainei, succesul puțin probabil a venit în trei etape: împiedicarea unei debarcări a navelor amfibii ale Rusiei în primele săptămâni ale războiului, când ucrainenii au oprit încercuirea Odesei, la 100 km distanță, la Voznesensk, în martie 2022; impunerea unei zone tampon de 100 de mile marine în partea de nord-vest a Marea Neagră după distrugerea navei Moskva și recâștigarea controlului asupra Insulei Șerpilor; împingerea navelor de război rusești în întregime din părțile de nord-vest, central și chiar sud-vest ale Mării Negre.
Succesele Ucrainei împotriva navelor Rusiei în Marea Neagră au fost remarcate și de cei de la grupul de reflecție Atlantic Council, care au scris:
“În ciuda faptului că nu avea nave de război proprii, Ucraina a reușit să forțeze flota lui Putin să se retragă din Crimeea și a reușit să spargă blocada navală rusească a porturilor Ucrainei la Marea Neagră. Acest progres remarcabil ucrainean poate oferi acum un plan pentru o victorie mai generală asupra Rusiei.
Ucraina a reușit să transforme echilibrul de putere în Marea Neagră datorită priceperii, îndrăznei și ingeniozității armatei țării, împreună cu proviziile ample de arme occidentale și capacitatea de a le folosi fără a fi împiedicată de restricții bazate pe temeri greșite vizând o posibilă escaladare. Dacă se aplică efortului de război mai larg al Ucrainei, această combinație câștigătoare ar putea deschide calea pentru eventuala înfrângere a Rusiei…
În 2024, partenerii Ucrainei trebuie să tragă concluziile logice din evoluțiile din Marea Neagră și să le aplice pentru a crea o strategie de câștig a războiului. Aceasta înseamnă să renunțe la propriile linii roșii autoimpuse și, în cele din urmă, să ofere Ucrainei instrumentele necesare pentru a termina treaba. Teama occidentală de escaladare din partea Rusiei este arma secretă a lui Putin. Este timpul ca el să fie dezarmat”.
Surse: Newseeek, BBC, The Economist, Atlantic Council, X
sursa foto: Alexey NIKOLSKY / SPUTNIK / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu