ANALIZĂ Reacție slabă la vârful statului român față de revizionismul Ungariei. Președintele Iohannis și premierul Ciucă nu scot nici un cuvânt în fața derapajelor lui Katalin Novak și Viktor Orban / UDMR, fără delimitări față de revizionismul Budapestei
Principalii lideri de la Budapesta – președinta Katalin Novak, premierul Viktor Orban și majoritatea miniștrilor, fac constant afirmații sau gesturi simbolice care promovează fățiș revizionismul istoric față de Transilvania. În ciuda creșterii numerice a acestor declarații sfidătoare, președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă evită orice condamnare publică, statul român rezumându-se să emită comunicate ale Ministerului de Externe.
Cel mai recent exemplu de declarație cu caracter revizionist îi aparține președintei Ungariei, Katalin Novak, care în weekend-ul trecut a scris pe Facebook ”Nu lăsa Transilvania să se piardă, Dumnezeul nostru!” după ce a participat la pelerinajul din Șumuleu Ciuc. Fraza face parte din imnul secuilor și e o trimitere la faptul că Transilvania a făcut parte din Ungaria înaintea Tratatului de la Trianon (1920). Ministerul român de Externe a reaționat duminică.
- G4Media a trimis luni mai multor lideri UDMR cererea de a se poziționa față de declarațiile lui Katalin Novak, dar până la ora publicării articolului nu am primit nici un răspuns. Dacă președintele UDMR sau liderii grupurilor parlamentare vor răspunde, vom actualiza articolul
- Președintele PSD, Ciolacu, a avut luni o reacție critică, spunând că ”președinta Ungariei a făcut declarații total inacceptabile, cu caracter revizionist pe tema Transilvaniei / Românii nu vor mai accepta ca vreun demnitar maghiar să vină în țara noastră și să facă asemenea declarații sfidătoare”
Președintele Katalin Novak, premierul Viktor Orban și alți oficiali maghiari de rang înalt au utilizat în public în ultimii ani simboluri revizioniste – hărți ale Ungariei Mari, eșarfe cu simbolistica Ungariei Mari, au discutat despre acordarea de autonomie teritorială pentru comunitatea maghiară din Transilvania.
Toate aceste poziționări – sub ochii îngăduitori ai președintelui Klaus Iohannis și premierului Nicolae Ciucă. Cei doi demnitari au evitat criticile la adresa revizionismului maghiar, singura ieșire publică a președintelui Klaus Iohannis înregistrându-se în 2022, după ce premierul Viktor Orban a avut la Băile Tușnad un discurs considerat rasist și extremist, dar fără accente revizioniste.
Atunci, președintele Iohannis a cerut clarificări publice din partea UDMR în relația cu Viktor Orban, dar liderii Uniunii au refuzat să se poziționeze clar.
În schimb, președintele Klaus Iohannis chiar a invitat-o pe șefa statului maghiar într-o vizită oficială la Palatul Cotroceni. Vizita a avut loc în septembrie 2022, la mai puțin de două luni după ce Viktor Orban inflamase spiritele prin declarațiile de la Băile Tușnad.
Mai mult, Iohannis l-a invitat chiar și pe Viktor Orban la Palatul Cotroceni în decembrie 2022 pentru semnarea unui acord între Ungaria, România, Georgia și Azerbaidjan în domeniul energiei. Alături de Orban au participat și liderii din celelalte țări participante la proiect.
În niciuna dintre aceste ocazii președintele Iohannis nu a luat poziție publică față de revizionismul istoric promovat de liderii de la Budapesta. Mesajele sale au fost generale: ”există politicieni care vor să se profileze exacerbând tensiunile interetnice”.
Premierul Nicolae Ciucă nu a abordat acest subiect în ieșirile sale publice, el fiind de altfel extrem de reticent în abordarea unor teme de politică externă.
De remarcat că cei doi lideri nu dau interviuri presei decât extrem de rar (președintele Iohannis nu a avut nici unul în acest mandat, premierul Ciucă a avut trei), astfel încât tema declarațiilor revizioniste ale Budapestei nu a putut fi abordată decât în rarele conferințe de presă susținute de ei.
Context. Ungaria este considerată în acest moment ”paria” Uniunii Europene din cauza atacurilor interne la adresa statului de drept și din cauza susținerii fățișe pentru regimul Vladimir Putin. Din acest motiv, liderii Ungariei – premierul Viktor Orban și președintele Katalin Novak – sunt invitați extrem de rar în vizite oficiale în statele UE, ei fiind aproape izolați din punct de vedere diplomatic.
Din acest motiv, Ungaria este izolată diplomatic la nivel european, iar influența sa politică a scăzut la cel mai de jos nivel de la aderarea la Uniunea Europeană.
O dovadă a acestei prăbușiri a influenței Ungariei în UE este blocarea de către Comisia Europeană a unei părți semnificative a fondurilor europene destinate țării.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii