G4Media.ro

Analiză: România are aproape 28 de mii de mașini electrice și 3.300…

Sursa foto: Dacia

Analiză: România are aproape 28 de mii de mașini electrice și 3.300 de încărcătoare publice / Dacia Spring a avut anul trecut o cotă de piaţă de 55%, în România

România a ajuns, în februarie 2023, la 27.590 vehicule electrice, după ce anul trecut au fost înmatriculate la fel de multe maşini electrice ca în ultimii 10 ani cumulat, în timp ce numărul încărcătoarelor publice de pe teritoriul ţării abia a depăşit borna de 3.300, conform unei analize realizate de unul dintre cei mai importanţi jucători în domeniul mobilităţii electrice, informează Agerpres.

Analiza semnalează că, în primele două luni ale anului 2023, au fost înmatriculate cumulat 2.247 vehicule electrice, dintre care 35 LCV. Luna ianuarie, cu 1.132 EV, a înregistrat o creştere de 80% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar luna februarie a bifat o evoluţie de 108%, faţă de anul trecut, cu 1.115 unităţi înmatriculate.

Pe podium a rămas în continuare modelul Dacia Spring, cu 1.057 de unităţi înregistrate (497 în ianuarie şi 560 în februarie). Pe segmentul high-end, unde sunt contabilizate modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz şi Porche, s-au înregistrat cumulat 190 de unităţi în cele două luni.

Totodată, în ceea ce ţine de infrastructura de încărcare, pe teritoriul României se regăseau, la finele lunii februarie, 3.389 încărcătoare publice, fără restricţii (dintre care 857 CCS/CHAdeMO şi 2.492 Type 2), distribuite în 1.503 locaţii (conform portalului PlugShare).

„Rezultatele extraordinare de anul trecut ne demonstrează că românii sunt din ce în ce mai deschişi către e-mobility şi, mizând pe tendinţele ascendente, ne aşteptăm ca 2023 să fie o perioadă cel puţin la fel de productivă pentru piaţa vehicule electrice. Momentan ne bucurăm de un început de an promiţător şi, prin intermediul domeniului nostru de activitate, ne concentrăm toate eforturile în a aduce plus valoare acestui segment pe plan local”, a declarat Claudiu Suma, CEO Lektri.co.

Conform rezultatelor de anul trecut, piaţa de vehicule electrice din România a depăşit pragul de 25.000 de unităţi înmatriculate, numărul de EV înmatriculate în 2022 egalând numărul total realizat în precedenţii 10 ani. Dacia Spring a avut o cotă de piaţă de 55%, volumul de unităţi înregistrate de acest model egalând numărul total de vehicule electrice înmatriculate în 2021. Mai mult, în luna decembrie a fost cea mai înmatriculată maşină nouă, indiferent de motorizare (EV sau ICE). Pe locul al doilea în clasamentul înmatriculărilor EV din 2022 se află Tesla.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...