Analizele ADN infirmă presupuneri vechi cu privire la ultimele momente ale victimelor din Pompei

ADN-ul antic a dezvăluit o serie de surprize cu privire la identitatea unor persoane care au pierit în vechiul oraș roman Pompei în urma unei erupții vulcanice, infirmând concepțiile greșite cu privire la relațiile lor genetice, ascendență și sex, potrivit CNN.

Atunci când Muntele Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr., vulcanul a aruncat în aer gaze fierbinți, letale și cenușă, ucigând încet cea mai mare parte a populației orașului. Cenușa și rocile vulcanice numite piatră ponce au acoperit apoi Pompei și locuitorii săi, păstrând scenele victimelor distrugerii orașului ca o sinistră capsulă a timpului.

Excavațiile au început să dezgroape orașul uitat în 1748, dar arheologul Giuseppe Fiorelli a dezvoltat abia în 1863 o metodă de a face mulaje din ipsos ale unora dintre victimele din Pompei. Țesutul moale al corpurilor învelite în cenușă se descompusese în timp, așa că Fiorelli a turnat cretă lichidă în unele dintre contururile lăsate de cadavre pentru a păstra formele a 104 persoane.

Narațiunile s-au format pe baza poziționării unora dintre rămășițe, inclusiv cele ale unui adult care purta o brățară, care ținea în brațe un copil și despre care se credea că este mama copilului. În mod similar, un grup de corpuri găsite împreună au fost suspectate a fi surori.

Acum, în timpul eforturilor moderne de restaurare a unora dintre mulaje, cercetătorii au recuperat fragmente osoase din interiorul tencuielii și au secvențiat ADN-ul acestora, descoperind că niciuna dintre aceste ipoteze nu era adevărată.

Descoperirile, publicate joi într-un nou studiu în revista Current Biology, bulversează înțelegerea cercetătorilor cu privire la demografia populației din Pompei, precum și la modul în care corpurile găsite împreună erau legate între ele.

„Datele științifice pe care le furnizăm nu se aliniază întotdeauna cu presupunerile comune”, a declarat într-o declarație coautorul studiului, David Reich, profesor de genetică la Harvard Medical School și profesor de biologie evolutivă umană la Universitatea Harvard. „Aceste constatări sfidează presupunerile tradiționale privind genul și familia”.

O fereastră către trecutul antic

Conservarea unică în Pompei a tablourilor tragice ale ultimelor momente ale cetățenilor săi a oferit arheologilor o modalitate de a înțelege cum era viața în timpul Imperiului Roman.

Situat la aproximativ 14 mile (22,5 kilometri) sud-est de Napoli, în regiunea Campania din Italia de astăzi, Pompei era ideal din punct de vedere geografic datorită portului său, potrivit studiului. În timp ce grecii, etruscii și samniții au încercat să îl cucerească, Pompei a devenit o colonie romană, notează autorii studiului. Dar erupția Muntelui Vezuviu a șters-o de pe hartă, împreună cu alte așezări romane din apropiere.

Cenușa scuipată de vulcan a acoperit corpurile oamenilor și animalelor și a învelit clădirile, monumentele, mozaicurile, frescele, sculpturile și alte artefacte din Pompei și alte orașe din jur. Conform studiului, precipitațiile de după erupție au făcut ca trupurile să fie cimentate în cenușă, iar cenușa întărită a păstrat contururile a tot ceea ce a acoperit.

Când au început săpăturile la Pompei, secole mai târziu, arheologii au descoperit aproape 1.000 de contururi de oameni, atât izolate, cât și grupate împreună, în case, piețe, străzi, grădini și chiar în afara zidurilor orașului.

În 2015, Parcul arheologic din Pompei a început eforturile de restaurare a 86 din cele 104 mulaje realizate inițial de Fiorelli. Razele X și scanările CT au arătat că, deși niciunul dintre mulaje nu conținea schelete complete, în multe dintre ele se aflau fragmente osoase. Scanările au indicat, de asemenea, că atunci când arheologii și restauratorii au lucrat inițial cu mulaje cu secole în urmă, le-au manipulat – îmbunătățind și modificând aspecte ale formelor corpului, îndepărtând oase și inserând stabilizatori, cum ar fi tije metalice.

Parcul arheologic din Pompei a invitat echipa de studiu să cerceteze fragmentele osoase și dinții care au fost accesibili datorită deteriorării anterioare a mulajelor, a declarat coautorul David Caramelli, director al departamentului de biologie și profesor de antropologie la Universitatea din Florența din Italia.

Din echipa de studiu au făcut parte fostul director al parcului arheologic, Massimo Osanna, actualul director Gabriel Zuchtriegel și antropologul parcului, Dr. Valeria Amoretti.

Împreună, cercetătorii parcului și autorii studiului lucrează la un proiect mai amplu pentru a înțelege mai bine diversitatea genetică prezentă în Pompei în timpul Imperiului Roman.

„Este o fotografie „genetică” făcută unui oraș roman de acum 2.000 de ani”, a declarat Caramelli prin e-mail.

Schimbarea vechilor ipoteze

Unele oase erau amestecate direct în ghipsul folosit la mulaje și incredibil de fragile, însă echipa a reușit să extragă și să analizeze ADN-ul din mai multe fragmente.

Rămășițele studiate fuseseră găsite în diferite situri conservate în cadrul parcului arheologic, inclusiv Casa Brățării de Aur, Casa Criptoporticului și Vila Misterelor.

Casa Brățării de Aur, o structură terasată decorată cu fresce colorate, a fost numită după un adult găsit purtând obiectul și cu un copil așezat pe șold. Alături de ei se afla un alt adult, presupus a fi tatăl copilului.

Toți trei au fost găsiți la poalele unei scări care ducea spre o grădină, în timp ce un al doilea copil a fost descoperit la câțiva metri distanță, probabil separat de ceilalți în timp ce încercau să fugă spre grădină.

Se crede că cei doi adulți și unul dintre copii au fost uciși când scara s-a prăbușit în timp ce încercau să fugă, probabil spre portul din apropiere.

În mod tradițional, cercetătorii au presupus că persoana care purta brățară era mama copilului. Dar analiza genetică a arătat că perechea era formată dintr-un bărbat adult și un copil care nu aveau nicio legătură, a spus Reich. Bărbatul adult avea probabil părul negru și pielea închisă la culoare.

Noul studiu dezvăluie multe despre propriile noastre așteptări culturale, a declarat Steven Tuck, profesor de istorie și clasici la Universitatea Miami din Ohio. Tuck nu a fost implicat în noul studiu.

„Ne așteptăm ca o femeie să fie reconfortantă și maternă, atât de mult încât presupunem că o figură reconfortantă este o femeie și o mamă, ceea ce aici nu este cazul”, a spus Tuck.

Aflând mai multe despre rămășițele oamenilor de la Pompei îi poate ajuta pe alții să-i aprecieze pe cei care și-au pierdut viața în dezastru, a declarat Caitie Barrett, profesor asociat în cadrul departamentului de clasici de la Universitatea Cornell. De asemenea, Barrett nu a fost implicată în noul studiu.

„Oricare ar fi fost relația lor, aceasta este o persoană care a murit încercând să protejeze copilul și care i-a oferit acestuia ultimele momente de confort uman”, a spus ea.

Casa Cryptoporticus a fost numită astfel datorită pasajului subteran al casei, cu deschideri care se întindeau de-a lungul a trei laturi ale grădinii proprietății. Pereții casei erau decorați cu scene inspirate din „Iliada” lui Homer. Deși nouă persoane au fost găsite în grădina din fața casei, au putut fi făcute mulaje doar pentru patru dintre ele.

Două corpuri păreau îmbrățișate, ceea ce i-a determinat pe arheologi să presupună că era vorba de două surori, o mamă și o fiică sau iubiți.

Noua analiză a arătat că un individ avea între 14 și 19 ani la momentul morții, în timp ce celălalt era un adult tânăr. În timp ce estimarea sexului nu a fost posibilă pentru una dintre ele, cealaltă a fost clasificată genetic drept bărbat.

Vila Misterelor își trage numele de la o serie de fresce, datând din secolul I î.Hr., care descriu un ritual dedicat lui Bacchus, zeul vinului, fertilității și extazului religios, potrivit autorilor studiului. Vila includea propria presă de vin, obișnuită pentru familiile bogate din acea vreme.

În casă au fost găsite mai multe persoane și este clar că acestea au murit în diferite momente ale erupției. Cadavrele a doi adulți, presupuse a fi femei, și a unui copil au fost descoperite în locul în care au căzut, la etajul inferior al casei, în timp ce alte șase seturi de rămășițe au ajuns în depozite de cenușă suprapuse în aceeași casă, sugerând că au supraviețuit primului val al erupției, pentru a muri mai târziu.

O persoană a fost găsită singură într-o cameră cu un bici și cinci monede de bronz și purta un inel de fier gravat cu o figurină feminină. Bărbatul era slab și avea o înălțime de aproximativ 1,85 metri și, pe baza urmelor din hainele sale, era probabil custodele vilei, care a rămas la postul său până la sfârșit, au declarat cercetătorii.

Un centru cosmopolit

Datele genetice colectate în timpul cercetării au arătat că Pompei a fost un oraș cosmopolit plin de oameni cu origini diverse, au declarat autorii studiului.

Mulți descindeau din imigranți recenți în Pompei din estul Mediteranei, ceea ce reflectă modele mai largi de mobilitate și schimb cultural în Imperiul Roman, a declarat coautorul studiului Alissa Mittnik, lider de grup în departamentul de arheogenetică de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania și asociat în laboratorul lui Reich la Harvard.

La acea vreme, Imperiul Roman se întindea din Marea Britanie până în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, în timp ce Pompei era situat lângă unul dintre cele mai aglomerate porturi ale lumii antice, unde navele soseau în mod regulat din Alexandria, în Egipt, a declarat Barrett.

„Mai mult, această parte din sudul Italiei a avut o istorie și mai lungă de conexiuni internaționale – primele așezări grecești din Golful Napoli datează cu mai mult de 800 de ani înainte de erupția (Muntelui) Vezuviu”, a declarat Barrett prin e-mail. „Așa că are sens ca trecutul și aspectul populației să fi reflectat această istorie cosmopolită”.

Studiul este o mare reamintire a naturii definiției romane a familiei, care îi includea pe toți cei din gospodărie și nu doar pe membrii apropiați, a spus Tuck.

„Componența etnică a persoanelor decedate, cu atât de multe mărci din estul Mediteranei, ne reamintește să fim conștienți de practica romană comună de înrobire și manumisiune regulată (eliberarea din sclavie) a străinilor”, a spus Tuck.

„Știm despre acest lucru din Pompei și putem urmări unii dintre acești oameni din numele lor în ultimii ani ai orașului, dar poveștile spuse sau presupuse despre aceste corpuri presupun o familie de sânge, nu de sclavie, căsătorie, manumisiune, adopție și toate celelalte moduri în care familiile au fost create în lumea romană din Pompei”.

Înțelegerea diversității genetice prezente în Pompei reface modul în care oamenii de știință înțeleg orașul și locuitorii săi, a declarat Dr. Michael Anderson, președintele departamentului de clasici și profesor de arheologie clasică la Universitatea de Stat din San Francisco. Anderson nu a fost implicat în noul studiu.

„Ajută la răsturnarea „proprietății” europene asupra așa-numitei „lumi clasice” și arată măsura în care acestea sunt concepții greșite fabricate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea ale timpului nostru, care nu reflectă realitatea antică”, a scris Anderson într-un e-mail.

„O mare parte din interesul modern pentru Pompei a fost determinat de dorința de a explora povești dramatice despre moarte și distrugere, de a ne vedea reflectați în trecut și, prin urmare, este o creație a unui anumit prezent, în special cel din momentul descoperirii originale. Este fantastic să vedem aceste vechi concepții greșite definitiv dezvăluite și înlocuite cu o realitate mult mai diversă, interesantă și științifică”.