Anca Dragu: Florina Presadă a fost un membru foarte valoros pentru USR. Sper să revină în partid
Preşedinta Senatului, Anca Dragu, speră ca fosta senatoare Florina Presadă, care şi-a anunţat vineri demisia din USR, să revină în partid, deoarece a fost un om „foarte valoros” pentru echipă şi pentru Legislativ.
„Florina Presadă a fost un membru foarte valoros pentru USR, un membru valoros al Parlamentului României, a avut iniţiative şi le-a susţinut cu putere. Eu sper ca Florina să revină în USR PLUS, să o convingem că lucrurile nu sunt aşa cum se văd în acest moment”, a declarat Dragu, vineri, la Digi 24.
Fosta senatoare Florina Presadă şi-a anunţat, vineri dimineaţa, demisia din Uniunea Salvaţi România, precizând că nu se mai regăseşte în acest partid de mai multă vreme, dar „nu e timpul pierdut” pentru apariţia altor noi formaţiuni politice.
„Azi mi-am înaintat demisia din USR biroul filialei USR Sector 3. A fost o decizie pe care am luat-o cu inima grea, dar privind spre viitor. Adevărul este că nu mă mai regăsesc în această construcţie politică de ceva vreme, iar, după decizia BN USR de aseară de a-l propune pe Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, mi-a fost clar că expertiza mea nu mai este de folos în această organizaţie. Dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR. Numirile politice pentru anumite poziţii sunt fireşti şi pot accepta că cei ajunşi la putere îi vor prefera pe unii în detrimentul altora, dacă au de ales între oameni cu competenţe similare. Dar ce nu pot accepta este ca în urma acestor numiri să aibă de suferit serviciul public sau ca aceste numiri să nu ţină cont deloc de competenţe”, a scris Presadă, pe Facebook.
Florina Presadă nu a mai prins unl oc eligibil pe listele USR PLUS la alegerile parlamentare din decembrie 2020.
Foto: Senatoarea USR Florina Presadă. Sursa: Inquam Photos / Raul Stef
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii