Anca Florea, consilier general al Capitalei din partea PSD și fostă realizatoare de emisiuni la Antena 3, a fost pusă de Firea șefă la Circul București
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunță că Anca Florea, consilier general al Capitalei din partea PSD și fostă realizatoare de emisiuni la Antena 3, preia atribuțiile de manager al Circului Metropolitan București.
„Mult succes, Anca Florea! Un om onest, profesionist, dinamic! La cat mai multe spectacole de calitate!”, a scrie Firea pe pagina sa de Facebook.
Primăria Capitalei anunță că Anca Florea a preluat atribuțiile funcției de manager al Circului Metropolitan București, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director la această instituție.
„Cu o vasta experienta jurnalistica, cunoscuta voce de radio si realizatoare de talk show-uri, doamna Anca Florea a ocupat si o serie de posturi cu atributii in management si comunicare, atat in Radiodifuziunea Romana cat si in cadrul Ministerului Culturii. A fost realizatoare de emisiuni la Radio Romania Actualitati, Redactor-Sef Stiri la TVR International, membru CA la Radiodifuziunea Romana etc.”, mai precizează Firea, fără a menționa că Anca Florea, în prezent consilier general PSD în CGMB, a fost și realizator de emisiuni la Antena 3.
Circul Metropolitan București a fost condus anterior de Bogdan Stanoevici.
Foto: Aurelian Bădulescu și Anca Florea / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii