G4Media.ro

Anchetă asupra Telegram: Primul interogatoriu pe fond al lui Pavel Durov de…

sursa foto: Unsplash

Anchetă asupra Telegram: Primul interogatoriu pe fond al lui Pavel Durov de către un judecător parizian

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost interogat vineri pe fond, pentru prima oară, de către un judecător parizian în ancheta asupra eventualei complicităţi a platformei de mesagerie cu activităţi infracţionale, informează AFP, citând o sursă apropiată dosarului, transmite Agerpres.

Sosit la tribunalul din Paris în jurul orei locale 10:00 împreună cu avocaţii săi, David-Olivier Kaminski şi Christophe Ingrain, Durov a declarat că are „încredere în justiţia franceză”.

El nu a dorit să comenteze mai mult cursul dosarului său sau acuzaţiile care i se aduc.

După patru zile de arest preventiv, Pavel Durov a fost inculpat la sfârşitul lunii august de doi judecători de instrucţie pentru o serie de infracţiuni având legătură cu crima organizată, justiţia reproşându-i în general că nu a acţionat împotriva difuzării conţinuturilor criminale de pe platforma sa.

Durov a fost pus în libertate sub strict control judiciar, având în special obligaţia de a depune o cauţiune de 5 milioane de euro şi de a se prezenta la comisariatul de poliţie de două ori pe săptămână, cu interdicţia de a părăsi teritoriul francez.

Avocatul Kaminski a calificat drept „absurdă” ideea că Durov ar fi „implicat” în crime comise prin Telegram.

O sursă apropiată anchetei a indicat pentru AFP că această procedură judiciară a avut un efect pozitiv în Franţa şi în alte părţi, Telegram angajându-se să răspundă mai mult decât înainte solicitărilor judiciare.

Scandalul a avut un ecou puternic, Moscova avertizând împotriva „oricărei persecuţii politice”.

La jumătatea lunii septembrie, miliardarul de 40 de ani, care are mai multe cetăţenii (franceză, rusă şi a Emiratelor Arabe Unite) a întrerupt tăcerea pentru prima oară de la arestarea sa într-un mesaj lung pe Telegram în care afirmă că găseşte „surprinzător” faptul că este făcut responsabil de conţinutul publicat de alte persoane şi consideră abordarea franceză drept „răuvoitoare”.

El a recunoscut totuşi că cea mai mare parte a utilizatorilor Telegram – pe care el îi evaluează la circa 950 milioane în toată lumea -a generat o situaţie care a „permis infractorilor să abuzeze mai uşor de platforma noastră”.

„Dacă 99,99% dintre utilizatorii Telegram nu au nimic a face cu criminalitatea, cei 0,001% implicaţi în activităţi ilicite creează o imagine negativă” aplicaţiei, a apreciat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează