G4Media.ro

Anchetă internă după cele două spitalizări secrete ale șefului Apărării SUA/ Casa…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Anchetă internă după cele două spitalizări secrete ale șefului Apărării SUA/ Casa Albă a aflat după 4 zile de operația la prostată a lui Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani

Departamentul american al Apărării va efectua o anchetă independentă cu privire la două spitalizări secrete ale şefului Pentagonului, Lloyd Austin, care suferă de cancer de prostată, potrivit unei note interne difuzate joi, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.

„Obiectivul acestei anchete este de a studia rolurile, procesele, procedurile, responsabilităţile şi acţiunile legate de spitalizările ministrului Apărării în perioada decembrie 2023- ianuarie 2024”, se precizează în documentul citat.

Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată la începutul lunii decembrie. El a fost operat pe 22 decembrie, sub anestezie generală, apoi internat din nou de la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii.

Acest diagnostic şi aceste două spitalizări nu au fost comunicate celor mai înalte autorităţi ale ţării, începând cu preşedintele democrat Joe Biden, în ultimele zile, ceea ce a provocat critici în presă şi în rândul republicanilor, în plin an electoral.

Ancheta Pentagonului, care va fi condusă de un inspector general independent, urmează, de asemenea, să evalueze dacă procedurile actuale din cadrul Departamentului Apărării sunt „suficiente pentru a asigura notificări adecvate la momentul potrivit şi un transfer eficient de autoritate în cazuri de boală sau indisponibilitate pentru înalţi funcţionari”, potrivit notei interne.

Polemica, foarte jenantă pentru şeful statului, survine într-un moment în care principala putere militară mondială este implicată în mai multe conflicte majore, din Ucraina până în Orientul Mijlociu.

Deşi Casa Albă a admis că această situaţie „nu este ideală”, preşedintele şi-a menţinut „încrederea” în ministrul său, potrivit purtătorilor de cuvânt.

Cu toate acestea, Casa Albă a dispus şi o revizuire a regulilor aplicabile în caz de incapacitate a înalţilor funcţionari.

Pe 22 decembrie, Lloyd Austin a fost internat la spitalul militar Walter Reed şi a suferit o prostatectomie sub anestezie generală, procedură chirurgicală ce presupune îndepărtarea prostatei, potrivit medicilor.

Lloyd Austin „şi-a revenit fără probleme după operaţie şi s-a întors acasă a doua zi dimineaţă”, au adăugat ei.

Pe 1 ianuarie, şeful Pentagonului a fost internat din nou pentru complicaţii în urma operaţiei din 22 decembrie,”inclusiv greaţă cu dureri severe în abdomen, şold şi picior”, au spus aceştia. Pe 2 ianuarie, a fost transferat la terapie intensivă „pentru monitorizare atentă”, au spus ei. „În timpul acestei internări, ministrul Austin nu şi-a pierdut niciodată conştienţa şi nu a fost pus sub anestezie generală”, potrivit aceleiaşi surse.

Internarea de luni, 1 ianuarie, a fost făcută publică abia vineri seara de către Departamentul Apărării, contrar protocolului.

Casa Albă nu a fost informată decât la patru zile după ce Lloyd Austin a fost internat, potrivit presei. Preşedintele Joe Biden are „încredere deplină” în ministrul său, în pofida acestei situaţii, a asigurat luni purtătorul său de cuvânt. Însă mai mulţi republicani, printre care Donald Trump, au cerut demiterea sau demisia lui Lloyd Austin. Mai mulţi conservatori au considerat, de asemenea, că situaţia a relevat o lipsă de autoritate sau competenţă din partea preşedintelui american.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. n-a știut biden?putin sigur a știut.