G4Media.ro

Anchetă ”România, te iubesc!”: Cum modernizează Consiliul Județean Dâmbovița un drum extrem…

Sursa foto: Pixabay

Anchetă ”România, te iubesc!”: Cum modernizează Consiliul Județean Dâmbovița un drum extrem de important. Asfaltul turnat la sfârşitul anului trecut a început să crape

O anchetă difuzată, duminică, la Pro TV, în cadrul emisiunii ”România, te iubesc!”, cum pe marginea lacului Bolboci,  Consiliul Judeţean Dâmbovița modernizează un drum extrem de important pentru dezvoltarea turismului, dar asfaltul turnat la sfârşitul anului trecut a început să crape şi să o ia la vale. Iar betonul se exfoliază la o simplă atingere. În tot acest timp molozul şi alte materiale de construcţie sunt aruncate în Parcul Naţional Bucegi.

Pentru realizarea acestui reportaj am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să trimită cu noi pe teren o echipă de specialişti. Toate proiectele de investiţii din România sunt plătite în etape, pe parcursul lucrărilor, nu la sfârşit. La multe dintre etape este nevoie şi de semnătura inspectorilor ISC, care confirmă calitatea şi respectarea proiectelor înainte de a se vira banii.

Au avut nevoie de o săptămână ca să ne refuze şi să ne ceară să facem încă o solicitare în scris, mai detaliată, pe care să o trimită birourilor de specialitate. la rândul nostru am refuzat deoarece constatările de pe teren, de la faţa locului, nu pot fi înlocuite cu solicitări şi răspunsuri în scris date din birouri.

I-am solicitat un interviu şi ministrului dezvoltării Attila Cseke. El semnează aprobarea proiectelor prin Anghel Saligny, iar în subordinea lui se află şi Inspectoratul de Construcţii braţul prin care se poate asiugura de respectarea calităţii şi corectitudinea lucrărilor.

Paul Angelescu: De la România te iubesc, v-am trimis şi eu o solicitare de interviu, pe Anghel Saligny.

Attila Cseke – Ministrul Dezvoltării: ”O să vă dau”.

Paul Angelescu: Când credeţi că ne putem întâlni săptămâna asta?

Attila Cseke: ”O să vă dau interviu pe Anghel Saligny”.

Nu ne-a dat. În August anul trecut ministrul Attila Cseke semna într-o ceremonie organizată la Guvern de faţă cu premierul primele 9 contracte pe Anghel Saligny. Unul dintre ele prevede modernizarea drumului judeţean de pe marginea lacului Bolboci, din Dâmboviţa. Este principala cale de acces către una din cele mai frumoase staţiuni turistice din România, Padina Pestera.

O crăpătură fix pe mijlocul drumului, adâncă şi lungă de zeci de metri pe un drum care încă n-a fost inaugurat. Şi asta spune multe despre calitatea lucrărilor sau a materialelor.

Drumul este în lucru. Constructorul a câştigat contractul contra sumei de 8 milioane de lei, bani care au fost deja plătiţi pentru lucrările executate, inclusiv pentru primul strat de asfalt care a crăpat şi a început să o ia la vale pe kilometri întregi.

Consiliul judeţean a majorat valoarea contractului cu încă 2 milioane de lei pentru a acoperi scumpirea materialelor de construcţii. Corneliu Ştefan de la PSD este preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Anul trecut în septembrie vizita şantierul şi se lăuda pe Facebook cu calitatea lucrărilor, inclusiv a stratului de asfalt. L-am sunat să stabilim un interviu, fără succes. Aşa că l-am aşteptat la Operă, la reuniunea preşedinţilor de consilii judeţene.

I-am arătat imaginile şi lui Adrian Burlacu, decanul facultăţii de drumuri şi poduri din Bucureşti.

Paul Angelescu: Asta ce înseamnă, când apar fisuri de genul ăsta?

Adrian Burlacu – Decan Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri: ”E un semn clar că ce se găseşte sub asfalt n-a fost bine compactat. Dacă el nici n-a fost dat în exploatare şi arată aşa, e clar că dacă va mai fi şi în circulaţie, într-un termen foarte, foarte scurt ar deveni impracticabil. E clar că acolo sunt nişte probleme destul de grave având în vedere fisurile longitudinale multiple pe care le-am văzut în filmare”.

Să spunem reparat aici, a incput să cadă. Pe magringe armatura din beton se exfoliază la o simplă atingere.

Adrian Burlacau – Decan Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri: ”E clar că e un beton friabil. O clasă de beton care nu are clasă de expunere necesară pentru lucrarea resepctivă”.

Ne întoarcem la Consiliul Judeţean şi insistăm să vorbim cu preşedintele, care nu ne-a mai răspuns la mesaje. Ni se transmite că este plecat şi este adus directorul tehnic. Acesta ne spune că cei 8 milioane de lei plătiţi deja s-au dat în urma unor verificări la care au participat inclusiv cei de la Inspectoratul de Stat Construcţii.

Acesta susţine că şi Consiliul Judeţean a observat încă din martie problemele. De atunci au trecut 2 luni. Probabil dintr-o coincidenţă primele probe au fost ridicate după ce am sesizat problemele ministerului dezvoltării, la 2 luni distanţă.

Drumul trece prin Parcul Natural Bucegi. Tocmai de aceea Consiliul Judeţean a transmis încă din timpul licitaţie că molozul şi resturile de materiale trebuie evacuate la o distanţă de 10 kilometri pe banii antreprenorului. Pe teren am găsit în mai multe locuri moloz şi tuburi de beton vechi azvarilte în pădure spre marginea lacului Bolboci.

Citește integral pe site-ul știrileprotv.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Dar despre un pod mare si un drum asfaltat,care se termină într-o padure,pe care zace pustiul,prezentat tot la „Romania te iubesc” si tot în Dambovita,in valoare de sute de milioane de lei,ce se mai aude?Pesemne ca atunci functiona un program mai „silentios”,decat ăsta de acum,la care doar denumirea e serioasă.Chiar,nu mai traieste nici un nepot,de-al ilustrului inginer,sa-i dea pe impostorii ăstia în judecată,pentru ca-i ponegreste numele?

  2. Pentru cei mai înceți: de asta a fost scos USR de la guvernare.
    Licitațiile din „Anghel Saligny” trebuiau făcute la mișto.
    Câștigatorul trebuia sa fie firma baronului.
    Baronul trebuia să bage jumătate din bani în buzunarul propriu, apoi plătită cotizația la partid.
    Jumătate din materialele din specificațiile tehnice trebuiau sa apară doar în hârtii, nu și pe teren.