G4Media.ro

Anchetatori japonezi au percheziţionat birourile principalei facţiuni a partidului premierului Fumio Kishida,…

Sursa foto: David Mareuil / POOL / AFP

Anchetatori japonezi au percheziţionat birourile principalei facţiuni a partidului premierului Fumio Kishida, pe fondul unor suspiciuni de fraudă financiară

Anchetatori japonezi au percheziţionat marţi, la Tokyo, birourile principalei facţiuni a partidului premierului Fumio Kishida, în contextul unor suspiciuni de fraudă financiară, a confirmat secretarul general al Partidului Liberal Democrat (PLD), partidul puterii, informează AFP, citată de Agerpres.

Această percheziţie „este extrem de regretabilă. Tratăm situaţia foarte serios şi luăm măsurile necesare, respectând totodată mersul anchetei”, a declarat Toshimitsu Motegi, secretarul general al PLD, dreapta conservatoare.

Potrivit presei nipone, anchetatorii cercetează suspiciuni de fraudă ce vizează zeci de membri al PLD, formaţiunea politică ce guvernează Japonia aproape fără întrerupere de la formarea lui, în 1955.

Aceşti membri ai PLD sunt suspectaţi că au omis să declare echivalentul a mai multor milioane de euro, colectaţi prin intermediul vânzării de bilete pentru seri de strângere de fonduri şi pe care apoi partidul le-ar fi returnat lor.

Kishida a fost constrâns săptămâna trecută să înlocuiască patru dintre miniştrii săi ce aparţin principalei facţiuni interne a PLD, pentru a încerca să stingă „incendiul” provocat de acest amplu scandal, care îl fragilizează şi pe el şi mai mult în ochii opiniei publice.

Anchetatorii se interesează în particular de membrii acestei principale facţiuni a PLD pe care o conducea fostul prim-ministru Shinzo Abe până la asasinarea lui, anul trecut. Aceştia ar fi primit în mod ilegal circa 500 de milioane de yeni (3,2 milioane de euro) în decurs de cinci ani, până în 2022.

Potrivit media locale, serviciile procurorilor anchetează de asemenea alte facţiuni ale PLD. Ancheta a început cu audierea contabililor facţiunilor vizate şi ar urma să continue cu cea a zeci de parlamentari.

Aflat la putere din toamna lui 2021, Kishida s-a confruntat deja cu prăbuşirea popularităţii sale, înainte de dezvăluirea progresivă, de către mass-media, a acestui nou scandal. El este creditat cu numai 17,1% de opinii favorabile, potrivit unui sondaj difuzat săptămâna trecută de Jiji, o scădere cu 4,2 puncte procentuale în raport cu luna trecută.

Teoretic, prim-ministrul poate rămâne la putere până în 2025, însă unii analişti speculează asupra posibilei convocări de alegeri anticipate, înaintea unui vot intern în PLD, în toamna anului viitor, care s-ar putea anunţa foarte dificil pentru Kishida.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...