G4Media.ro

Anchetatorii germani au primit mai mult de 1.600 de ponturi în legătură…

Sursa foto: Captură video

Anchetatorii germani au primit mai mult de 1.600 de ponturi în legătură cu jaful bijuteriilor de secol XVII-XVIII, de la Muzeul din Dresda

Anchetatorii germani au primit mai mult de 1.600 de ponturi privind furtul spectaculos de bijuterii preţioase din unul dintre cele mai opulente muzee din Europa acum un an, potrivit DPA.

Hoţii au pătruns în Muzeul „Boltei Verzi” din estul oraşului Dresda, pe 25 noiembrie 2019. Doi oameni au intrat printr-o fereastră şi au spart o vitrină cu un topor, furând diamante şi alte bijuterii. Operaţiunea a durat mai puţin de câteva minute.

„Nu există încă nicio urmă a bijuteriilor furate din secolele XVII – XVIII”, a spus un purtător de cuvânt al Biroului procurorului din Dresda. Cu toate acestea, anchetatorii rămân „încrezători că vor putea clarifica unde se află prada”.

Au fost primite aproape 235 de ponturi privind un al cincilea suspect, în vârstă de 21 de ani, al cărui frate geamăn a fost arestat la mijlocul lui decembrie şi care se află în prezent în arest preventiv împreună cu alţi trei.

Toţi cei cinci suspecţi sunt membrii unei familii cunoscute de Poliţie drept Clanul Remmo din lumea interlopă a Berlinului.

Până în prezent, niciun suspect aflat în arest preventiv nu a dat declaraţie.

Diamantul alb din Dresda şi steaua Ordinului Polonez al Vulturului Alb se aflau printre cele peste două duzini de piese furate din Muzeul Grünes Gewölbe.

sursa: News.ro, sursa foto: Captură video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează