Andrei Baciu: În aprilie şi mai vom avea peste 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID care intră în România
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat marţi că în lunile aprilie şi mai vor intra în România peste 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID, relatează Agerpres.
„Pentru martie am primit un total de 2.212.734 de doze. Săptămâna aceasta vom mai primi 134.400 doze de la Moderna şi 110.564 de doze de la AstraZeneca. Pentru vaccinurile produse la Pfizer-Biontech săptămânal o să primim, aşa cum ştim pentru următoarele două săptămâni, 511.000 doze. În ultima săptămână din aprilie 512.000, totalizând 2.046.330 doze la finalul lunii aprilie. Pentru Moderna, la fel, nu s-a schimbat faţă de săptămâna trecută, vorbim de un minim de 280.800 de doze pentru aprilie, iar pentru AstraZeneca 879.990”, a explicat Baciu, la o conferinţă de presă.
El a spus că România va primi şi vaccinuri produse la Johnson&Johnson.
„Pentru săptămâna a treia vorbim de 60.000 de doze, iar în ultima săptămână vorbim de aproximativ 103.000 de doze, cu un total de 163.000 pentru luna aprilie. Astfel, aprilie şi mai, vorbim de două luni importante, aşa cum a declarat şi domnul prim-ministru Florin Cîţu, vom avea peste 8,3 milioane de doze care intră în România, ceea ce poate să ajungă la un total de 5.000.000 de persoane vaccinate la finalul lunii mai, care reprezintă aproximativ 35% din populaţia adultă, ceea ce ne duce către o bornă care poate să vină la pachet cu beneficii asupra măsurilor sociale adoptate pentru a ţine sub control pandemia”, a menţionat Baciu.
Potrivit acestuia, România se află pe locul 4 la nivel european în ceea ce priveşte vaccinarea cu a doua doză de vaccin anti-COVID şi pe locul 15 la nivel mondial.
„Toate eforturile campaniei de vaccinare ne situează în acest moment la nivel european pe un loc 4 cu privire la vaccinările şi cu a doză doză administrată. Ne uităm la acest tip de criteriu, pentru că acesta garantează o imunitate maximală, iar la nivel global pe locul 15, tot la fel, cu vaccinări cu a doua doză”, a spus secretarul de stat.
El a afirmat că până pe data de 6 aprilie în România au fost recepţionate 5.121.129 de doze, dintre care au fost administrate 3.359.006, ceea ce reprezintă 66% din dozele primite.
„Avem un stoc de 1.410.796 pentru data de 6 aprilie, distribuite fiind 3.710.333 doze. (…) Până la data de 4 aprilie inclusiv s-au înregistrat 5.669 de doze pierdute, ceea ce reprezintă 0,17% din total de doze utilizate”, a mai spus Baciu.
Sursa foto: © European Union 2021 – Source : EP/ Genevieve Engel
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii