
Andrei Caramitru, audiat la Poliție: Este o plângere împotriva mea făcută de Călin Georgescu, pentru „o postare absolut neutră” pe Facebook
UPDATE 2: IPJ Ilfov a anunțat că a deschis un dosar penal „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitarea la ură sau discriminare”.
Comunicatul Poliției:
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov a fost înregistrată o plângere, a unui bărbat de 62 de ani, privind publicarea pe rețelele sociale a unui mesaj, care instiga la ură.
În urma sesizării, a fost identificată persoana care a publicat postarea în cauză, iar, în cursul zilei de astăzi, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a fost audiat la sediul IPJ Ilfov.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitarea la ură sau discriminare, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
UPDATE: Andrei Caramitru a declarat, la ieșirea de la audiere, că a fost depusă o plângere împotriva sa de către Călin Georgescu pe „o postare absolut neutră” pe Facebook.
Caramitru a precizat că este vorba despre o postare în care a făcut „o analiză istorică a altor episoade mesianice” de-a lungul timpului și în care a cerut ca autoritățile statului să acționeze. El a menționat că plângerea se bazează doar pe această expresie: „neutralizare conform legii”.
„Mai e menționată o postare în care am nominalizat instituții: CCR, Parchetul general”, a adăugat Caramitru.
El spune că a fost „șocat”.
„Poate că dl Călin Georgescu trebuie să vină și să dea explicații, nu oameni care scriu pe Facebook”, a mai declarat Caramitru.
Știrea inițială: Andrei Caramitru a sosit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, însoțit de polițiști.
„M-au rugat să ajut o lucrare, că sunt martor într-o lucrare. Nu știu despre ce e vorba”, a declarat Caramitru reporterului ANtena 3, când a ajuns la sediul IPJ.
Potrivit surselor G4Media, Andrei caramitru este audiat după ce avocatul lui Călin Georgescu a depus plângere în legătură cu postările acestuia pe Facebook. Plângerea reclamă instigare publică și incitare la ură și discriminare.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.