Andrei Dozsa, arhitect: Ne confruntăm cu o lipsă totală de predictibilitate în ceea ce privește obținerea autorizațiilor și avizelor de construcție
Lipsa totală a predictibilității în ceea ce privește obținerea autorizațiilor și avizelor de construcție este o problemă acută atât în rândul actorilor din piață, dar și al investitorilor, unii dintre ei ajungând să renunțe chiar la investițiile în România, a declarat arhitectul Andrei Dozsa, în cadrul dezbaterii Sierra Quadrant „Casele pasive, soluția green pentru locuințele viitorului?”.
„Clienții, fie instituționali, fie privați, se confruntă cu aceeași problemă a lipsei de predictibilitate în domeniul prețurilor, lucru care, hai să zicem, până la un anumit punct, îl înțelegem, dar și de lipsa de predictibilitate în ceea ce privește obținerea autorizațiilor sau a avizelor, autorizațiilor de construcție sau a avizelor aferente acestor construcții”,. a afirmat arhitectul.
Acesta a explicat că, atunci când cineva pornește la un drum și încearcă să realizeze un proiect, „nu știe niciodată și nu poate să își facă un timeline pentru acest proiect”.
„Şi această lipsă de predictibilitate îi afectează până la punctul la a renunța la proiecte. Și avem, deja, în panoplia noastră de clienți, parteneri mari, clienți care au părăsit, efectiv, teritoriul României, renunțând la proiecte majore, tocmai pentru că, ca să zic așa, nu vedeau luminița de la capătul tunelului”, a explicat Andrei Dozsa, înainte de a concluziona:
„Toate aceste fenomene se înscriu într-un fenomen general de ineficiență. Că este rea-voință, că este altceva, este un sistem care nu funcționează”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii