G4Media.ro

Andrei Golgoţiu şi-a lansat candidatura la Primăria Sectorului 2 din partea REPER

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Andrei Golgoţiu şi-a lansat candidatura la Primăria Sectorului 2 din partea REPER

Andrei Golgoţiu şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la Primăria Sector 2 din partea partidului REPER, angajându-se că va susţine o administraţia în care „cetăţeanul este nucleul”, iar vocea lui este „cea mai importantă”, transmite Agerpres.

La evenimentul desfăşurat în Parcul Circului au mai participat, între alţii, copreşedintele REPER, Dragoş Pâslaru, deputatul Cătălin Teniţă, preşedinte REPER Bucureşti, şi Andreea Leonte, candidat REPER la alegerile europarlamentare.

„Noi vă propunem o administraţie în care cetăţeanul este nucleul, în care cetăţeanul este cel care decide, iar vocea lui este cea mai importantă. Echipa REPER este aici pentru oamenii din Sectorul 2, nu pentru borduri şi garduri, nu pentru pavele şi stâlpişori. (…) Echipa REPER pune pe primul loc oamenii: Vom prioritiza construcţia de creşe, de grădiniţe, vom prioritiza renovarea şcolilor, vom crea politici pentru seniori şi vârstnici, pentru că au fost lăsaţi pradă PSD-ului şi mitei electorale. (…) Vom crea un centru pentru calitatea vieţii, unde familiile pot primi şi vor primi asistenţă de planning familial, iar tinerii vor primi asistenţă de orientare profesională. Ne vom adresa lor, tinerilor, pentru că ajung să plece, imediat după terminarea facultăţii, vrem să-i ajutăm să se integreze aici”, a declarat Andrei Golgoţiu.

Totodată, acesta a promis că REPER, la nivelul Sectorului 2, se va alia cu toate ONG-urile care sunt dispuse să ajute oamenii care au nevoie de ajutor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...