VIDEO Andrei Rațiu, titular în surpriza etapei din LaLiga: Real Madrid, ținută în șah de Rayo Vallecano
Cu Andrei Rațiu titular, Rayo Vallecano a reușit să smulgă o remiză contra celor de la Real Madrid, meciul încheindu-se cu un spectaculos 3-3. Partida a făcut parte din etapa cu numărul XVII din LaLiga.
Pe „Estadio de Vallecas”, gazdele au deschis scorul devreme, în minutul 4, prin Unai Lopez.
Abdul Mumin a făcut 2-0 în minutul 36, iar Madridul părea într-o mică criză.
Realul a avut însă reacția potrivită: Valverde a punctat în minutul 39, iar Bellingham a restabilit egalitatea până la intrarea la vestiare (a punctat în minutul 45).
Mai mult decât atât, trupa lui Carlo Ancelotti a trecut pentru prima dată în avantaj: Rodrygo a marcat în minutul 56.
Palazon a stabilit scorul final în minutul 64, spectaculosul meci terminându-se 3-3.
Andrei Rațiu a fost integralist la Rayo, formație care a acumulat 20 de puncte și care se găsește pe locul 13 în LaLiga.
Internaționalul român a fost notat cu 6,4 de Sofascore pentru evoluția contra Madridului.
Cu 37 de puncte, Realul se află pe locul doi, la un punct în spatele marii rivale FC Barcelona.
La Liga, clasament
1 FC Barcelona 38 puncte
2 Real Madrid 37
3 Atletico Madrid 35 (-1 un meci)
4 Athletic Bilbao 32
5 Mallorca 27 etc.
Rezumatul partidei dintre Rayo Vallecano și Real Madrid
🏁 Rayo Vallecano 3-3 Real Madrid C.F.
⚽️ 4′ Unai López
⚽ 36′ A. Mumin
⚽ 39′ Fede Valverde
⚽ 45′ Bellingham
⚽ 56′ Rodrygo Goes
⚽ 63′ Isi#RayoRealMadrid | Emirates pic.twitter.com/voOaATqIxU— @officialfootballwurld⚽ (@_footballwurld) December 15, 2024
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.