Andrei Spînu, influent și controversat vicepremier în guvernul demisionar din Moldova, a fost numit de Maia Sandu pe un post secundar din Administrația Prezidențială. Prezența lui în viitorul guvern, sub semnul întrebării
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat luni un decret prin care fostul vicepremier Andrei Spînu este numit în funcția de secretar general al Aparatului președintelui, potrivit unui comunicat oficial.
Este vorba de un post cu influență politică și economică mult mai mică decât cel de vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. De asemenea, în interiorul Administrației Prezidențiale, noul post al lui Andrei Spînu are mai degrabă atribuții administrative, cele politice fiind asumate de șefa Cabinetului președintelui, Ecaterina Casinge.
Având în vedere această numire la Administrația Prezidențială, cooptarea lui Andrei Spînu în noul guvern de la Chișinău, ce urmează să fie condus de premirul desemnat Dorin Recean, e pusă sub semnul întrebării, potrivit analiștilor consultați de G4Media.
Andrei Spînu este o figură controversată în partidul prezidențial PAS, care deține majoritatea parlamentară cu 63 din cei 101 de parlamentari.
Maia Sandu a avut o ieșire dură la adresa guvernului în 6 decembrie 2022 tocmai după o decizie stranie a lui Spînu, care a cedat Transnistriei toate gazele cumpărate de la Gazprom pentru a primi la schimb energie electrică. Atunci, Maia Sandu a cerut guvernului să explice public decizia și să-și reorganizeze activitatea în domeniul energetic, domeniu coordonat chiar de Spînu. Reorganizarea nu s-a produs nici până acum.
Andrei Spînu a mai fost în centrul unor controverse majore în Moldova după ce a negociat de unul singur în 2021 un nou contract cu Gazprom și a gestionat o licitație – cheie pentru sectorul energiei electrice, licitație câștigată de o companie indiană în detrimentul unei companii române de stat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii