Android 15 a fost lansat oficial. Sistemul va fi disponibil pe dispozitivele compatibile în săptămânile şi lunile următoare
Google a lansat Android 15, sistem de operare care va fi disponibil pe dispozitivele compatibile în săptămânile şi lunile următoare, transmite News.ro.
Mai târziu decât în anii precendenţi, Android 15 este disponibil în mod oficial la o lună după lansarea codului sursă – în anii trecuţi cele două versiuni erau disponibile simultan.
În lipsa unor noutăţi notabile şi vizibile, Android 15 se laudă cu funcţii de securitate şi intimitate precum Detection Lock, care protejează datele personale cu ajutorul AI-ului.
Măsuri suplimentare de securitate au fost adăugate şi pentru a preveni scoaterea neautorizată a cartelei SIM şi dezactivarea localizării cu Find My Device.
Android 15 oferă şi un aşa-zis spaţiu privat, unde pot fi adăugate anumite aplicaţii care devin invizibile altor persoane.
La fel ca în anii anteriori, primii care vor putea instala noua versiune sunt posesorii smartphone-urilor Pixel, vândute de Google. Ceilalţi utilizatori vor avea de aşteptat, mai mult ori mai puţin, în funcţie de cum se va mişca producătorul dispozitivului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank