G4Media.ro

Un polițist din Capitală, cercetat disciplinar după ce a participat la mitingul…

Sursa Foto: AUR

Un polițist din Capitală, cercetat disciplinar după ce a participat la mitingul AUR din 1 martie

Un angajat al Poliţiei Capitalei este cercetat după ce a participat la mitingul AUR din data de 1 martie deşi acest lucru este interzis de lege. De asemenea, anterior acestui eveniment, poliţistul refuzase să se supună evaluării psihologice, iar după ce a fost expertizat i-a fost retras dreptul de a purta şi folosi armamentul din dotare şi nu i-a mai fost prelungită autorizaţia de acces la informaţii clasificate.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat, sâmbătă, că au fost făcute cercetări după ce în spaţiul public au apărut informaţiile potrivit cărora un angajat al Poliţiei Capitalei a participat la o manifestare pentru susţinerea unui candidat la alegerile prezidenţiale.

”În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, la protestul organizat la data de 1.03.2025, a participat şi un agent de poliţie, în ţinută civilă, încălcând astfel prevederile art. 45 lit. E, cu incidenţa art. 10 din Legea 360/2002, respectiv poliţistului îi este interzis să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic.

În consecinţă, la data de 03.03.2025, conducerea Poliţiei Capitalei a dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de lucrătorul în cauză, în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr.360/2002, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. K din Legea 360/2002 privind Statutul politistului”, au precizat poliţiştii.

Ei au precizat că anterior acestui eveniment, poliţistul respectiv a refuzat să se supună evaluării psihologice, invocand diverse motive. În cele din urmă el a fost expertizat şi din punct de vedere medico- militar, ”context în care, în scop preventiv şi în baza rezultatelor evaluării, i-a fost retras dreptul de a purta şi folosi armamentul din dotare, nu i-a mai fost prelungită autorizaţia de acces la informaţii clasificate, fiind totodată pus la dispoziţia Serviciului Logistic”.

Poliţia Capitalei a precizat că se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului poliţistului.

AUR a organizat în 1 martie un miting în Bucureşti, iar la acel eveniment a fost prezent şi Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidenţiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Numai unul a fost?

  2. Cre’ ca politia romana ar trebui sa faca o evaluare psihologica generala printre randurile ei. Cre’ ca ar fi ingrozita de rezultate.