Angajați din Primăria Iași, anchetați de DNA pentru concertele de Revelion / Se suspectează că licitația pentru programul artistic ar fi fost ”cu dedicație”
Procurorii DNA au chemat miercuri la audieri trei funcţionari ai municipalităţii Iași, împreună cu un investitor privat în dosarul care vizează organizarea ultimului Revelion, anunță Ziarul de Iași.
S-au prezentat în fața procurorilor şeful Direcţiei Relaţii Publice din cadrul Primăriei, Vasile Tiron, şefa biroului Evenimente Publice, Alina Cepoi, un consilier din cadrul biroului, Cătălin Boţoiu, dar şi Radu Groza, reprezentantul SC R&A Events & Concerts SRL.
Funcţionarii municipalităţii sunt suspectaţi de abuz în serviciu, iar Groza şi societatea condusă de acesta, de complicitate la această infracţiune.
Funcțonarii ar fi încălcat mai multe dispoziţii legale pentru a favoriza societatea SC R&A Events & Concerts SRL şi pe reprezentantul acesteia să câştige contractul de servicii respectiv.
”În concret, cei trei suspecţi ar fi inserat în cadrul Anunţului de participare, a Caietului de sarcini şi apoi în procesul de evaluare a ofertelor şi de execuţie condiţii restrictive astfel încât singura societate care ar fi putut îndeplini condiţiile solicitate ar fi fost SC R&A Events & Concerts SRL, împiedicând astfel participarea la procedură şi a altor operatori economici”, au transmis procurorii DNA.
Prejudiciul cauzat municipalităţii, respectiv beneficiul firmei private s-a ridicat la 560.000 lei, respectiv valoarea serviciilor achitate de Primărie.
Pe 31 decembrie au cântat în faţa Palatului Keo, Alexandra Ungureanu, Ovidiu Lipan Tandarica şi Carla’s Dreams.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank