G4Media.ro

Angajaţii Loteriei Române protestează marți la Ministerul Finanțelor, nemulţumiţi de salarii

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Angajaţii Loteriei Române protestează marți la Ministerul Finanțelor, nemulţumiţi de salarii

Salariaţii din cadrul Loteriei Române au programate proteste, începând de marţi şi până vineri, la sediul Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de faptul că Loteria Română nu a fost exceptată de la prevederile Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Ei susţin că aplicarea acestui act normativ duce, prin impozitarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, la diminuarea cu peste 10% a veniturilor lor, transmite News.ro.

Potrivit calendarului anunţat de Sindicatul Naţional Loteria Română, protestele organizate de angajaţii Loteriei Române vor avea loc începând de marţi, până vineri, între orele 10:00 şo 12:00, la sediul Ministerului Finanţelor Publice.

Motivul protestelor îl reprezintă ”tergiversarea nejustificată a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023”, susţine sindicatul care reuneşte aproape 80% dintre angajaţii Loteriei Române.

”Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, lege prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”, arată sindicatul din cadrul Loteriei Române.

Organizaţia sindicală precizează că, ”în condiţiile evidentei degradări a veniturilor membrilor săi”, a făcut mai multe demersuri pentru apărarea drepturilor acestora, însă fără rezultat.

”De la apariţia legii 296/2023 şi până în prezent au fost făcute nenumărate demersuri către conducerea unităţii, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanţelor şi chiar către d-nul Prim-Ministru, Marcel Ciolacu, fără a primi până în prezent niciun răspuns concret, decât asigurarea d-lui Ministru al Economiei Antreprenoriatului şi Turismului, dl. Ştefan-Radu Oprea care, prin semnătură proprie, ne-a comunicat prin adresa 1798/16.02.2024 că, «prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre in vigoare la 01.04.2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare». Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă”, precizează Sindicatul Naţional Loteria Română.

Potrivit acestuia, ”în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare” se recurge la proteste, angajaţii Loteriei fiind dispuşi să parcurgă formele de protest până la greva generală pentru a-şi apăra drepturile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cine v-a pus să vă angajați în „fabrica” de înșelătorie și luat banii oamenilor cu promisiuni goale? De fapt, ce fac angajații de la Loterie, ce pregătire are majoritatea lor?