G4Media.ro

Angajații Pfizer care nu se vaccinează cu schema completă, în săptămânile următoare,…

Angajații Pfizer care nu se vaccinează cu schema completă, în săptămânile următoare, riscă să fie concediați

Angajaţi companiei Pfizer din SUA trebuie să se vaccineze complet împotriva COVID-19 în săptămânile următoare, altfel riscă rezilierea contractului de muncă, relatează Agerpres, conform dpa.

Această companie farmaceutică a cerut tuturor angajaţilor şi subcontractanţilor săi de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii să se vaccineze cu schema completă împotriva COVID-19 până în 15 noiembrie, potrivit unei note interne din 21 septembrie obţinută vineri de News Channel 3, afiliat CBS.

Cerinţa nu se aplică persoanelor cu derogări bazate pe motive religioase sau medicale, potrivit documentului.

Angajaţii care nu se vor conforma cerinţei şi care nu dispun de scutire riscă să fie daţi afară, conform notei semnate de Nicole Shaffer, director principal pentru programele privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă în cadrul Pfizer.

Compania -al cărei vaccin de tip ARNm împotriva COVID-19 este considerat etalon în domeniu- cerea anterior angajaţilor nevaccinaţi să se testeze săptămânal, conform presei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Nici macar angajatii Pfizer nu se vaccineaza.

    • Da, sunt sigur ca personalul care face curatenie la Pfizer, de exemplu, e plin de diplome in imunologie si epidemiologie.

  2. sunt convins ca voi stiti chiar mai multe decat ei!
    🤣🤣🤣

  3. Angajatii care nu s-au vaccinat dar s-au reprofilat pe dezinformari pe fb, nici nu mai au nevoie de slujba lor, daca au atins nivelul de la care pot vorbi de monetizare. Subiectul poate fi discutat la infinit fara vreo concluzie.

  4. Păi și angajații distilăriilor dacă nu bagă 2 litri de alcool zilnic pe gâtlej, s-ar zice că nu sunt loaiali.

  5. De ce nu a procedat Pfizer la fel și acum 25 de ani atunci când a lansat pe piață Viagra?

  6. Fantastic, Pfizer a decis sa-si „omoare” proprii angajati.
    Nu se satura sa omoare miliarde de oameni, vor sa-i omoare si pe ai lor.
    Asta da, culmea conspiratiei 🙂

  7. Stau si ma intreb: vor semna ca se vaccineaza pe propria raspundere?
    Ar fi de bagat un AZ, numai sa le faca in ciuda.

  8. Daca stirea este adevarata se pune intrebarea: de ce nu s-au vaccinat pana acum? Stiu ceva ce nu s-a spus? Cine sunt cei care nu s-au vaccinat, dupa stilul mesajului cred ca sunt destul de multi si nu cred ca sunt doar personal auxiliar. Incep sa cred ca filmul de pe net cu angajatii Pfizer este real, la prima vizualizare am crezut ca este intoxicare. Cine stie engleza sa caute filmuletul pe net, daca mai este publicat. Oamenii aceia spun cateva lucruri interesante.

  9. Ce filmuleț? Am căutat și nu am reușit să îmi dau seama despre care vorbești! Mă poți ajuta cu un titlu, te rog?