Angajații spitalului Bagdasar Arseni au primit azi doar jumătate din salariu. Când vor primi cealaltă jumătate
Angajații unui mare spital bucureștean – Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni” – au primit astăzi doar jumătate din salariu, urmând că restul banilor vor veni după ce conducerea spitalului se va lămuri ce act normativ va fi mai publicat de Guvern în Monitorul Oficial după discuțiile de zilele trecute cu sindicatele, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul unității sanitare. Managerul spitalului, dr. Oancea Violeta Carmen, nu a putut fi contactat până la ora publicării articolului pentru a exprima un punct de vedere.
G4 Media.ro a anunțat deja că abia după data de 23 mai ar urma să se plătească restul salariului de bază plus sporurile aferente. În contractul individual de muncă este specificat că salariul se plătește o singură dată pe lună, pe data de 15. Însă conducerea spitalului ar fi invocat că se așteaptă să se vadă ce act normativ va fi publicat de către Executiv și, în plus, unitatea sanitară s-ar confrunta și cu o executare silită.Totodată, salariați ai acestui spital acuză, sub protecția anonimatului, că “sporurile sunt acordate discreționar“.
Potrivit acestora, unor medici rezidenți în specialitatea medicină de urgență care își desfășoară activitatea în cadrul UPU Bagdasar-Arseni le-a fost acordat până acum, din dispoziția managerului spitalului, un spor la salariul de bază în cuantum de doar 15%. Spre comparație, alți medici rezidenți pe specialitatea medicină de urgență care își desfășoară activitatea în cadrul UPU Bagdasar-Arseni – dar care au ca plătitor Spitalul Floreasca – beneficiază de un spor de 55% la salariul de bază, au precizat sursele.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii