Angajatul de la Penitenciarul Jilava confirmat cu coronavirus ar fi intrat în contact cu 33 de colegi și aproape 500 de deținuți
Angajatul de la Penitenciarul Jilava confirmat cu coronavirus ar fi intrat în contact cu 33 de colegi și cu 497 de deținuți, anunță Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
„Verificările derulate la nivelul unităţii, pe linia identificării posibililor contacţi ai poliţistului de penitenciare confirmat pozitiv COVID-19, au relevat un număr de 33 de angajaţi şi 497 de persoane private de libertate care, în perioada anterioară ultimei prezentări în serviciu, ar fi intrat în contact cu acesta”, se arată într-un comunicat remis presei de ANP.
Astfel, preventiv, cei 33 de angajaţi identificaţi contacţi au fost scoşi din serviciu şi izolaţi medical la domiciliu, urmând a fi testaţi pentru SARS-CoV-2, în cursul acestei zile. De asemenea, deţinuţii contacţi vor fi monitorizaţi din punct de vedere medical, fiind asigurată, totodată, separaţia acestora de restul deţinuţilor care nu au interacţionat cu angajatul în cauză, precizează sursa citată.
„În eventualitatea în care, în urma testării angajaţilor contacţi, se va mai confirma un alt caz pozitiv, persoanele private de libertate care nu au interacţionat cu niciuna dintre persoanele confirmate/contacţi ai persoanelor confirmate vor fi relocate într-o altă unitate penitenciară, în scop preventiv, prin respectarea metodologiei de intervenţie”, menționează ANP.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează că, „în acest moment, starea de spirit este corespunzătoare, fiind luate toate măsurile de prevenire a apariţiei unor noi cazuri, urmare separării celor 497 de deţinuţi de restul efectivului şi a intensificării acţiunilor de dezinfecţie”.
De asemenea, în ceea ce priveşte personalul, acesta a fost informat cu privire la situaţia existentă, misiunile operative desfăşurându-se conform planificărilor.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor dă asigurări că implementează măsurile necesare pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor custodiate şi personalului, acţionând proactiv pentru eliminarea oricăror potenţiale noi riscuri asociate acestui context epidemiologic extrem de dinamic.
Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii