G4Media.ro

Angela Merkel declară că minciunile lui Putin ce privesc Crimeea au reprezentat…

Sursa foto: Twitter/ President of Russia

Angela Merkel declară că minciunile lui Putin ce privesc Crimeea au reprezentat un punct de cotitură în relaţia cu el

Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat marţi, într-un interviu la CNN, că preşedintele rus Vladimir Putin a minţit-o în ceea ce priveşte peninsula Crimeea şi că apoi a trebuit să fie foarte prudentă în relaţia cu el, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

Ea a fost întrebată de jurnalista americană Christiane Amanpour cum se poate negocia cu cineva pe care Merkel l-a numit un „mincinos fără ruşine”.

Angela Merkel a spus că la începutul activităţii ei de cancelar (în 2005 – n.r.), Putin „nu spunea aceste minciuni sfruntate”.

„Dar mai târziu, în ceea ce priveşte Crimeea, el a recunoscut acest lucru, că a minţit”, a spus Merkel, care a precizat că apoi a trebuit să fie foarte prudentă cu liderul de la Kremlin.

Angela Merkel a răspuns în germană în timpul acestui interviu.

Vladimir Putin a anexat ilegal Crimeea în 2014.

Angela Merkel îşi promovează cartea de memorii recent publicată „Libertate: Memorii 1954 – 2021” şi a apărut în interviuri la televiziune alături de fostul preşedinte american Barack Obama la Washington.

În cartea ei, Merkel descrie cum Putin, care ştia despre frica ei de câini, şi-a adus deliberat la o întâlnire din 2007 labradorul în sala în care aveau loc discuţiile pentru a-i crea disconfort. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus apoi că Putin a dorit doar să creeze o atmosferă destinsă aducându-şi câinele în camera de negociere.

În conversaţia ei cu Amanpour, fostul cancelar a subliniat că este improbabil ca Putin să nu fi fost la curent cu frica ei de câini. Practic, a spus ea, a fost vorba despre un joc de putere.

„Am supravieţuit. Câinele nu m-a muşcat. Deci să lăsăm lucrurile aici”, a spus Merkel.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.