G4Media.ro

Angela Merkel, emoţionată, a cerut duminică germanilor să susţină un viitor comun,…

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Angela Merkel, emoţionată, a cerut duminică germanilor să susţină un viitor comun, bazat pe diversitate și fără discriminare

Angela Merkel, a cerut duminică germanilor, cu emoţie, să susţină un viitor comun, bazat pe diversitate, revenind la poziţia sa din 2015, când a decis să primească un milion de refugiaţi, un moment definitoriu pentru mandatul său de lungă durată în funcţia de cancelar, transmite Reuters, citată de News.ro.

Merkel a părut că este aproape cu ochii în lacrimi în timpul unui discurs susţinut cu ocazia aniversării a 31 de ani de la reunificarea Germaniei, care ar putea fi ultimul înainte de a se retrage din funcţie, cu toate că discuţiile pentru formarea unei noi coaliţii de guvernare după alegerile de luna trecută ar putea dura luni de zile.

Ea a spus că libertăţile care au venit odată cu reunificarea ţării, în urmă cu 31 de ani, au adus ”atât de multe oportunităţi” pentru oamenii din fostul est comunist, unde a crescut ea, dar că mulţi dintre ei s-au trezit ”într-o fundătură”.

Cu o voce încărcată de emoţie, Merkel şi-a amintit cum un jurnalist a scris anul trecută ”că ea nu s-a născut cu adevărat germană”, după ce a spus reporterilor în 2015 că ”dacă trebuie să începem să ne cerem scuze” pentru că am avut o atitudine prietenoasă în trimpul crizei refugiaţilor ”atunci aceasta nu este ţara mea”.

”Există oare două tipuri de germani şi de europeni – cei originali şi cei dobândiţi, care trebuie să îşi dovedească în fiecare zi afilierea şi care pot să pice un examen cu o propoziție ca cea din conferinţa de presă”, a întrebat Merkel.

Criza refugiaţilor din 2015, când Merkel a deschis porţile Germaniei către un milion de migranţi din Orientul Mijlociu care fugeau de război şi de sărăcie, a fost cel mai controversat act din timpul ei la putere şi a alimentat ascensiunea Alternativei pentru Germania (AfD), de extremă dreapta.

Întrebându-se, ”care este ţara mea?”, Merkel a spus ”fiecare individ trebuie să fie capabil să simtă că este auzit şi că aparţine”.

Ea a cerut o Germanie ”în care modelăm viitorul împreună”, adăugând: ”Fiţi deschişi la întâlniri, fiţi curioşi unul de celălalt, spuneţi-vă reciproc poveştile şi toleraţi diferenţele voastre. Aceasta este lecţia din 31 de ani a unităţii germane”.

Merkel a descris decizia sa anul trecut, la 30 de ani de la reunificarea Germaniei, de a restricţiona libertăţile civile pentru a reduce răspândirea coronavirusului drept ”una dintre cele mai dificile experienţe” din mandatul ei de cancelar.

Merkel a preluat puterea în 2005 – când George W. Bush era preşedinte al SUA, Jacques Chirac la Palatul Elysee din Paris şi Tony Blair prim-ministru britanic. Ea intenţionează să demisioneze odată cu formarea unui nou guvern în urma alegerilor de luna trecută.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. A distrus UE cu ajutorul imigratiei , chiar nu inteleg cum o mai suporta nemtii.
    O aroganta care a facut mult rau si a impus dictatura in estul UE.

    • Ce a disturs ? ca vad ca functioneaza bine. Romanii nu sunt emigranti sau fratii din balcani? dupa tine ar trebuii si ei sa distruga tarile. Problema ta e una xenofoba doar ca sunt de culoare .

    • Problema imigrantilor de culoare este cultura incompatibila si specula ecobomica. Si cei care „fug” de razboi, fug de nu se mai opresc. Au trecut prin multe tari fara razboi ca sa ajunga in tarile care dau ajutor social gratuit si nu impun niciun fel de obligatie se integrare

  2. Toți politicienii Sint niste paraziti,dar unul dintre cei mai mari este Merkel, numai cei care sint sclavi televizorului o laudă pe ființă asta… totul este fals la ea

  3. Merkel ramane o dobitoaca pana la capat,bravo ei.

  4. Trebuie sa combatem cu tarie orice fel de discriminare. Mai putin cea pe criterii de vaccinat/nevaccinat, aia nu se pune pentru ca e discriminare de soi bun.

  5. Bine ca am scapat de ea! Macar are bunul simt sa se retraga la pensie spre deosebire de bugetarii nostri care vor sa iasa din posturi doar cu picioarele inainte!

  6. Scena din poza imi aduce aminte de fotografia cu intelectualul care pupa mana minerului in 1990.

  7. Ai dreptate Luci.