G4Media.ro

ANI constată o diferență de 1,4 milioane de lei între avere şi…

ANI constată o diferență de 1,4 milioane de lei între avere şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad

Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, instituţia a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizat, transmite News.ro.

Agenţia Naţională de Integritate anunţă că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 1.374.478 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Popovici Cosmin Ovidiu Florian, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice cu statut special. Acesta este funcţionar public cu statut special în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad.

Agenţia a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel  Timişoara, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Popovici, potrivit comunicatului ANI.

ANI mai arată că Agapie Grigore,  fost Şef district la Direcţia Silvică Neamţ – Ocolul Silvic Pipirig din Judeţul Neamţ, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 mai 2022 – 07 decembrie 2023, întrucât a deţinut simultan funcţia de Şef district la Ocolul Silvic Pipirig şi calitatea de salariat în cadrul unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate principal exploatarea forestieră, încălcând astfel prevederile art. 40, alin. (4) din O.U.G. nr. 59/2000.

Un alt caz este cel al lui Izvoran Alin-Ion, director în cadrul Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate, care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 ianuarie 2022 – 10 ianuarie 2024, întrucât, pe durata suspendării la cerere din funcţia publică de conducere de director în cadrul O.N.A.C., a deţinut şi exercitat funcţia de şef serviciu în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, de la care a obţinut venituri în sumă totală de 359.054 Lei .

Astfel, persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003, precizează ANI.

Epuran Silviu,  subcomisar de poliţie medic în cadrul Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2021 – 2024, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de medic (funcţionar public cu statut special) în cadrul Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” Bucureşti şi pe cea de medic în cadrul mai multor instituţii publice.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, a transmis ANI.

Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Epuran Silviu a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326, alin. (1) din Codul Penal, întrucât, în declaraţiile de avere depuse la datele de 10 iunie 2022 şi 09 iunie 2023, EPURAN SILVIU nu a menţionat veniturile din salarii încasate de la persoanele juridice în cadrul cărora a deţinut în perioada respectivă funcţii incompatibile cu calitatea de funcţionar public cu statut special deţinută în cadrul Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.

Agenţia Naţională de Integritate mai spune că persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris

Agapie Grigore şi Epuran Silviu nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, menţionează ANI.

”Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale: art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; art. 40, alin. (4) din O.U.G. nr. 59/2000, potrivit căruia „Calitatea de personal silvic angajat în structurile administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de (…) salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurenţială sau cu care sunt stabilite relaţii contractuale. (…).” Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligaţiilor legale privind (…) starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective (…)”.       „Persoana (…) faţă de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se mai arată în comunicatul ANI.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...