G4Media.ro

Animale noi la Grădina Zoologică din Târgu Mureş: capre alpine, reni, papagali…

Sursa foto: Zoo Târgu Mureș

Animale noi la Grădina Zoologică din Târgu Mureş: capre alpine, reni, papagali Ara, giboni, pasărea Cariama cristata, o zebră şi o suricată

Grădina Zoologică din Târgu Mureş are, din 15 aprilie, noi animale: capre alpine, reni, papagali Ara, giboni, pasărea Cariama cristata, o zebră şi o suricată. Transportul de animale provenite din patru grădini zoologice face parte din EEP (Programul European pentru Specii Periclitate) şi EAZA (Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor), relatează News.ro.

Din Parcul Europa Mirlo din Olanda au fost aduse trei capre alpine, doi reni, şi o suricată. Tot din Olanda, din Grădina Zoologică Rhenen au venit doi reni, doi papagali Ara cu aripi galbene, fiind singura pasăre care are culorile tricolorului românesc: roşu, galben şi albastru.

Din Grădina Zoologică Köln, Germania, a sosit o pereche de giboni, fiind primele două primate care sunt găzduite de o grădină zoologică din România.

Din Grădina Zoologică de la Hanovra au sosit o pasăre Cariama cristata şi o zebră Grant, care s-a alăturat celorlalte zebre din colecţia Grădinii Zoologice din Târgu Mureş.

Pe lângă animalele aduse din străinătate, Grădina Zoologică din Târgu Mureş s-a îmbogăţit şi cu nou-născuţi. În familia de lemuri sunt trei nou-născuţi. De curând s-au născut şi o maimuţă macac, precum şi un pui de Emu.

Animalele nou sosite din alte grădini zoologice pot fi văzute în padoc, cu excepţia gibonilor, care necesită câteva zile de acomodare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu am scăpat încă de primitivismul ăsta cu grădinile zoologice?