Ankara anunță că încearcă să reunească miniştrii de Externe ai Ucrainei şi Rusiei pentru o nouă discuţie peste 2 săptămâni
Ankara lucrează pentru a reuni miniştrii de Externe ai Ucrainei şi Rusiei pentru discuţii, iar întâlnirea ar putea avea loc în decurs de două săptămâni, a declarat, joi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, în cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune naţională A Haber, conform The Associated Press.
Declaraţiile oficialului turc au venit la câteva zile după ce Turcia a găzduit delegaţiile de negociatori din Rusia şi Ucraina, pentru negocieri faţă în faţă, desfăşurate la Istanbul, marţi. Cavusoglu a spus că deciziile luate în timpul negocierilor nu au fost puse pe deplin în aplicare pe teren.
”După această întâlnire au fost luate unele decizii, în special în ceea ce priveşte reducerea tensiunilor, însă noi nu vedem că aceste decizii se reflectă pe teren – cum ar fi îndepărtarea soldaţilor ruşi din anumite zone”, a spus Cavusoglu.
Întrebat despre prezenţa la negocieri a oligarhului rus sancţionat Roman Abramovici, şeful diplomaţiei turce a precizat că omul de afaceri a fost angajat în eforturi ”utile” pentru a pune capăt luptei.
”Abramovici a făcut eforturi sincere pentru a pune capăt luptei încă din prima zi a războiului”, a subliniat oficialul turc.
În timpul negocierilor de marţi de la Istanbul, Ucraina a stabilit un cadru detaliat pentru un acord de pace în baza căruia ţara va rămâne neutră, dar securitatea sa va fi garantată de un grup de ţări terţe, inclusiv SUA, Marea Britanie, Franţa, Turcia, China şi Polonia.
sursa: News.ro, sursa foto: Twitter/ Recep Tayyip Erdogan
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu