ANPC: 14 milioane de lei din fonduri europene pentru realizarea unui sistem digitalizat de managament al documentelor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) implementează un proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, în valoare de 14 milioane de lei, pentru modernizarea şi eficientizarea activităţii proprii, a anunţat marţi instituţia.
„În contextul în care, la nivel european, se pune accentul pe digitalizarea accelerată a instituţiilor publice, pentru fluidizarea interacţiunii dintre acestea şi public, ANPC se află la un pas de a realiza completa digitalizare a activităţii instituţiei. Pentru a realiza acest deziderat, ANPC este beneficiara unui proiect finanţat din bani europeni, prin POCA-Programul Operaţional Capacitate Administrativă, în valoare de peste 14 milioane de lei – „Reducerea poverii administrative pentru cetăţeni şi mediul de afaceri în domeniul protecţiei consumatorilor”, se arată într-un comunicat al ANPC remis Agerpres.
În acest moment, instituţia se află în faţa celei mai importante etape a proiectului, licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului de prestări servicii, respectiv „Achiziţia de active corporale şi necorporale, respectiv achiziţia de echipamente, aplicaţii informatice şi licente pentru software şi Achiziţia de servicii IT, de dezvoltare/actualizare aplicaţii, configurare baze de date, migrare structuri de date, inclusiv servicii de instruire”.
Potrivit sursei citate, documentaţia aferentă acestei proceduri se află deja pe platforma SEAP şi poate fi consultată de toţi operatorii economici interesaţi. Termenul de depunere al ofertelor este 12 mai 2023.
Proiectul a fost iniţiat în 2019, aprobat şi semnat în 2020 şi, deşi a avut întârzieri de alocări bugetare, în 2021, timp de 9 luni, implementarea sa este în prezent în plină desfăşurare.
Proiectul „Reducerea poverii administrative pentru cetăţeni şi mediul de afaceri în domeniul protecţiei consumatorilor” presupune, în conformitate cu etapele obligatorii prevăzute în contract şi în cererea de finanţare, achiziţionarea, prin licitaţie ale unor servicii de soft, pentru care sunt alocaţi circa 10,5 milioane de lei şi echipamente, aplicaţii informatice şi licenţe de software, în valoare de aproximativ 2,1 milioane de lei.
De asemenea, proiectul european al ANPC presupune realizarea unei activităţi de instruire a 85 de persoane dintre angajaţii instituţiei, la nivel naţional, pentru a se familiariza cu noua platformă digitală a instituţiei, astfel încât să se poată lucra eficient, în toate comisariatele şi să îşi poată învăţa, la rândul lor colegii, referitor la noul instrument informatic, servicii care se ridică la aproximativ 100.000 lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank