
ANPC a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie din București în urma „multiplelor deficienţe constatate” / STB: Uzura este o consecinţă firească a utilizării îndelungate. Au fost achiziționate 100 de tramvaie noi și investițiile vor continua / Au fost reconfigurate graficele de circulație
UPDATE: Uzura unor tramvaie este o consecinţă firească a utilizării îndelungate, iar reînnoirea parcului necesită investiţii susţinute, susţin reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB), după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat un control la depourile de tramvaie şi a dispus retragerea temporară a 17 vehicule mai vechi, transmite Agerpres.
„Societatea de Transport Bucureşti anunţă că, în această dimineaţă (joi, n.r.), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat un control la depourile de tramvaie ale societăţii. În urma verificărilor, ANPC a dispus, în final, retragerea temporară a 17 tramvaie mai vechi, deficienţele acestora urmând să fie remediate în cel mai scurt timp. STB recunoaşte că uzura unor tramvaie este o consecinţă firească a utilizării îndelungate, iar reînnoirea parcului necesită investiţii susţinute. De aceea, până la modernizarea completă a flotei de tramvaie, STB desfăşoară programe continue de întreţinere şi modernizare a vehiculelor mai vechi”, se arată în comunicat.
Compania menţionează că, în ultima perioadă, parcul de tramvaie al STB a fost modernizat prin achiziţia a 100 de vagoane moderne Imperio, iar investiţiile vor continua până la înlocuirea completă a vehiculelor din generaţiile anterioare.
„STB asigură că toate liniile de transport public sunt funcţionale, iar continuitatea serviciului este garantată. Pentru a compensa reducerea temporară a numărului de vehicule, au fost reconfigurate graficele de circulaţie, astfel încât impactul asupra călătorilor să fie minim”, se mai spune în comunicat.
Știrea inițială: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie, în urma multiplelor deficienţe constatate în timpul controalelor la mai multe depouri din Bucureşti, transmite Agerpres.
Acţiunile de control au vizat depourile Dudeşti, Giurgiului, Alexandria, Militari, Colentina şi Victoria, în timp ce Depoul Titan este închis temporar pentru reabilitarea infrastructurii, a anunţat ANPC, printr-un comunicat.
„În urma verificărilor, inspectorii ANPC au constatat multiple deficienţe, motiv pentru care 23 de tramvaie au fost oprite temporar din circulaţie, până la remedierea problemelor. Printre principalele nereguli identificate se numără: igienizare necorespunzătoare a interiorului vehiculelor, burduf deteriorat, afectând siguranţa călătorilor, bare metalice cu vopsea exfoliată, cu risc de coroziune, tapiţerie de scaune ruptă, afectând confortul pasagerilor, trape ruginite şi cu acumulări de impurităţi, cu risc de infiltraţii, geamuri cu strat grosier de praf, reducând vizibilitatea şi igiena spaţiului, prezenţa infiltraţiilor în interiorul tramvaielor, chedere depreciate sau rupte, care pot compromite etanşeitatea vehiculului, radiatoare neigienizate, ce pot afecta calitatea aerului din interior, parbrize sparte, periclitând siguranţa circulaţiei, pavimente neconforme, cu prezenţa de mucuri de ţigări şi ambalaje abandonate”, se precizează în documentul citat.
ANPC a solicitat operatorului de transport public remedierea urgentă a deficienţelor constatate, iar tramvaiele afectate vor putea reintra în circulaţie doar după ce vor fi aduse la standardele de siguranţă şi igienă impuse de legislaţia în vigoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii