ANPC, avertisment înainte de Buna Vestire, una din cele două dezlegări din postul Paștelui: ”Cumpăraţi pește din locuri autorizate/ Refuzaţi să cumpăraţi dacă aveţi îndoieli”/ Nereguli frecvente descoperite în anii trecuţi
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a transmis un mesaj pentru cei care vor cumpăra peşte şi produse din peşte în această perioadă, să le achiziţioneze doar din locuri autorizate şi să refuze să le cumpere dacă au îndoieli privind gradul de prospeţime şi calitatea, amintind că în anii anteriori, în urma acţiunilor de control, comisarii instituţiei au găsit mai multe produse neconforme, precum:
- chefal expus la comercializare pe pat de gheaţă prezenta muşchiul cu o consistenţă flască, burta moale umflată – amestecat cu chefal care era proaspăt şi fără deficienţe;
- crap prezentat ca proaspăt şi care prezenta semne vizibil de alterare (ochii retractaţi în orbite şi burta moale), produsul era în afara datei limită de consum;
- scrumbie sărată, în vid, cu lichid în ambalaj, din cauza devidării, produsul având consistenţa moale şi miros nespecific;
- macrou congelat cu arsuri de congelare, din cauza depozitării incorecte.
Paul Anghel a postat, joi, pe pagina sa de Facebook, un mesaj pentru consumatorii care în perioada premergătoare Sărbătorii Bunei Vestiri şi Floriilor cumpără peşte şi produse din peşte.
“Vă sfătuiesc să nu cumpăraţi peşte şi produse din peşte din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu va poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, a explicat Paul Anghel.
El a făcut mai multe recomandări pentru alegerea potrivită a peştelui şi produselor din peşte.
– Acordaţi o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului pentru a vă forma o primă apreciere asupra gradului de prospeţime;
– Nu achiziţionaţi produse cu suprafaţa măzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi;
– Refuzaţi să cumparaţi peşte şi produse din peşte pentru care aveţi îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare;
– Urmăriţi modul de etichetare a peştelui şi produselor din peşte şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate.
-Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;
– La cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea produsului.
– La achiziţionarea produselor din peşte refrigerate sau congelate, acordaţi o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului şi condiţiilor de depozitare impuse de producător, atât în magazinul de comercializare, cât şi la domiciliu.
“Produsele alimentare congelate trebuie comercializate numai în stare congelată, iar la decongelare trebuie să prezinte gustul şi mirosul nemodificate, caracteristice sortimentelor respective. Avertizez asupra faptului că este interzis ca produsele alimentare congelate să se recongeleze, acestea trebuie prelucrate imediat ce au fost decongelate. Nu achiziţionaţi produsele la care constataţi existenţa aglomerărilor de produs sub forma unor blocuri sau prezenţă de gheaţă în ambalaj şi acordaţi o atenţie deosebită când cumpăraţi produsele alimentare congelate asupra modului de prezentare a ambalajului. Nu achiziţionaţi produse la care constataţi că ambalajul este murdar, degradat, nu este închis etanş şi nu asigură salubritatea produsului”, a mai afirmat Paul Anghel.
Directorul general al ANPC a reamintit că în anii anteriori, în urma acţiunilor de control, comisarii instituţiei au găsit mai multe produse neconforme, precum: chefal proaspăt expus la comercializare pe pat de gheaţă prezenta muşchiul cu o consistenţă flască, burta moale umflată – amestecat cu chefal care era proaspăt şi fără deficienţe; crap proaspăt care prezenta semne vizibil de alterare (ochii retractaţi în orbite şi burta moale), produsul era în afara datei limită de consum; scrumbie sărată, în vid, cu lichid în ambalaj, din cauza devidării, produsul având consistenţa moale şi miros nespecific; macrou congelat cu arsuri de congelare, din cauza depozitării incorecte.
De asemenea, echipele de control au mai găsit în anii trecuţi, conserve de “sardine în ulei natural” care aveau declarat pe etichetă o cantitate netă de 200 de grame şi un conţinut de peşte de 120 grame, adică 60%, faţă de minim 70% prevăzut; conserve de „sardine în ulei vegetal”, conform declaraţiilor de pe etichetă (“ingrediente: sardinella gibosa 72%, apa, ulei soia 5.6%”) aveau un conţinut de apă în jur de 22%, faţă de maximum 8% admis; file Pangasius cu glazură protectoare declarată de 20%, la care s-a determinat după decongelare o proporţie de glazură de peste 28%; cod congelat, provenienţă Spania pe a cărui etichetă se declară glazura „0”, iar în urma analizelor de laborator s-a determinat 4,99% glazură; produse preambalate etichetate incorect sau incomplet, fără menţionarea tuturor ingredientelor şi neînscrierea datei durabilităţii minimale pe etichetă; utilizarea de denumiri improprii / menţiuni menite a induce în eroare consumatorii (hering provienenţă Norvegia, comercializat sub denumirea de scrumbie de Dunăre, baby hering provenienţă Polonia, comercializat sub denumirea de oblet).
“O abatere frecvent întâlnită în cadrul acţiunilor de control, desfăşurate în anii anteriori, este nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare, respectiv: peşte expus în condiţii necorespunzătoare direct pe paviment, peşte care prezenta modificări organoleptice – solzi desprinşi, consistenţa flască a muşchiului, peşte şi produse din peşte depozitate în afara spaţiului frigorific la temperatura mediului ambiant într-un depozit neamenajat, impropiu şi neautorizat, peşte sărat (şprot şi plătica) depozitat în agregat frigorific, dar care nu asigură temperatura de depozitare stabilită de producător”, a mai precizat Paul Anghel.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank