G4Media.ro

ANPC: Măsura detalierii etichetei preparatului finit în alimentaţia publică a fost luată…

Sursa foto: Pixabay

ANPC: Măsura detalierii etichetei preparatului finit în alimentaţia publică a fost luată în beneficiul consumatorilor, astfel încât aceştia să poată lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg un produs

Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţin că măsura detalierii etichetei preparatului finit în alimentaţia publică a fost luată în beneficiul consumatorilor, astfel încât aceştia să poată lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul, relatează Agerpres.

„ANPC a analizat, în mai multe liste ale felurilor de mâncare servite de unităţi de alimentaţie publică, ingredientele, materiile prime, precum şi produsele finite, în funcţie de informaţiile furnizate de etichetele fiecăreia sau de menţiunile din meniu. Concluzia specialiştilor ANPC a fost una singură, în beneficiul consumatorilor: dacă, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, pe etichetele acestora, iar consumatorul le poate citi şi cunoaşte toate aceste detalii, atunci când cumpără un produs din magazin, tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică. Cu atât mai mult cu cât, în alimentaţia publică, operatorul economic achiziţionează produse sau materii prime pe a căror etichetă sunt stipulate aceste informaţii, dar consumatorul este privat de dreptul de a le cunoaşte, produsul nefiindu-i servit cu ambalaj, desigur. În acest fel, prin afişarea în lista meniu a acestor date despre produs, consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, se arată într-un comunicat al ANPC, remis vineri AGERPRES, în care instituţia explică de ce a luat măsura detalierii etichetei preparatului finit în alimentaţia publică.

În acest context, reprezentanţii ANPC dau exemplul părinţilor, care din ce în ce mai des iau decizia de a citi cu atenţie eticheta produsului pe care îl aleg pentru a-l cumpăra şi evită din ce în ce mai insistent să achiziţioneze produse alimentare care au un aport crescut de aditivi şi alte produse chimice.

„De aceea, este imperios necesar ca, în acest context, ei să aibă acces şi la informaţiile corespondente ale produselor finite din unităţile de alimentaţie publică, pentru a putea comanda, ştiind exact ce vor mânca. Aşa cum am întâlnit şi operatori economici foarte atenţi la ingredientele şi materiile prime folosite, în sensul utilizării unora cu etichetă curată, am considerat că ANPC are nu numai o obligaţie morală de a se asigura că decizia pe care o vor lua, de acum, consumatorii, va fi pe baza informaţiilor clare, în ceea ce priveşte alimentaţia publică”, afirmă specialiştii Autorităţii.

ANPC explică în comunicat prevederile Ordinului nr.201/2022 privind furnizarea de informaţii la comercializarea produselor finite/mâncărurilor furnizate de unităţile de restauraţie colective.

Astfel, unităţile cu vânzare directă şi/sau la distanţă, cărora li se aplică prevederile Ordinului nr.201/2022, fără a se limita, sunt: restaurante (clasice, specializate, cantine-restaurant, cu autoservire etc.), braserii, pizzerii, berării, baruri, cafenele, fast-food inclusiv drive-in, unităţi tip bufet, rotiserii, unităţi cofetărie, patiserie, ceainării, terase/grădini de vară, unităţi pentru organizare evenimente.

Potrivit sursei citate, prin acest Ordin se indică: cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: muşchiuleţ de porc – 140g, cu garnitură de orez cu legume – 140g [orez, apă, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantităţi variabile), ulei vegetal, sare, potenţator de aromă: glutamat de sodiu]); aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant – E 330 sau Acidifiant – acid citric; potenţator de aromă: E621 sau potenţator de aromă: glutamat de sodiu. ANPC menţionează că lista aditivilor se regăseşte în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.

De asemenea, conform ordinului menţionat, trebuie indicată declaraţia nutriţională, care trebuie să cuprindă următoarele elemente: valoarea nutriţională exprimată în Kj şi kcal, cantităţile de grăsimi exprimate în grame, de acizi graşi saturaţi exprimată în grame, de zaharuri exprimată în grame şi de sare exprimată în grame. În cazul în care se extinde numărul elementelor nutriţionale înscrise, se va înscrie declaraţia nutriţională completă, respectiv: valoarea energetică exprimată în Kj şi Kcal, cantitatea de grăsimi exprimată în grame, cantitatea de acizi graşi saturaţi exprimată în grame, de glucide exprimată în grame, zaharuri exprimată în grame, proteine exprimată în grame, sare exprimată în grame.

Pentru calculul declaraţiei nutriţionale se au în vedere prevederile art 31 din Regulamentul (UE) nr.1169/2011 privind informarea consumatorilor, astfel: valoarea energetică se calculează utilizând factorii de conversie enumeraţi în anexa XIV, valoarea energetică şi cantităţile de nutrienţi menţionate se referă la produsele alimentare astfel cum sunt vândute. După caz, se pot furniza informaţii cu privire la produsul alimentar după preparare, cu condiţia să fie oferite instrucţiuni de preparare suficient de detaliate, iar informaţiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum.

Totodată, valorile declarate trebuie să fie valori medii care se bazează, după caz, pe următorii factori: analiza produsului alimentar efectuată de producător; un calcul efectuat pe baza valorilor medii cunoscute sau reale ale ingredientelor utilizate; un calcul efectuat pe baza unor date general stabilite şi acceptate.

ANPC precizează că trebuie indicate componentele cu efecte alergene, conform prevederilor Ordinului nr. 163/2021 pentru furnizarea de informaţii privind prezenţa unor substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă în produsele alimentare neambalate, precum şi produsele provenite din produse congelate.

Potrivit sursei citate, în conformitate cu prevederile Ordinului nr.201/2022 „informaţiile trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi care să nu fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou/meniu”.

Pentru asigurarea informării consumatorilor la vânzarea directă (inclusiv unităţile drive-in), se utilizează listele meniu, dar pot fi folosite şi sistemele digitale de afişare prin panouri/ecrane, precum şi codul QR, iar personalul de deservire trebuie să asigure informarea consumatorilor ca urmare a solicitării acestora. La vânzarea la distanţă, informaţiile trebuie să se regăsească atât pe website-ul operatorului economic, cât şi pe eticheta de preţ sau ambalajul de transport.

De asemenea, la comenzile plasate telefonic, în cazul în care consumatorul nu poate accesa website-ul operatorului economic, acesta trebuie să răspundă la solicitările consumatorului privind informaţiile despre produs.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. masura de bun simt, acum 2-3 ani eram la un „restaurant” vietnamez si voiam sa fac o comanda de mancare pentru o persoana alergica la lactoza si gluten. Ma ga rii de acolo mi-au ras in nas cand i-am intrebat de ingrediente specifice alergene in mancarea lor. Foarte bine l-ea facut acuma, sa aiba bunul simt sa treaca toate ingredientele ca sa stie lumea ce „alimente sanatoase” consuma de la carciumele mult iubite.

  2. In alte tari exista informarea ckientilor in detaliu. Ca exemplu, o prajitura la noi baza este blatul, ceva sirop si crema cu margarina, ulei de palmier sau creme din prafuri, dar domina cantitatea mare si foarte mare de zahar, aspect ce explica lipsa aromelor naturale, vanilie, rom, scortisoara,etc. Unui copil nu ii poti da asa porcarii, duc la diabet 2 si obezitate.