G4Media.ro

Antena 1 îi dă în judecată pe cei trei Chefi la cuțite…

Foto: Antena 1

Antena 1 îi dă în judecată pe cei trei Chefi la cuțite pentru că ar fi refuzat să filmeze un nou sezon al emisiunii

Antena Group, companie fondată de Dan Voiculescu și care deţine Antena 1, îi cheamă pe Chefii la cuţite în instanţă, potrivit Pagina de Media. Compania de media îi dă în judecată pe cei trei chefi cu care a colaborat timp şapte ani, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea.

Antena Group a înregistrat pe 23 noiembrie, joia trecută, câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti, potrivit informaţiilor consultate de Paginademedia.ro pe Portalul Instanţelor de Judecată.

Obiectul procesului menţionat pe portalul instanţelor este „obligarea să execute contractul de prestaţii artistice”. Cu alte cuvinte, vrea să-i oblige să revină în emisiune.

Antena 1 a anunţat la început de octombrie că intenţionează să aducă un nou juriu la una dintre emisiunile-fanion, Chefi la Cuţite, întrucât cei trei juraţi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu au refuzat să mai participe la filmările pentru un nou sezon, care ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie. Cei trei au refuzat să mai apară invocând oboseala.

În acelaşi comunicat, era citată şi Mona Segall, producătoarea show-ului, cea care i-a şi descoperit pe cei trei, spunând că a aflat cu surprindere, cu o lună înainte de începerea filmărilor, de decizia celor trei.

Citește tot articolul pe Paginademedia.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Trist când intri in hora Rusiei! Acum că mafia rusofilă a acaparat si Justiția faci ce spun ei sau vei fi găsit vinovat de catre „lege”! Singura scăpare : votul din 2024! Cât mai multi la vot si minim 51% vot non PSD-PNL-UDMR-AUR!